Premierul spune ca o noua taxa de mediu va intra in vigoare numai dupa consultari cu Comisia Europeana

0
37
Premierul spune ca o noua taxa de mediu va intra in vigoare numai dupa consultari cu Comisia Europeana

Primul ministru Victor Ponta a afirmat, marti, ca fosta taxa auto va fi inlocuita cu o taxa de mediu insa numai dupa ce vor fi avut loc in prealabil consultari si cu Comisia Europeana, pentru a evita intrarea in infrigement.

Raspunzand unei intrebari privind momentul cand va intra in vigoare taxa auto, premierul Victor Ponta a afirmat ca „taxa noua va intra in vigoare cand va fi gata”, explicand ca deocamdata un grup de lucru format din producatori si importatori din industria auto lucreaza in vederea gasirii unei noi formule de taxe, o taxa de protectie a mediului. „Exista un grup de lucru cu producatorii si importatorii si pe baza concluziilor vom avea o taxa de protectie a mediului pe care trebuie sa o avem in vedere. Deocamdata, taxa veche a fost declarata impotriva regulilor europene si banii trebuie dati inapoi. Taxa noua va intra in vigoare cand e gata. (…)Va fi inlocuita cu o taxa de mediu dupa ce avem toate consultarile facute si cu Comisia Europeana ca sa nu mai intram in infrigement”, a explicat Victor Ponta.

Acesta a spus ca in prezent Ministerul Finantelor lucreaza pentru o reforma fiscala in anul 2013 si ca mediul de afaceri din Romania solicita in primul rand stabilitate legislativa in plan fiscal.

„Patronatele se plang nu de fiscalitate, ci in primul rand de instabilitate legislativa, nu trebuie sa mai schimbam Codul Fiscal de sase ori pe an cu ordonante de urgenta si in al doilea rand de multitudinea altor taxe. Or aici reforma fiscala la care Ministerul de Finante a lucrat si lucreaza in continuare cu sprijin de la Banca Mondiala este unul din obiectivele importante din 2013. N-a spus nimeni ca 16% e prea mult. Toata lumea a spus sa spunem clar cat este impozitul, cat este TVA-ul, sa nu schimbam TVA-ul in cinci zile de la 19 la 24% si mai ales sa oprim pe cat posibil proliferarea taxelor. Pentru ca avem cota unica, dupa care mai avem vreo 199 de alte cote. 16 % in viziunea multor state europene e chiar o fiscalitate de dumping, pentru ca cei care platesc 50%, majoritatea statelor occidentale, cand vad ca Romania, Bulgaria, Ungaria au o fiscalitate redusa, nu vad asta cu ochi buni”, a adaugat primul ministru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here