Lucrarile pentru constructia deponeului ecologic de la Barcea Mare pot incepe

Lucrarile pentru constructia deponeului ecologic de la Barcea Mare pot incepe
Lucrarile pentru constructia deponeului ecologic de la Barcea Mare pot incepe

Succes, dupa noua ani de incercari

Saptamana trecuta, conducerea Consiliului Judetean (CJ) Hunedoara a semnat, la Ministerul Mediului, contractul de finantare europeana pentru implementarea in judet a proiectului privind „Sistemul de management integrat al deseurilor”, cu o valoare de peste 70,6 milioane de euro.

„Povestea” construirii unui deponeu ecologic in judetul Hunedoara a inceput inca din anul 2005. Atunci nu se punea problema fondurilor europene, ci era vorba de un parteneriat public-privat. Insa din cauza unor „efervescente” la Petrila, unde ar fi trebuit construit, Consiliul Judetean (CJ) Hunedoara nu a mai primit terenul necesar. Iar „telenovela” a continuat, locatia deponeului fiind schimbata de nenumarate ori. Nici cand a fost stabilita la Barcea Mare lucrurile nu au fost tocmai relaxate la inceput. „Cert este ca dupa toti pumnii pe care i-am luat si suturile, jignirile si tot ce a putut sa debiteze mintea unor oameni, toate acestea au fost de suportat pentru ca acum sunt sigur ca vom realiza deponeul ecologic”, a precizat presedintele CJ Hunedoara, Mircea Ioan Molot.

Dispar gropile de gunoi

Proiectul de creare a „Sistemului de management integrat al deseurilor – judetul Hunedoara” are o valoare totala de peste 70,6 milioane de euro, iar contributia nerambursabila de la Comisia Europeana este in valoare de peste 43,5 milioane de euro. Pentru sustinerea investitiei de la bugetul de stat vor fi acordate peste 20,3 milioane de euro prin Ministerul Mediului si cel al Finantelor. Al treilea finantator in cadrul proiectului sunt autoritatile locale si CJ Hunedoara. Acesta din urma va contribui cu aproape cinci milioane de euro in timp ce de la toate primarile din judet trebuie stransi peste 1,7 milioane de euro. „In acesti bani pe langa ca va fi contruit noul deponeu ecologic, vor fi inchise si noua gropi de gunoi locale. Dintre acestea, pentru sapte au fost stabiliti castigatorii licitatiei, iar pentru gropile de gunoi de la Deva si Orastie termenul de depunere a ofertelor este 7 mai”, sustine Molot. Pe de alta parte gropile de gunoi din Vulcan si Uricani sunt depozite neconfome si nu au putut fi incluse in acest proiect.

Patru operatori de salubritate

Potrivit cerintelor europene, judetul Hunedoara a fost impartit in patru zone in care vor actiona patru operatori diferinti, pentru evitarea concurentei neloiale. „La Barcea Mare va fi construit un depozit ecologic cu o capacitate de 4.756.800 de metri cubi structurat in patru celule. Insa, in cadrul perimetrului vor fi construite o statie de sortare, una de tratare mecano-biologica si una de epurare, dar si cladiri administrative”, sustine directorul ADI „Sistem de management integrat al deseurilor”, Ioan Prip. Proiectul are termen de finalizare 31 decembrie 2015.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *