Bosch se extinde in domeniul sistemelor fotovoltaice

Panouri solare
Bosch se extinde in domeniul sistemelor fotovoltaice

Grupul Bosch planifica sa se extinda pe segmentul de panouri solare fotovoltaice si sa demareze, in acest sens, constructia unei noi unitati de productie in regiunea malaeziana Batu Kawan, din statul federal Penang.

Investitia se ridica la aproximativ 520 de milioane de euro si reprezinta unul din cele mai mari proiecte din istoria companiei. „Prin aceasta investitie, Bosch continua tendinta de extindere la nivel global a activitatilor desfasurate in domeniul sistemelor fotovoltaice”, a declarat Franz Fehrenbach, presedintele Consiliului de Administratie al Grupului Bosch.

Noua uzina din Batu Kawan se va adresa, in principal, dinamicei piete de sisteme solare din Asia, care va consemna in urmatorii ani o crestere medie de 30%. „In plus, prin constructia fabricii din Malaezia se are in vedere furnizarea de componente destinate productiei locale din alte tari”, a explicat Fehrenbach.

Lucrarile vor incepe chiar din acest an. „Intregul proces de productie se va desfasura in aceasta noua fabrica, de la cristalele de siliciu – asa-numitele Ingots – la celulele fotovoltaice si modulele utilizate pentru sistemele solare aplicate pe acoperisuri sau centralele solare” a explicat Holger von Hebel, presedintele Consiliului de Administratie al Bosch Solar Energy AG. Productia propriu-zisa va incepe la sfarsitul anului 2013.

Finalizarea lucrarilor este planificata pentru anul urmator. In Penang isi vor desfasura activitatea aproximativ 2.000 de angajati, care vor produce anual celule cu o capacitate totala de 640 MWp. In domeniul energiei solare, energia electrica produsa este exprimata in Watt peak (Wp); aceasta unitate de masura evalueaza puterea maxima a unei celule fotovoltaice. In practica, captarea energiei solare depinde in mare masura de locul in care sunt amplasate celulele fotovoltaice. Prin urmare, productia anuala de celule din cadrul noii uzine din Malaezia ar putea asigura echivalentul necesarului de energie electrica pentru 165.000 de gospodarii din Europa Centrala.

Malaezia ofera conditii optime

Bosch desfasoara activitati in Malaezia inca din 1923. Conditiile din statul federal Penang sunt deja bine cunoscute. In 2010, Bosch a inregistrat in Malaezia o cifra de afaceri de 130 de milioane de euro si a avut 2.300 de angajati.

Malaezia face parte din asa-numita „Sunbelt” (centura solara), adica acele state ale lumii situate la 35 de grade latitudine peste sau sub linia Ecuatorului. Spre deosebire de Germania, radiatiile solare sunt in aceste zone de doua ori mai puternice. Din acest punct de vedere, este preconizata o dezvoltare deosebit de dinamica a pietei din regiune.

Un rol decisiv in alegerea Malaeziei ca loc de construire a noii fabrici l-a avut, de asemenea, nivelul ridicat de disponibilitate a personalului calificat din domeniul electronicii si semiconductoarelor, precum si infrastructura adecvata existenta la fata locului. Alimentarea continua cu energie electrica este o conditie obligatorie pentru procesele de productie din domeniul sistemelor fotovoltaice.

Extinderea activitatilor Bosch la nivel global

Grupul Bosch a planificat inca din primavara constructia unei noi uzine pentru fabricarea de module in localitatea franceza Vénissieux, pentru a raspunde mai bine solicitarilor de pe piata franceza si sud-europeana. „Continuarea procesului de extindere a activitatilor la nivel global are ca scop dezvoltarea diviziei Bosch de Energie Solara”, a accentuat Hebel. Compania estimeaza o crestere in acest an a cifrei de afaceri, care va depasi pentru prima data un miliard de euro. Decizia de a construi o unitate de productie in Asia reflecta tendinta generala de pe piata globala de sisteme fotovoltaice. Pana in 2020, este preconizata in aceasta regiune o capacitate totala instalata de 130 GWp, cantitate suficienta pentru nevoile a 200 de milioane de persoane. In prezent, sunt disponibili 5 GW.

Germania, principala piata de desfacere, isi va mentine consumul actual la un nivel anual de aproximativ 3,5 GW putere nou instalata. „Estimam ca politicienii vor crea conditiile-cadru adecvate si vor asigura baza de proiectare necesara pentru companii si clienti, astfel incat numarul de cereri sa se stabilizeze”, a afirmat von Hebel. Bosch a investit peste 500 de milioane de euro in localitatea Arnstadt din Turingia, reusind astfel sa isi tripleze aproape capacitatea de productie.

De asemenea, aici vor fi create pana in 2012 peste 1.000 de locuri de munca in centrul de cercetare si dezvoltare, in noul sediu central si in noul centru de instruire profesionala. In cadrul centrului de competenta din Arnstadt vor fi proiectate urmatoarele generatii de produse si procese de fabricatie. „De aici vom asigura necesarul de produse pentru pietele din Europa.

Din Penang, in schimb, vom reusi sa acoperim mai ales pietele din sud-estul Asiei, care se caracterizeaza printr-un enorm potential de dezvoltare. Cele doua mari investitii ale diviziei de Energie Solara Bosch din Germania si Malaezia se completeaza reciproc si reprezinta o garantie a succesului Bosch pe acest segment”, a declarat Fehrenbach.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *