Comisia europeana face verificari in Parcul National Retezat

Reprezentanti ai Comisiei Europene- Directia Generala de Mediu si ai echipei de monitoring au venit in aceasta saptamana in Retezat pentru a verifica stadiul in care se afla proiectul „Managementul conservativ al habitatelor alpine ca sit Natura 2000 in Parcul National Retezat” (AlpineCons) implementat de catre Administratia Parcului National Retezat (APNR), aflata in subordirea Regiei Nationale a Padurilor.

Este prima oara cand chiar membrii CE vin la Retezat sa verifice proiectul. Pana acum, de doua ori pe an, proiectul a fost verificat de catre o echipa independenta de monitoring, condusa de dl. Lubos Halada, numita de CE in acest scop.
In astfel de ocazii, trimisii CE „iau la puricat” proiectul pentru a vedea daca au fost duse la indeplinire actiunile incluse si daca banii sunt folositi unde si cum trebuie.

In ce consta proiectul si la ce foloseste?
Dl. dr. Frank Vassen, seful echipei de verificare, explica in cateva cuvinte „acest proiect contine actiuni diverse precum: elaborarea Planului de management al PNR, astfel incat sa includa prevederi adecvate unui sit Natura 2000, inventarul si monitorizarea speciilor si a habitatelor, reconstructia ecologica a unor zone degradate (pasuni, torenti) si foarte multe activitati de constientizare publica.”

Problema care a dat de furca administratiei parcului
Prin proiect, s-a stabilit construirea unui centru de informare la Pietrele, foarte necesar turisilor care viziteaza zona. Acesta nu a putut fi construit pana acum din cauza ca terenul a fost revendicat de vechii proprietari si situatia nu este inca clarificata. Salvarea vine de la Directia Silvica Deva care a cedat Cantonul silvic Pietrele pentru a fi transformat in Centru de informare. Cu bani de la UE, obtinuti prin proiectul AlpineCons, in vara 2008, cladirea va fi renovata si dotata. Tot in zona Pietrele, pe unde intra cei mai multi turisti in Retezat, APNR va face un traseu educativ pentru copiii si tinerii care viziteaza parcul.

Cum a iesit verificarea?
Putem sa mai renuntam la complexe fiindca am demonstrat ca exista si romani seriosi, care-si vad de treaba cand e vorba de UE. Concluzia echipei de verificare este ca da, nu toti romanii sunt incorecti, sau lenesi sau hoti. Iata ce spune dl. Vassen privitor la proiect „sunt bucuros sa vad ca proiectul decurge bine si ca este administrat eficient. Proiectul Life Natura din Retezat aduce o importanta contributie la dezvoltarea retelei de situri Natura 2000 in statele membre UE”.

Gasiti detalii despre proiectul Life Natura si rezultatele acestuia, la http://www.retezat.ro/life-natura2000

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *