Pretul corect pentru activele de mediu, o solutie la incalzirea globala?

Pretul corect pentru activele de mediu, o solutie la incalzirea globala?

Economiile de piata se bazeaza pe informatie. Atunci cand preturile din piata nu reusesc sa reflecte toata informatia relevanta, luarea de decizii la nivelul producatorilor si al consumatorilor se distorsioneaza, atragand dupa sine, uneori, consecinte dintre cele mai grave.

Economistii vad in schimbarile climatice o esuare in a incopora in sistemul de pret informatia relevanta despre impactul de mediu produs de activitatea noastra economica. Prin urmare, din punctul lor de vedere, degradarea activelor de mediu, cum ar fi aerul sau apa, este rezultatul incapacitatii societatii de a pune pretul corect pe consumul lor. Aceasta este perspectiva din care se analizeaza problematica activelor de mediu in raportul elaborat de Economist Intelligence Unit pentru Ernst & Young – Can the market economy function without environmental transparency? – dezvoltat pe baza discutiilor de la ultimul Global Sustainability Summit din Madrid.

Aceasta teorie are o baza foarte solida. Cand piata functioneaza corect, se presupune ca fortele cererii si ofertei interactioneaza prin intermediul sistemului de pret pentru a produce o alocare eficienta a resurselor. Acest sistem functioneaza bine cand preturile de piata reflecta toate informatiile relevante, insa apar probleme atunci cand preturile nu reusesc sa inglobeze toate resursele folosite in productie sau consum. Cand se intampla asa, pot sa apara disfunctionalitati specifice cunoscute sub numele de externalitati, care reflecta faptul ca un anume impact isi are cauza in afara sistemului de pret (este extern acestuia).

Externalitatile sunt adeseori intalnite in cazul consumului de active de mediu, rezultatul fiind ca acest tip de resurse sunt exploatate la un nivel cu mult peste ceea ce isi doreste societatea. Pretul alimentelor, de exemplu, se poate sa nu reflecte consumul de apa sau impactul pe ecosistem sau sol provocate de procesul de productie, ceea ce inseamna ca aceste resurse de mediu sunt, adesea, supra-exploatate.

Pentru a gestiona aceste probleme, operatorii economici, consumatorii si entitatile de reglementare guvernamentale au nevoie sa obtina mai multe informatii despre impactul de mediu al activitatilor economice si sa integreze aceste informatii in sistemul de pret.

Primul pas ar fi intelegerea mai clara a impactului de mediu al diferitelor tipuri de activitati economice, fie ca e vorba de producerea de electricitate, de conducerea unei masini sau de cumpararea unui produs vestimentar. Printr-o mai buna informare in privinta impactului de mediu, cei care participa in procesul de piata pot sa ia decizii mai bine informate despre cheltuielile pe care le fac si, daca decid sa le faca, sa cheltuiasca intr-un mod mai sustenabil in privinta mediului.

O a doua etapa ar consta in integrarea informatiei despre impactul de mediu intr-un cadru care sa prevada oferirea de stimulente care sa reduca activitatile ce dauneaza mediului.

Un astfel de cadru de stimulente poate lua forma unor preturi puse pe poluare sub forma unor taxe sau prin alocarea unor certificate / cote, care sa poata fi comercializate in anumite piete la un pret stabilit. Exista deja cateva exemple de succes ale acestui mod de abordare. In 2005, de exemplu, a fost creat The European Union’s Emissions Trading System – EU ETS (Sistemul de Comert al Emisiilor din Uniunea Europeana) cu menirea de a controla si de a reduce emisiile companiilor industriale si ale celor producatoare de energie din UE.

“Pietele nationale independente trebuie sa fie fungibile. Aceasta inseamna ca certificatele de carbon dezvoltate in SUA sau Brazilia trebuie sa aiba o valoare similara, astfel incat cei care opereaza pe pietele internationale sa stie exact ce anume cumpara sau vand si sa poata avea incredere in sistem”, spune Flavio Rufino Gazani, un avocat specializat in piata certificatelor de carbon, citat in raport.

Un aspect esential al acestei solutii de comercializare este colectarea si asigurarea accesului comun la tot mai multe informatii privind costurile si beneficiile diferitelor tipuri de activitati din perspectiva comercilizarii certificatelor de carbon, aceasta formula putandu-se aplica si in cazul dezbaterii mai ample privind schimbarile climatice. Problema este ca adunarea tuturor datelor necesare si dezvoltarea unui sistem de pret care sa le poata incorpora reprezinta o provocare extrem de complexa a carei rezolvare va necesita ani intregi.

In plus, colectarea tuturor acestor informatii se dovedeste foarte dificila in practica. Mediul academic cauta sa defineasca metode de evaluare a impactului economic, iar mediul de business a inceput sa acorde mai multa atentie raportarii pe partea de mediu, insa realitatea este ca intelegerea privind masurarea si evaluarea impactului de mediu este inca foarte limitata.

Ce le ramane de facut operatorilor economici intre timp? Mai are vreun rost sa raporteze in privinta impactului de mediu in conditiile in care exista atat de putin consens despre cum trebuie colectate informatiile sau despre ce trebuie facut dupa ce acestea au fost inregistrate?

Unul dintre cele mai obisnuite argumente invocate in sprijinul „raportarii de sustenabilitate” este castigul de reputatie pe care il pot obtine companiile care sunt transparente in privinta impactului lor de mediu si pot dovedi ca sunt verzi. Validitatea acestui argument se poate sustine pana la un punct, insa nu se poate trece cu vederea ca valoarea lui poate varia semnificativ de la o industrie la alta. Chiar si in cadrul unor sectoare unde efectele sale sunt relativ importante (in industriile cu expunere directa la client, cum ar fi retailul, de exemplu), dovedirea clara ca o mai mare transparenta ar duce la o crestere a reputatiei ramane inca sub semnul intrebarii.

Ar fi, totusi, de remarcat, ca segmentul de business cauta sa valorifice tot mai mult evaluarile activitatilor economice, sociale si de mediu. Odata cu intensificarea notorietatii acestor realitati din piata, creste si interesul companiilor fata de ideea unui reporting integrat. Paul Druckman, Chief Executive la International Integrated Reporting Committee (IIRC), explica acest concept: “Pentru a crea valoare sustenabila, companiile trebuie sa incerce si sa obtina o imagine mai amanuntita despre punctele lor tari si slabe. Raportarea financiara in sine nu poate oferi mai mult decat anumite parti din aceasta imagine. Companiile trebuie sa depaseasca faza simplei raportari financiare, astfel incat sa poata cuprinde in evaluari toata gama de masuri care creeaza valoare sustenabila pentru organizatiile lor. Doar asa vor reusi sa inteleaga si sa fie transparente in privinta unor aspecte precum capitalul natural, uman, social si intelectual”.

Dincolo de beneficiile comerciale directe, companiile pot sa aiba in vedere si extinderea responsabilitatii sociale pe care o au pentru a-si imbunatati raportarea. Colectarea si raportarea informatiilor despre impactul de mediu va contribui la dezvoltarea unui set de informatii care vor putea fi folosite de comunitatile academice si de factorii de decizie guvernamentali pentru a completa multe goluri despre impactul de mediu si modul adecvat de gestionare al acestuia.

Ernst & Young este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 152,000 de angajati in 700 de birouri din 140 de tari si venituri de aproximativ 22.9 miliarde dolari in anul 2011. Reteaua noastra este cea mai integrata la nivel global, iar resursele din cadrul acesteia ne ajuta sa le acordam clientilor servicii prin care sa beneficieze de oportunitatile din intreaga lume. In Romania, Ernst & Young este unul dintre liderii de pe piata serviciilor profesionale inca de la infiintare, in anul 1992.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *