Proiectul Comisiei Europene cu privire la noua PAC impune agricultorilor trei masuri de mediu obligatorii care depasesc prevederile legate de conditionalitate. Agricultorii sunt obligati sa cultive trei tipuri de culturi diferite, fiecare sa detina o pondere mai mare de 5% din suprafata arabila (pana la 70%), sa mentina pasunile permanente si sa lase 7% din suprafata necultivata in scopuri ecologice.
Aceste masuri vor duce la cresterea costurilor de productie si a preturilor alimentelor, limitand posibilitatea de a produce mai mult. Ele se traduc printr-o birocratie in crestere, cu harti suplimentare de intocmit atat de agricultori cat si de institutiile administrative. Este aberant sa se impuna aceleasi exigente celor 12 milioane de ferme europene, in situatia in care sectoarele agricole isi desfasoara activitatile in conditii foarte diferite de la o zona la alta, de la o tara la alta, fara a se obtine avantaje ecologice in urma acestor masuri, insa rezultatele pot fi contrare asteptarilor.
Agricultorii ar trebui sa aleaga dintr-o lista intocmita la nivel european care sa tina cont de protectia mediului, dar si de capacitatea de a produce marfuri agricole, de masurile de ecologizare care sa corespunda propriilor lor zone. Pragul de 30% aplicat ajutoarelor directe care respecta conditiile de mediu ar trebui sa fie revizuit in favoarea producatorilor.
Plafonul impus ajutoarelor directe nu este de dorit pentru ca va penaliza exploatatiile agricole cele mai eficiente, cooperativele agricole care sunt deja orientate catre obtinerea de valoare mai mare pentru produsele lor, nefiind necesara aplicarea unui nou „fard“ administrativ.
Modificarea sistemului platilor va afecta atat statele membre cat si agricultorii, in special capacitatea de productie a acestora. Platile trebuie acordate cu strictete doar agricultorilor activi, excluzand micii agricultori de la aceasta regula. Ajutoarele acordate agricultorilor contribuie, de o maniera sau alta, la securitatea alimentara, in acest sens consolidarea instrumentelor legate de administrarea pietelor pentru a functiona drept filete de securitate trebuie sa fie mult mai consistenta avand in vedere faptul ca preturile produselor alimentare sunt din ce in ce mai volatile. Cota pentru zahar trebuie mentinuta pana in 2020, la fel cum drepturile de plantare in sectorul viticol trebuie sa fie si ele mentinute.
Principiile neoliberale aplicate pietelor produselor agricole au dus la scaderea nivelului de protectie la frontiera si la diminuarea programelor de interventie si administrare a ofertei, riscand aparitia unor crize grave pe piete si la destabilizarea agriculturii europene.
Aprofundarea masurilor legate de decuplare, care nu sunt legate nici de pret dar nici de cantitatea produsa, asa cum exista in propunerea Comisiei, ca fiind solutia „miracol“ pentru regularizarea pietelor si sustinerea veniturilor agricultorilor, nu este decat un instrument ineficace si injust, cu efecte economice si sociale inacceptabile.
Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU
