Romania are nevoie de 1.000 de ani pentru a impaduri 2.000.000 ha de terenuri agricole degradate

Romania are nevoie de 1.000 de ani pentru a impaduri 2.000.000 ha de terenuri agricole degradate
Romania are nevoie de 1.000 de ani pentru a impaduri 2.000.000 ha de terenuri agricole degradate

Ultimul raport al Curtii de Conturi a Romaniei publicat recent a ajuns la o concluzie incredibila privind fondul forestier al Romaniei: „Avand in vedere ca Romania are 2 milioane hectare de terenuri agricole degradate, luand in considerare acelasi ritm de impadurire din perioada 2005-2013, ar fi necesari aproape 1000 de ani”. In plus, s-au pierdut peste 40.000.000 de euro pentru neaplicarea prevederilor legale in vigoare privind fondul de conservare si regenerare a padurilor.

Romania are in jur de 2,2 milioane ha de terenuri agricole degradate, care nu mai pot fi utilizate in scopuri agricole, ce pot fi ameliorate prin impadurire. Astfel, auditorii de conturi au evidentiat ca „in perioada 2002-2006, prin 10 hotarari ale Guvernului, s-a transferat de la Agentia Domeniilor Statului la Regia Nationala a Padurilor o suprafata de 19.349 ha”. Dupa anul 2006, practic au incetat transferurile de terenuri degradate la RNP, efectuandu-se doar un singur transfer de 73,7 ha in anul 2011. La finele anului 2013, Agentia Domeniilor Statului (ADS) mai detinea in administrare aproape 8.530 ha terenuri degradate.

„Conform programelor de impadurire elaborate la nivelul autoritatii centrale care raspunde de silvicultura, pentru perioada 2005-2013 s-a prevazut impadurirea a 156 mii ha de terenuri degradate, din care s-au impadurit efectiv 18,5 mii ha (12%). Avand in vedere ca Romania are 2 milioane hectare de terenuri agricole degradate, luand in considerare acelasi ritm de impadurire, ar fi necesari aproape 1000 de ani”, este concluzia Curtii de Conturi a Romaniei. In baza prevederilor OUG nr. 196/2005 , incepand cu anul 2008 a fost finantat programul de impadurire a terenurilor degradate, reconstructia ecologica si gospodarirea durabila a padurilor din Fondul pentru Mediu.

„Procedurile instituite prin ghidurile de finantare nu au tinut cont de caracterul specific al acestor tipuri de investitii care trebuie finantate continuu pana ce plantatia atinge starea de masiv, cand se poate sustine singura, si nici de riscurile inerente actiunii factorilor biotici si abiotici. De asemenea, nu s-a avut in vedere faptul ca de rularea unor astfel de proiecte nu este posibila fara participarea institutiilor specializate ale autoritatii centrale care raspunde de silvicultura, prin aceasta incalcandu-se chiar unele prevederi legale care stabileau autoritatea centrala pentru silvicultura este singura competenta in coordonarea tehnica a impaduririlor de terenuri degradate”, se mentioneaza in raportul Curtii de Conturi a Romaniei.

Peste 40.000.000 de euro pierduti cu buna stiinta

Referitor la constituirea fondului de conservare si regenerare, Curtea de Conturi a Romaniei a constatat ca „aplicarea prevederilor legale in vigoare cu privire la calculul contributiei aplicate masei lemnoase determina o diminuare a surselor de constituire a fondului de conservare si regenerare a padurilor, comparativ cu aplicarea prevederilor vechiului Cod silvic, fapt pentru care s-au propus solutii de imbunatatire a cadrului legislative”.

Astfel, „in perioada 2010 – 2013, daca s-ar fi aplicat prevederile vechiului Cod silvic, pentru fondul forestier proprietate publica a statului, s-ar fi obtinut suplimentar la fondul de conservare si regenerare a padurilor suma de 186.366 mii lei”. Practic, prin neaplicarea prevederilor legale in vigoare, s-a pierdut suma de 186.366.000 de lei, adica peste 41.000.000 de euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *