Toaleta exterioara ecologica

Toaleta exterioara ecologica

– Gata! E timpul ca privatele taranesti traditionale sa sufere unele transformari. Adica e timpul sa le facem ecologice si sa eliminam poluarea solului cu toxinele dejectiilor umane. Putem face acest lucru foarte simplu, prin adoptarea unui model de privata composter.

Ce Dumnezeu o mai fi si asta? O privata care nu ineaca pamantul cu produsele digestiei noastre, cu dispersare nedorita de nitrati, nitriti si acid uric in subsol, pe o arie mare in jur, ci trateaza extrementele si lichidul urinal in asa fel incat acestea se reintegreaza in natura fara a constitui factori poluatori.

Culmea e ca nici nu ne trebuie cine stie ce tehnologie pentru asa ceva, ci vom apela doar la doua procese simple: descompunerea aeroba si deshidratarea, dupa ce in prealabil se face o separare a traseelor. Noi vom alege o metoda “low tech”, adica la indemana oricui, dar se poate construi si un sistem mai elaborat si mai lipsit de complicatii in exploatare.

In ce consta de fapt o toaleta composter? E o cabina dotata cu un vas de WC mai special, care preia separat urina si fecalele, conducandu-le spre doua vase de depozitare diferite. Excrementele vor cobori vertical, spre un vas sau un compartiment strabatut de o teava de aerisire. Urina va urma traseul unei tevi care o va lasa sa cada intr-un vas sau compartiment separat, unde se va deshidrata.

In urma procesarii naturale, la final va ramane, din vasul cu fecale, un compost uscat de foarte buna calitate, dat de descompunerea aeroba care transforma produsii toxici in substante utile culturilor agricole iar din vasul colector al urinei cristale de uree, acid uric si sarurile eliminate metabolic in urina. Ambele pot fi folosite ca ingrasamant organic, dozate coresponzator. Ba inca urina se poate folosi si ca atare, in stare lichida, si cu rezultate excelente, potrivit ultimelor cercetari publicate in numarul din octombrie 2007 al revistei Journal of Agricultural and Food Chemistry!

Potrivit acesteia, o echipa de oameni de stiinta  finlandezi a dovedit superioritatea ingrasarii solului cu urina umana, chiar fata de fertilizatorii chimici traditionali. Ei au aratat reliefat si faptul ca urina provenita de la persoane sanatoase este sterila, bogata in azot si alti nutrienti, adica un fertilizant gratuit si de foarte buna calitate.

Revenind la… privatele noastre, iata alaturat schema simplificata a unei toalete composter, unde: 1 – compartiment humus; 2 – teava de ventilatie; 3 – vas de WC; 4 – colector urina; 5 – vas colector urina, cu deshidratare.

Descompunerea aeroba a fecalelor e un proces relativ rapid, termofilic, bacteriile se vor inmulti si vor genera prin metabolism o temperatura de 40-60 de grade. Ele vor oxida gunoiul in componente de baza, unele fiind chiar comsumate in timpul procesului, ceea ce reduce volumul initial si elimina agentii patogeni.

Este esential ca o toaleta composter sa aiba un sistem care asigura o separare a lichidelor, asigurand o umiditate optima de 50%,  +/- 10%.

Aceasta deoarece, daca masa supusa oxidarii aerobe e prea uscata, se va descompune greu sau deloc iar daca umiditatea e in exces, se vor inmulti organismele anaerobe, cu efectul nedorit al unor mirosuri pestilentiale date de digestia anaeroba. Deci in nici un caz nu se vor colecta cele doua elemente ale excretiei in acelasi vas!

Schema

Si acum iata un proiect foarte simplu.

Ne trebuie un chiosc de toaleta cum sunt cele confectionate traditional la tara, numai ca dublu. Fara groapa! Vom instala o bancuta cu doua gauri de sezut si cu acces frontal la zona de sub ea, deci nu cu placa, ci cu picioare in fata. Bancuta are sub placa de sezut inca o placa paralela, situata la 5 cm distanta si care va avea practicate si ea doua gauri corespondente celor din placa de deasupra ei.

Intre cele doua placi se creaza un compartiment etans, exceptand desigur gaurile de evacuare si o alta gaura suplimentara, pe care o vom practica undeva in placa superioara, catre spatele chioscului. Pe acolo vom conecta etans o conducta de aerisire care va urca pana deasupra acoperisului chioscului si va purta un “coif chinezesc” ca protectie de poaie.

Sub bancuta, in dreptul gaurilor, vom instala doua bidoane din plastic cu deschidere larga, in asa fel incat placa inferioara a bancii sa se situeze la unu-doi milimetri deasupra gurii bidoanelor.

Buza celor doua vase din plastic va fi inaltata cu o margine suplimentara de adeziv siliconic, lasat sa se intareasca, si care va forma o garnitura de etansare cu marginile gaurii din placa de sezut, care va fi ceva mai mica decat deschiderea vasului. Am obtinut doua locuri invecinate de WC.

In fata fiecaruia, vom practica cate o gaura mai mica, pe care o vom prevedea etans cu cate o conducta de scurgere catre un vas comun de colectat urina, care poate fi plasat lateral, in exteriorul cabinei. Daca dorim sa deshidratam urina, vasul colector de lichide poate fi cat mai lat posibil, expus la soare, vopsit in negru si acoperit cu o sticla.

In peretii laterali se pot practica doua-trei gauri pentru evacuarea vaporilor de apa. Si avem o incalzire solara de o simplitate dezarmanta. Iata mareata toaleta!

Cum functioneaza?

Se foloseste cate un vas pentru fecale odata, pana aproape de umplere, dupa care se inchide capacul de WC peste el. Cele doua capace vor sta oricum inchise tot timpul, cu exceptia momentului utilizarii toaletei. Ulterior, se foloseste vasul al doilea. De regula, un vas ajunge pentru un an de zile. Urmatorul an se colecteaza fecalele in cel de al doilea vas.

Cand si acesta s-a umplut, se poate goli primul vas, care acum va contine un humus numai bun de presarat pe brazde. Si ciclul se reia: se lasa in repaus al doilea vas si se trece iarasi la primul.

Putem construi chioscul prevazut cu un vestibul in care sa plasam o chiuveta pentru spalatul pe maini. In exterior, apa de ploaie de pe acoperisul constructiei se poate colecta intr-un butoi plasat putin sub nivelul acoperisului, din care se va alimenta chiuveta cu apa de ploaie curata si limpede, precum in imaginea de mai jos.

Dar ce nu poate construi omul, simplu si util? De toate! In speranta ca va putem fi de folos, vom continua sa va facem cunoscute zeci, poate chiar sute de mici proiecte carene pot transforma radical traiul, in bine si mai ales constructiv.

Iata, mai jos, cateva link-uri interesante, legate de privata composter:

http://en.wikipedia.org/wiki/Composting_toilet

http://bugthumper.blogspot.com/2007/10/fantatic-crapper-home-made-composting.html

Va uram spor la treaba si inspiratie maxima!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *