Un blogger roman la Summitul de la Copenhaga: Mai toata lumea vede in COP15 un mare esec

Adela Trofin este singurul blogger din Romania acreditat luna aceasta la Summitul legat de schimbarea climatica de la Copenhaga. Adela descrie pentru REALITATEA.NET atmosfera din capitala daneza in cele 12 zile de negocieri, tensiunea dintre manifestanti si fortele de ordine, precum si dezamagirea generala de la final.Laureatul Nobel Obama

Desi nu a avut acces in cele mai dosite unghere din Copenhaga, unde mai marii lumii au decis din trei vorbe soarta sanatatii planetei, Adela Trofin a reusit sa surprinda in zilele petrecute in Danemarca intensitatea cu care s-au infruntat cele doua tabere. Politia si manifestantii au fost, in opinia ei, mielusei fata de cei care au pecetluit fara prea multe regrete un non-combat in lupta cu schimbarea climatica. Adela, care a facut blogging pe platforma Th!ink About It a acceptat invitatia REALITATEA.NET de a scrie impresiile sale de la COP15.

S-a terminat si COP15 si multi dintre cei implicati au ramas cu un gust amar. Toate ONG-urile au sperat pana in ultimul moment ca se va ajunge la un rezultat avantajos atat pentru statele bogate, cat si pentru cele sarace. Vineri noaptea de exemplu, dupa ce se auzise deja de existenta unui acord intre SUA, China, India si Africa de Sud, membri Avaaz si Oxfam (doua organizatii internationale care lupta impotriva incalzirii globale), precum si alti oameni de diverse nationalitati s-au dus in fata la Bella Center (locul unde s-au tinut conferintele) sa protesteze pentru ca se stia ca acordul nu e favorabil nimanui.

Toata lumea a venit la Copenhaga cu sperante mari, pe de o parte datorita declaratiile statelor care initial vorbeau de reduceri susbtantiale de emisii (UE 30%, China 40%, Japonia 40% conditionate de ofertele celorlalte state), pe de alta parte pentru ca anul asta oficialii din tari bogate si sarace s-au reunit de 12 ori in diverse locatii, tocmai pentru a discuta si a ajunge la un consens si o intelegere la COP15.

Numarul de oameni prezenti si evenimentele „cetatenesti” care au avut loc in paralel cu COP15 (de exemplu Klimaforum, un fel de COP15 al oamenilor, unde s-au rulat filme de mediu, documentare, au fost dezbateri intre oameni din diverse tari) si declaratiile lor ne-au facut sa speram la un rezultat mare.

Referitor la declaratiile oficiale post-summit, e o diferenta imensa intre ce se publica si ce se spune. In Copenhaga, mai toata lumea vede in COP15 un mare esec, inclusiv financiar pentru ca a costat foarte mult organizarea, dar si de mediu (emisiile de CO2 au fost imense). Personal cred ca pseudo-acordul la care s-a ajuns la final e ceva de genul „Hai sa semnam ceva sa taca gurii lumii”. Au fost atat de multe evenimente si activitati, marsuri si proteste incat undeva cred ca s-a facut un clic. Din pacate, dupa multe discutii in spatele usilor inchise, acordul a cam fost stabilit de SUA si China (primii 2 poluatori din lume) + India si Africa de Sud. E extrem de vag si nu specifica nimic concret, nu e „legally binding”, adica nu determina nici o consecinta pentru tarile care nu respecta ce declara acolo.

In afara de premierul britanic Gordon Brown, care a fost destul de optimist in declaratii, toti ceilalti lideri din UE s-au cam declarat nemultumiti, dar totusi au semnat. E interesant, pentru ca la un anumit nivel asta spune ca fie Uniunii Europene ii convine macar partial rezultatul, in ciuda declaratiilor, fie UE nu are puterea sa determine schimbarile sustenabile pe care le declara, la nivel mondial.

Cel mai tare m-au surprins, totusi gazdele daneze, pentru ca sunt extrem de prietenosi si fiecare dintre ei cumva a luat parte la COP15 pentru ca au raspuns la intrebarile tuturor strainilor care le-au aglomerat perioada asta. Si au ramas la fel de la inceput la sfarsit, au ajutat pe toata lumea, fiecare cum a putut: de la oferit o camera sau un loc de dormit, la oferit un zambet cald sau ajutor prin oras.

Fortele de securitate au fost folosite la maxim. Desi mizeriile aparute prin presa si pe la tv ii arata ca fiind niste animale, politia si-a facut treaba. Marea majoritate au facut ture duble, au lucrat cate 16 ore pe zi, multi dintre ei au fost adusi din alte zone ale tarii special pentru COP15 si nu le-a fost usor deloc. E adevarat ca s-a mai si exagerat si s-a intamplat in cateva randuri sa tina oameni intinsi pe jos in strada pentru cateva ore. Dar, in general, astea au fost cazuri rare, cand s-a raspuns la agresivitate cu agresivitate. In special, dupa ce au inceput sa apara imagini cu arestari si retineri, fortelor de securitate le-a fost si mai greu si e de apreciat ca si-au pastrat calmul si si-au vazut in continuare de treaba.

E foarte usor sa dai vina pe fortele de securitate, dar nimeni nu vede ca aceeasi politie pe care o judeca a fost prezenta cand aveam nevoie de ajutor cu transportul prin oras, sau de raspunsuri la intrebari legate de logistica si asa mai departe. Nimeni nu spune ca 99% din marsuri au fost pacifiste si politia nu a intervenit deloc. Se tot pune accentul pe cele cateva exemple negative care se generalizeaza si schimba realitatea.

In afara de cateva proteste mici ad-hoc, evenimentele majore (inclusiv marsul la care au participat 100.000 de oameni) au fost anuntate in prealabil. Toate evenimentele astea au fost autorizate. Intr-adevar nu s-a asteptat nimeni sa se stranga 100.000 de oameni, dar in mare parte au fost pacifisti. Apoi peste cateva zile nu s-a asteptat nimeni sa se stranga 60.000 de mii la un alt eveniment, dar au venit. Twitter si Facebook au avut un rol major pentru ca au strans lumea laolalta extrem de rapid.

E greu de facut un tipar al protestatarului la COP15. De la reprezentanti ai ONG-urilor mari (Greenpeace, 350, Oxfam, Avaaz, WWF), la reprezentanti media, bloggeri si jurnalisti, danezi interesati de mediu, grupuri de la organizatii de tineret din alte tari, studenti, elevi, adulti, reprezentanti ai tarilor in curs de dezvoltare, activisti de toate culorile si toate varstele au fost uniti de interesul comun pentru supravietuire si au cerut un acord drept pentru toate partile implicate.

La noi in tara oamenii se plang mereu ca aia nu-i buna, ca cealalta costa si asa mai departe. Reprezentanti ai insulelor ar fi avut dreptul sa se planga pentru ca Maldivele, de exemplu, vor disparea complet in cativa ani, dar ei isi spun povestea atat de simplu si vorbesc despre efectele schimbarilor climatice atat de franc si de calm, incat te pun cel putin pe ganduri. La fel si cei din tarile africane. Multi traiesc cu mai putin de 2 dolari pe zi, trebuie sa mearga in fiecare zi cate 5-6 kilometri dupa apa potabila si desi sunt nemultumiti, isi folosesc energia pentru altele, deoarece plansul nu rezolva nimic.

Sursa: Realitatea TV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *