Programul de realizare a pistelor pentru biciclisti

    Programul de realizare a pistelor pentru biciclisti

    Ministerul Mediului si Padurilor a aprobat Ghidul de finantare a Programului de realizare a pistelor pentru biciclisti. Programul este finantat de Administratia Fondului pentru Mediu, iar suma alocata sesiunii de finantare este de 50.000 mii lei.

    Potrivit Directorului Executiv Adjunct al ARPM Pitesti, doamna Sorina MARIN, “Sesiunea de depunere a proiectelor pentru acest program a inceput din 20 iulie si se desfasoara pana in 20 august 2011.

    Beneficiarii programului de finantare nerambursabila sunt unitatile administrativ –teritoriale (primariile de comune, orase si municipii). Scopul Programului il constituie imbunatatirea calitatii mediului prin inlesnirea transportului mai putin poluant, in conditii de siguranta.

    Finantarea se acorda in cuantum de maximum 90% din valoarea totala eligibila a proiectului, fara a se depasi suma maxima care poate fi acordata unui beneficiar, in cadrul sesiunii de finantare. Suma maxima acordata unui judet sau unei unitati administrativ- teritoriale, oras, municipiu este 2,5 milioane lei pentru un proiect, iar pentru comune este 1,5 milioane lei pentru un proiect.

    Prin acest Program se finanteaza realizarea de piste pentru biciclisti pe amplasament nou, cu o singura banda si piste pentru biciclisti pe amplasamente preexistente rutiere sau in cadrul trotuarelor, cu o singura banda”.

    Cererea de finantare insotita de documentatia necesara se depune, intr-un singur exemplar, in plic sigilat, exclusiv de catre reprezentantul legal, inlocuitorul de drept al acestuia sau imputernicitul legal al solicitantului, la Administratia Fondului pentru Mediu.

    Ghidul de finantare al Programului de realizare a pistelor pentru biciclisti este disponibil pe pagina web a Administratiei Fondului pentru Mediu, www.afm.ro.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *