Extinderea celei mai mari centrale eoliene din lume, oprita de pasari

0
49
Extinderea celei mai mari centrale eoliene din lume, oprita de pasari
Extinderea celei mai mari centrale eoliene din lume, oprita de pasari

Dezvoltatorii celui mai mare complex de centrale eoliene din Marea Britanie au anuntat, miercuri, ca au fost obligati sa renunte pentru moment la extinderea acestuia, fiind necesar realizarea unui studiu de impact asupra vietii pasarilor in regiunea vizata.

Va dura cel putin trei ani sa realizam aceasta estimare privind potentialul impact asupra vietii pasarilor, a precizat intr-un comunicat consortiul format din Dong Energy, E. ON si compania de stat in domeniul energiei Masdar din Abu Dhabi, scrie Agerpres.

Proiectul ar fi insemnat adaugarea unei capacitati energetice de 200 de megawati la cei 630 MW existenti in estuarul Tamisei, care in prezent este cea mai mare aglomeratie de turbine eoliene din lume amplasate in larg.

Decizia de intrerupere a extinderii proiectului a fost cauzata de „provocari tehnice si incertitudini de mediu prezente in jurul zonei”, au precizat reprezentanti consortiului in declaratia amintita.

„Nu exista nicio garantie ca la finalul acestor trei ani vom putea indeplini cerintele autoritatilor si ca orice efect asupra vietii pasarilor va fi acceptat”, a precizat Mike O’Hare, manager general al retelei de eoliene din Londra.

Guvernul britanic intentioneaza sa instaleze centrale eoliene in zonele de coasta, ajungand pana in 2020 la o capacitate de 10 gigawati, in perspectiva reducerii emisiilor de gaze si pentru a indeplini standardele europene in ce priveste energiile regenerabile.

In ultimele luni, consortiul format din RWE si compania Iberdrola din Scotia au abandonat proiectele de centrale eoliene din zonele maritime de coasta din cauza costurilor ridicate privind amplasarea acestora in ape de adancimi mari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here