RoRec a deschis inca noua centre de colectare a deseurilor de echipamente electrice si electronice

RoRec a deschis inca noua centre de colectare a deseurilor de echipamente electrice si electronice

O treime dintre judetele Romaniei dispune de o solutie permanenta pentru reciclarea electrocasnicelor si electronicelor vechi, in conditiile in care, in numai doua luni, Asociatia Romana pentru Reciclare a deschis, la standarde europene, noua centre de colectare a deseurilor de echipamente electrice si electronice (DEEE), informeaza miercuri RoRec.

Potrivit unui comunicat al Asociatiei, in Romania, infrastructura de colectare a deseurilor de echipamente electrice si electronice este inca insuficienta in raport cu populatia. Cu toate acestea, raspunsul autoritatilor locale la initiativa Asociatiei RoRec de a crea o Retea Nationala de Colectare DEEE arata o preocupare crescuta pentru a oferi servicii in beneficiul comunitatii si alinierea la standardele europene. „Efortul nostru in parteneriat cu autoritatile locale este acela de a crea o infrastructura nationala de centre de colectare DEEE care sa deserveasca un numar cat mai mare de locuitori. Pe langa actiunile recurente de colectare, pe care le derulam deja de trei ani la nivel national, ne concentram pe dezvoltarea si consolidarea Retelei Nationale de Colectare, proiect care cuprinde in acest moment 23 de centre deschise in parteneriat cu Primariile, in 14 judete”, a declarat presedintele Asociatiei Romane pentru Reciclare, Liviu Popeneciu.

Dintre cele 23 de centre permanente, accesibile unui numar de cateva milioane de locuitori din 14 judete, noua au fost inaugurate in ultimele doua luni in Alba Iulia, Alexandria, Bistrita, Cernavoda, Fagaras, Gaesti, Sacalaz, Sinaia si Resita. Pe langa preluarea DEEE-urilor care pot fi aduse direct la centre, persoanelor fizice si juridice le este pus la dispozitie un serviciu gratuit de colectare de la domiciliu/sediu pentru aparatura grea sau voluminoasa. RoRec atrage atentia ca DEEE reprezinta un flux in continua crestere, estimandu-se ca reprezinta 4% din cantitatea totala de deseuri generate, iar rata de crestere este de circa trei ori mai mare decat a deseurilor solide municipale. Acest lucru a condus la adoptarea Directivei 2002/96/CE privind DEEE si la crearea, in special in vechile state membre, a unei infrastructuri de colectare si reciclare ce a permis depasirea, chiar si de patru ori, a tintei de colectare de patru kilograme/locuitor prevazuta de Directiva. DEEE sunt o categorie aparte de deseuri, intrucat contin substante periculoase pentru sanatate si mediul inconjurator, fiind de 10 ori mai toxice decat alte deseuri. De aceea, trebuie colectate intr-un spatiu special amenajat, in conditii de deplina siguranta, cu respectarea normelor de mediu. In al doilea rand, aceste echipamente contin materiale utile care pot fi recuperate si valorificate, printr-un proces de reciclare corecta, protejand astfel resursele naturale. De asemenea, procesul de reciclare al acestor materiale trebuie sa se realizeze in conditii speciale si sa respecte norme si standarde stricte, reglementate la nivel european. Asociatia Romana pentru Reciclare – RoRec este o organizatie colectiva non-profit avand ca membri fondatori zece dintre cei mai cunoscuti producatori europeni de electrocasnice cu activitate in Romania.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *