Securitatea alimentara, in pericol din cauza incalzirii climatice

Securitatea alimentară, în pericol din cauza încălzirii climatice
Securitatea alimentara, in pericol din cauza incalzirii climatice
Securitatea alimentara, in pericol din cauza incalzirii climatice

Accelerarea incalzirii climatice ridica numeroase semne de intrebare in privinta productiei agricole mondiale in deceniile urmatoare, au avertizat duminica oameni de stiinta, in opinia carora sunt necesare profunde schimbari in societate pentru a putea face fata acestei situatii, relateaza luni France Presse.

‘Lumea poate fi hranita in 2050, insa, pentru ca acest lucru sa fie posibil, trebuie luate masuri pentru limitarea efectelor schimbarilor climatice asupra productiei agricole’, a spus Jerry Hatfield, director al Laboratorului national american pentru agricultura si mediu. El a explicat, in cadrul unei prezentari la conferinta American Society for the Advancement of Science (AAAS), organizata la San Jose (California), ca in urmatorii 35 de ani productia alimentara ar trebui sa se dubleze pentru a putea hrani cele 9 miliarde de oameni ai planetei din 2050, fata de cei 7 miliarde in prezent.

‘Insa extrema volatilitate a precipitatiilor din marile campii cu culturi americane, de exemplu extinderea secetei asociata cu cresterea temperaturilor, afecteaza randamentele agricole, ceea ce duce la necesitatea unor actiuni pentru scaderea efectelor incalzirii’, a adaugat el. La nivel mondial, actuala capacitate de utilizare si productivitatea vor duce la degradarea solurilor.

‘Este foarte probabil ca temperaturile sa continue sa creasca in Middle West — granarul Statelor Unite—, ca secetele sa fie tot mai severe si sa apara regulat episoade de precipitatii puternice’, a afirmat Kenneth Kunkel, climatolog la Agentia americana oceanografica si atmosferica (NOAA), care a studiat impactul incalzirii asupra culturilor de porumb in Middle West. ‘Cea mai mare amenintare la adresa securitatii alimentare, cel putin pentru Middle West, este seceta’, a spus cercetatorul la conferinta anuala a AAAS.

Marile campii americane vor trece in secolul al XXI-lea prin episoade de seceta mult mai severe decat in mileniul precedent, amenintand locuitorii din acele zone, anuntasera joi alti oameni de stiinta, in cadrul primei zile a conferintei, desfasurata in perioada 12-16 februarie. Prevederile lor se bazeaza pe simulari efectuate cu 17 modele informatice despre evolutia climei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *