Campanie pentru construirea unui asezamant social-educational

0
45
Campanie pentru construirea unui asezamant social-educational
Campanie pentru construirea unui asezamant social-educational

Fundatia Nektarios, in parteneriat cu Asociatia “Salveaza o inima”, lanseaza campania “Impreuna pentru viata”, care are ca scop strangere de fonduri pentru ridicarea Asezamantului Social-Educational “Sfantul Efrem cel Nou” din satul Oneaga, comuna Cristesti, judetul Botosani. In Centrul social-educational vor locui si invata peste 25 de copii orfani, parasiti de parinti sau salvati de la avort.

Cladirea, cu suprafata construita de 1.400 mp, conform proiectului, va avea un subsol, parter, doua etaje si mansarda. Pana la ora actuala, s-a construit subsolul, cu ajutorul satenilor din Oneaga si a catorva sponsori care au dorit sa ramana sub anonimat. In cadrul asezamantului vor functiona o gradinita cu programul normal, cu o capacitate de minim 20 de locuri, o biblioteca universala cu acces liber, un centru de zi pentru un numar de minim 25 de copii, un atelier de practica profesionala pentru tineri si un centru de promovare si consultanta in domeniul agricol.

Pentru autosustinerea economica a asezamantului, Fundatia Nektarios are in vedere infiintarea unei ferme agricole, patru sere cu o suprafata totala de 480mp, patru depozite (8000mp), un atelier mestesugaresc universal, crescatorie de pasari, prisaca, o plantatie de salcie (5ha), pentru asigurarea lemnului necesar pentru foc si construirea unui centru de informare turistica si a unei tabere de recreere, pentru activitati cultural-educative, schimburi de experienta, simpozioane, tabere de lucru si voluntariat.

Persoanele si companiile, care vor sa ajute la construirea asezamantului, pot dona materiale de constructie sau bani, in conturile RO98CECEBT01C1EURO590832 (Euro) si RO84CECEBT0130RON0590831 (Ron). Mai multe detalii despre Asezamantul “Sfantul Efrem cel Nou” gasiti pe www.fundatianektarios.ro.

“Proiectul prin care ne dorim sa construim asezamantul social-educational este in derulare, am facut progrese semnificative in ultima perioada, insa avem nevoie de fonduri pentru finalizarea lui. Ne dorim cat mai multe persoane care sa se alature cauzei noastre si impreuna sa construim zambete”, declara preotul Musteata Stefanel Radu, presedintele Fundatiei Nektarios.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here