Apele Romane intocmesc harti cu riscurile de inundatii pentru mai multe rauri din Maramures

Cauza care a dus la inundarea Parcului Lunca Argesului poate duce la un dezastru ecologic!
Apele Romane intocmesc harti cu riscurile de inundatii pentru mai multe rauri din Maramures

Prin intermediul unui proiect cu finantare europeana, Administratia Bazinala de Apa Somes-Tisa realizeaza, in aceasta perioada, harti de hazard la inundatii pe mai multe rauri, inclusiv din judetul Maramaures. Pe baza acestor harti, autoritatile judetene vor putea gestiona mai bine riscul aparitiei inundatiilor, scopul acestui proiect fiind prevenirea, protectia si diminuarea efectelor inundatiilor.

De acest proiect beneficiaza judetele Cluj, Bistrita, Maramures, Salaj si Satu Mare. In aceasta perioada, utilizand baza de date topogeodezica, se elaboreaza studiile hidrologice si hidraulice, dupa care se vor intocmi hartile de hazard la inundatii. Bazinele hidrografice aflate in studiu sunt Somesul Mare, Somesul Mic, Somes, Crasna si Tisa. Studiile topogeodezice sunt finalizate in proportie de 95%, iar hartile de hazard aferente raurilor din bazinul hidrografic Somes-Tisa s-au finalizat in proportie de 50%.

Hartile de hazard constituie baza de plecare in realizarea de catre consiliile judetene a hartilor de risc la inundatii pe teritoriul administrativ, in conformitate cu prevederile cuprinse in Directiva Inundatii, la care trebuie sa se alinieze toate statele membre ale Uniunii Europene, in vederea stabilirii unui cadru pentru evaluarea si gestionarea riscului la inundatii, cu scopul reducerii pe cat posibil a consecintelor negative.

Valoarea totala a proiectului este de aproximativ 7 milioane euro, cu finantare din Fondul de Coeziune prin Programul Operational Sectorial Mediu si bugetul de stat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *