Reteaua afacerilor din jurul exploatarii de la Certej

Reteaua afacerilor din jurul exploatarii de la Certej

Reteaua afacerilor din jurul exploatarii de la Certej

Gazeta de Cluj va prezinta care sunt companiile care impart asocierea care a primit avizul de mediu pentru exploatarea miniera de la Certej. Actionariatul de la Deva Gold este format din oameni de afaceri din intreaga tara, cu legaturi in mediul politic. Acesta este primul aviz de acest fel care se da unei exploatari cu cianuri din Romania, creand astfel un precedent pentru Rosia Montana.

Exploatarea miniera de la Certej a primit acordul de mediu pentru inceperea lucrarilor de construire a uzinei si amenajare a carierelor, creand astfel un precedent pentru proiectele miniere de extragere a aurului are folosesc tehnologii pe baza de cianuri. Aprobarea proiectului derulat de Eldorado Gold Corporation, prin intermediul societatii Deva Gold, deschide astfel calea pentru exploatari ca cea de la Rosia Montana, in jurul careia au existat dezbateri publice intense in ultimii ani.

10 milioane de euro pentru stat

Un aspect interesant este contextul politic in care s-a dat avizul. Alianta pentru o Romanie Curata (ARC) subliniaza ca, desi atat premierul Victor Ponta, cat si ministrul Mediului si Padurilor Rovana Plumb sustineau ca proiectul minier de la Rosia Montana nu poate merge inainte fara garantii de mediu, renegocierea participatiei statului sau desecretizarea contractului, Guvernul nu a solicitat nicio garantie de mediu pentru aprobarea proiectului de la Certej. Participatia statului roman, similara celei de la Rosia Montana, este acceptata in forma actuala, iar contractul ce sta la baza acestui proiect este tot unul secret, arata ARC.
Investitia de la Certej se ridica la 180 de milioane de euro. Zacamantul de la Certej este cotat la bursa din New York la peste 40 de milioane de euro, suma din care statul roman va incasa zece milioane reprezentand redeventa si participatiunea cu care este actionar.

Canadieni si la Deva

Dar si mai interesanta este reteaua de oameni de afaceri implicati in acest proiect minier. Principalul investitor de la Certej este Eldorado Gold Corporation, companie miniera canadiana, listata la bursa din Vancouver care opereaza si in Grecia, Turcia, China si Brazilia. Compania miniera a preluat in decembrie 2011 European Goldfields, care detinea 80% din societatea Deva Gold SA. Statul Roman detine restul de actiuni, prin Compania Nationala a Cuprului, Aurului si Fierului Minvest SA Deva. Un alt actionar ciudat al Deva Gold SA este Deva Gold LTD, care are ca tara de origine Insulele Barbados – un adevarat paradis fiscal.
La inceputurile lor, cele doua companii, Rosia Montana Gold Corporation si Deva Gold au fost finantate de Frank Vasile Timis, fondatorul si fostul presedinte al Gabriel Resources, compania ce detine pachetul majoritar al Rosia Montana Gold Corporation, potrivit ARC. De altfel, site-ul la care face trimitere pagina principalului actionar, Deva Gold, de pe portalul Lista Firmelor din Romania este cel al Gabriel Resources, iar adresa de email este de la aceeasi firma.
Actionariatul Deva Gold este foarte similar cu cel initial al Rosia Montana Gold Corporation (RMGC). In 2009, Ga¬briel Resources, actionarul ma¬joritar al RMGC, a primit o ofer¬ta de preluare a actiunilor detinute in companie de catre doi actionari minoritari ai RMGC, Comat Trading si Car¬tel Bau, fiecare dintre ei deti¬nand 23.967 de actiuni, reprezentand 0,23% din capitalul so¬cial al companiei. Cei doi actionari minoritari au transferat actiunile catre Gabriel Resources, iar participatia in RMGC a actionarului majoritar Gabriel Resources a crescut cu 0,46%, la 80,46%.
Minvest Deva isi men¬tine participatia de 19,31%, iar cel de-al treilea actionar, Foricon, si-a pastrat participatia de 0,23%. Ultimul pachet de 979.298 de actiuni detinut de Foricon SA a fost cumparat de Gabriel la data de 22 iulie 2011, la foarte scurt timp dupa emiterea controversatului certificat de sarcina arheologica pentru Masivul Carnic, considerat”unda verde” data de statul roman exploatarilor miniere din Apuseni.

Aventurile Cartel BAU

Inca trei firme sunt, alaturi de statul roman si Deva Gold Ltd., actionari in exploatarea de la Certej. Cartel BAU, Foricon SA si Comat Trading detin actiuni alaturi de canadienii de la Eldorado Gold Corporation la compania care are cele mai bune sanse de a demara in viitorul apropiat exploatarea miniera de aur prin tehnologii are utilizeaza cianura.
Cartel BAU este detinuta de oamenii de afaceri Viorel Pascu, Petru Curean, Constantin Cascaval si Adrian Cascaval. Constantin Cascaval este presedintele Asociatiei Romane a Antreprenorilor de Constructii (ARACO) Cluj. Printre societatile membre se numara companiile ACI Cluj, Grup 4 Instalatii, Elco, Modern Bau sau Cartel Bau.
Gazeta a mai scris despre aventurile Cartel BAU la Cluj si Bistrita. La Cluj-Napoca, firma a castigat un proiect de modernizare si extindere la Spitalul Chirurgie III. Dupa semnarea contractului, acestia au cerut modificari la contract, impunand costuri suplimentare. Acelasi lucru s-a intamplat la Bistrita, la Ilva Mica, unde Cartel BAU a beneficiat de suplimentarea fondurilor financiare cu privire la doua lucrari de investitii de peste 151 de mii de euro. Lucrarile contractate de Cartel BAU au fost pentru extinderea retelei de apasi a retelei de canalizare. In domeniul minier, Cartel BAU a castigat licitatia pentru ecologizarea perimetrului minier de la Campul lui Neag din Hunedoara.

Prieten cu prieten se face afacerea

Potrivit unui articol publicat in „Academia Catavencu” in ianuarie 2007, Foricon SA Deva detine actiuni in firma Aria Transilvania Arieseni SA (ATA), societate responsabila de programele turistice din zona Apusenilor. Actionar al Ariei Transilvania Arieseni SA este Tamas Szora Attila. In acelasi timp, Tamas detine si alte firme, dintre care cea mai importanta pentru el este Atta Consulting SRL. Tamas Szora Attila este asociat si in firma Bel Ami, alaturi de Dorin Iacob, un apropiat al lui Traian Basescu. Ambele societati sunt colaboratori apropiati ai Primariei Alba Iulia, condusa de democrat-liberalul Mircea Hava.
Potrivit aceluiasi articol, administratorul si principalul actionar al firmei Cartel Bau SA, Adrian Cascaval, ar fi asociat intr-o alta firma cu omul de afaceri Lefterie Naum, un presupus apropiat al lui Dan Radu Zatreanu, fost consilier al lui Traian Basescu, pe vremea cand acesta din urma era primar al Capitalei. Prin Sitraco Conimpex SRL, Zatreanu este asociat cu Alex Bittner.
Cu societatile din Deva Gold, si poate chiar in mod direct cu firma Comat Trading, exista legaturi ale omului de afaceri Dorel Goia, unul din actionarii Bancii Transilvania, care si-a vandut recent actiunile la Rombat, da a ramas pe lista celor de la Teraplast, societate cu sediul in judetul Bistrita-Nasaud. Legatura este un alt om de afaceri, Radu Ster, un cunoscut asociat al lui Goia, care este asociat in cel putin o firma, Imofiance, cu Constantin Cascaval, patronul Cartel BAU. Goia este actionar cu 34,17% la Teraplast Bistrita, la societatea „Tehnofrig“ Cluj, la AICI, alaturi de Horia Ciorcila, detine firma „Parc Invest“, care administreaza luxosul restaurant „Chios“, alaturi de Ster, si „Omniconstruct“, prin care a construit „Maestro Business Center“.

Diana Gabor

In doi ani pot incepe exploatarea

Deva Gold a reusit sa obtina aprobarile necesara pentru demararea propriu zisa a proiectului dupa trei ani de la declansarea procedurii de eliberare a avizelor de mediu. Conducerea societatii mai are nevoie de autorizatia de construire pentru a da startul lucrarilor de amenajare a carierelor, iazurilor, uzinei de preparare si a sediului societatii. Astfel, vor mai trece cel putin doi ani pana la inceperea exploatarii efective.
Obtinerea acordului de mediu permite societatii Deva Gold sa inceapa procedura de obtinere a autorizatiei de construire dar si scoaterea a 60 de hectare de teren din circuitul silvic si agricol in schimbul carora va trebui sa predea o suprafata de trei ori mai mare. De obtinerea autorizatiei de construire depinde crearea a catorva sute de locuri de munca. „Din 1999 a inceput acest proiect. Pana in 2005 s-au facut studiile de cercetare, din 2009 incercam sa obtinem acordul de mediu. Mai avem nevoie de doua autorizatii, respectiv de construire si de avizul de functionare pana cand sa incepem activitatea de exploatare. Spre exemplu, daca maine am obtine autorizatia de construire ar mai dura doi ani pentru a ridica sediul societatii, barajele, aductiunea de apa si ce mai este prevazut in proiect. In tot acest timp s-ar crea 800 de locuri de munca in domeniul constructiilor”, explica directorul Deva Gold, Nicolae Stanca, citat de Glasul Hunedoarei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *