Schimbarile climatice vor lovi puternic industria turismului din Laponia, anunta cercetatorii finlandezi. Cursele de sanii trase de caini husky ar putea deveni o amintire in nordul Finlandei, din cauza ploilor care au luat locul zapezilor din luna Sarbatorilor
de iarna.

schimbarile climatice in laponia
Peisajul de poveste din Laponia atrage anual, in perioada sarbatorilor de iarna, sute de mii de turisti. Cum iernile sunt din ce in ce mai calde insa, aventura printre zapezile din orasul lui Mos Craciun tinde sa-si piarda farmecul.

Efectele schimbarilor climatice sunt din ce in ce mai evidente, sustin cercetatorii din Finlanda. „Cel mai evident fenomen ar fi ca in decembrie, ninsorile sunt treptat inlocuite de ploi.

Raul pe care schiau si patinau turistii nostri, de exemplu, nu mai ingheata”, a precizat cercetatorul Seija Tuulentie.

„Desi nu ne asteptam ca acest lucru sa se intample in urmatorii 10 ani, disparitia zapezii din luna decembrie ar da mari batai de cap industriei turismului din Laponia.

Anul trecut a fost foarte cald, iar daca schimbarile climatice vor continua in acelasi ritm ca in ultimii cinci ani, investitorii din turism vor avea probleme mari cu profitul peste 10 ani”, spune organizatorul de safari Rami Korhonen.

In 2009, autoritatile finlandeze au anuntat ca vor dezvolta proiecte cu scopul de a implementa metodele care sa faca fata incalzirii climei, astfel incat sa nu-si piarda turistii. Una dintre ele ar fi utilizarea tunurilor de zapada.

Aproape 98% din statiunile europene de schi sunt dotate cu tunuri de zapada artificiala si, in multe cazuri, in lipsa ninsorilor, masinariile sunt singurele responsabile pentru buna functionare a partiilor.

Acestea sunt criticate, insa, de ecologisti, tocmai pentru ca folosirea intensiva a tunurilor creste consumul de apa si de electricitate, contribuind la incalzirea globala si, implicit, la reducerea stratului de zapada naturala.

Sursa: Adevarul

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here