Pamantul, amenintat de un asteroid de 3 kilometri
1 Iun 2009 Comenteaza pe Forum Trimite prin Y!M Trimite prin Email
DESCOPERIRE. Astronomii au gasit un nou corp ceresc care evolueaza la doar 3,5 milioane de kilometri de orbita terestra.

Botezat 2009HC82, asteroidul graviteaza in jurul Soarelui in sens invers fata de rotatia planetelor. Originea acestei orbite inedite nu este cunoscuta nici pana in prezent, precizeaza revista americana “New Scientist”.
In plus, orbita asteroidului are un unghi de 155 de grade, foarte mare fata de cel al a Terrei. Perioada de revolutie a lui 2009HC82 in jurul Soarelui este de 3,39 ani. Observat abia pe 29 aprilie, la mijlocul acestei luni asteroidul, a carei lungime este apreciata la 2-3 kilometri, se afla in apropierea orbitei lui Marte.
Invizibil fara motiv
Oamenii de stiinta nu au inteles nici pana in prezent de ce nu au remarcat asteroidul inca din anul 2000, cand a trecut foarte aproape de Terra.
Ei considera ca la originea corpului ceresc insolit ar fi o cometa nascuta la periferia sistemului solar si atrasa la interior de campul gravitational al celorlalte planete.
Unghiul orbitei sale, precum si orbita inversa fac din 2009HC82 un asteroid straniu, doar alte 20 de corpuri ceresti mai avand aceleasi caracteristici, dintre miile de astre studiate de cercetatorii sistemului solar.
TEAMA
Meteorit verde pe cerul Scotiei
Pe 11 mai, locuitorii orasului Edinburgh din Marea Britanie au observat pe cer, pe la ora 22.30, o lumina puternica, de culoare verde, care a traversat cerul de la est la vest, relateaza BBC.
Considerat a fi un meteorit, astrul zbura la altitudine joasa, fiindu-i necesare doar cinci secunde pentru a parcurge tot orizontul. Trena acestuia s-a transformat din portocaliu aprins in verde puternic, inainte sa dispara.
Sursa: Evenimentul Zilei
Pentru mai multe informatii despre amenintat, asteroid, cometa, corp ceresc, edinburgh, marea britanie, orbita, portocaliu, revolutie, aboneaza-te gratuit la Noul Newsletter EcoMagazin, personalizat pentru tine!
Esti ecologist, eco-friendly sau fan Captain Planet? Atunci alatura-te si tu celor peste 7500 de membri care s-au inscris deja in EcoSapiens si hai sa ne cunoastem pe forumul ecologistilor. Intrebarile si comentariile tale sunt binevenite.
Recomandari la acest articol
Pamantul amenintat de-o stea
16 Mar 2008
Astronomul australian Peter Tuthill de la Universitatea din Sidney a avertizat in cadrul unei conferinte stiintifice ca Pamantul se confrunta cu un pericol major, provocat de o stea din cadrul sistemului dublu WR 104. “Cand studiam aceasta stea, aveam impresia… Citeste mai departe»
Un asteroid a trecut “razant” pe langa noi
3 Mar 2009
Un asteroid a trecut “razant”, ieri, la ora 13.44 (15.44 ora Romaniei), la o distanta de 64.000 de kilometri de Terra, in dreptul Oceanului Pacific.
Asteroidul 2009DD45 a putut fi observat cu ajutorul telescopului din Polinezia franceza, Japonia si Australia.… Citeste mai departe»
Un asteroid periculos trece pe langa Pamant
25 Ian 2008
Astronomii amatori din intreaga lume il vor putea vedea cu lunetele, de pe terasele locuintelor.
Bolovanul celest, descoperit abia in octombrie 2007, se indreapta cu toata viteza spre Marte. Specialistii spun ca diametrul sau este cuprins intre 150 si 600… Citeste mai departe»
Mehedintiul, amenintat de desertificare
11 Mai 2009
Cele 80 de statii de irigare din judetul Mehedinti sunt, cu mici exceptii, nefunctionale. S-a furat aproape tot, de la motoare, uleiul din transformatoare, cablul de alimentare pana la conductele pentru irigatii si alte accesorii. Singura statie de pompare a… Citeste mai departe»
Un asteroid a trecut la o distanta mica de Pamant
4 Mar 2009
Asteroidul 2009 DD45 a trecut la 60.000 de kilometri distanta de Pamant la inceputul acestei saptamani, anunta CNN. Potrivit astronomului Robert McNaught, de la Australian National University, aceasta distanta este doar de doua ori mai mare decat cea de la… Citeste mai departe»
Oltul, amenintat de desertificare
23 Mai 2009
Pamantul tarii este cea mai valoroasa avutie naturala a intregii natiuni si a generatiilor viitoare, este vesnic si constituie conditia materiala a existentei oricarei productii.
Importanta pamantului in agricultura este deosebita, el constituind principalul mijloc de productie, deoarece, prin invelisul… Citeste mai departe»
In aprilie 2029, un asteroid s-ar putea ciocni cu Terra
16 Ian 2009
Un asteroid care ar putea lovi Pamantul a fost descoperit de catre astronomi. Orbita corpului astral, denumit Apophis dupa zeul egiptean al Raului si al Distrugerii, se apropie periculos de mult de Terra.
Asteroidul a fost descoperit in luna decembrie… Citeste mai departe»
Lasa un comentariu
Stirile zilei
Intr-un oras din Germania de 1500 de locuitori exista in fiecare locuinta cel putin un bolnav de cancer
Sanatate
Expertii de sanatate din Germania sunt socati de un mic orasel, in care in fiecare locuinta exista cel putin un bolnav de cancer. Orasul Wewelsfleth are o populatie de 1500 de locuitori si a fost numit “orasul blestematilor” deoarece numarul persoanelor diagnosticate cu cancer este… Citeste mai departe»
Romania, invitata sa devina partenerul Germaniei la cel mai mare targ de produse ecologice din lume, Biofach 2013
Agricultura ecologica Produse ecologice
Romania a fost invitata sa devina anul viitor partenerul Germaniei la cel mai mare targ de produse ecologice din lume – Biofach Nuremberg 2013. La editia din acest an, Romania va fi reprezentata de 24 de firme, din care 20… Citeste mai departe»
Pasarile Deltei si-au gasit refugiul si adapostul la munte
Biodiversitate
Daca in aceste zile ajungeti pe malul Barzavei, sa nu va frecati la ochi in momentul in care o sa vedeti carduri de sute de rate salbatice pe apa. Ba mai mult, alaturi de acestea veti vedea o fauna pe… Citeste mai departe»
Incepe actiunea de evaluare la speciile strict protejate in Bistrita-Nasaud: urs brun, lup, ras si pisica salbatica!
Biodiversitate Protectia mediului
Agentia pentru Protectia Mediului Bistrita-Nasaud supervizeaza actiunea de evaluare a efectivelor pentru speciile de animale salbatice strict protejate, respectiv: urs brun, lup, ras si pisica salbatica, care se va desfasura in perioada februarie – aprilie 2012.
Gestionarii fondurilor cinegetice au… Citeste mai departe»
Cercetatorii de la Universitatea din Bedforshire, Marea Britanie, au conceput o noua tehnica ce permite alimentarea dispozitivelor electrice cu energie.
Energie regenerabila
Cercetatorii de la Universitatea din Bedforshire, Marea Britanie, au conceput o noua tehnica ce permite alimentarea dispozitivelor electrice cu energie. Sistemul conceput de profesorul Ben Allen de la Centre for Wireless Research foloseste undele radio pentru energia electrica, anunta BBC… Citeste mai departe»
Economia verde genereaza 500.000 de locuri de munca noi in Uniunea Europeana
Afaceri ecologice
Uniunea Europeana ar putea implementa in prima jumatate a acestui an o decizie importanta in ceea ce priveste protejarea mediului, care ar genera 500.000 de locuri de munca.
Masura este una simpla: tarile din Comunitate trebuie sa faca lucrari de… Citeste mai departe»
Promotorul cianurilor pentru Rosia Montana, noul consilier al prim-ministrului Mihai Razvan Ungureanu
Resurse naturale
Interesele companiei Rosia Montana Gold Corporation sunt reprezentate la cel mai inalt nivel si in Guvernul Romaniei. Din echipa noului premier Mihai Razvan Ungureanu va face parte Corina Vintan, unul dintre oamenii de incredere ai prim-ministrului si un vechi colaborator… Citeste mai departe»