„Arca lui Noe” a plantelor a fost inaugurata astazi

Banca de seminte din arhipelagul Svalbard va pastra la loc sigur germenii culturilor agricole de pe intreaga planeta.

Giganticul buncar de seminte de pe insula arctica Svalbard, adevarata „Arca a lui Noe” menita sa conserve biodiversitatea naturala pentru generatiile viitoare, va fi inaugurat astazi. Imensul depozit a fost sapat in permafrost, intr-un munte din arhipelagul norvegian Svalbard, situat la circa 1000 de kilometri de
Polul Nord.

Printre personalitatile care vor fi prezente la inaugurare se vor numara presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barosso, si un castigator al Premiului Nobel pentru Pace, ecologistul Wangari Matai.

Buncarul, compus din trei camere spatioase si inghetate, fiecare masurand 27 x 10 metri, creeaza un lung tunel sapat in calcar. Depozitul are capacitatea de a stoca 4,5 milioane de esantioane de seminte, din toate varietatile de plante incluse in alimentatia omenirii.

Esantioanele pot fi folosite pentru resuscitarea speciilor de plante amenintate cu extinctia sau cele disparute in urma unor catastrofe majore. „Buncarul are capacitatea de a depozita de doua ori mai multe specii de plante agricole decat stim ca exista”, spune Cary Fowler, director al Global Crop Diversity Trust, compania care a realizat proiectul. Potrivit acestuia, „depozitul nu va fi umplut pe parcursul vietii noastre, nici macar pe cel al vietii nepotilor nostri”.

Norvegia a investit sase milioane de euro in constructia depozitului din arhipelagul arctic, unde nu poate creste nicio cultura din cauza temperaturilor de minus 14 grade din timpul iernii. Buncarul din beton este securizat cu usi blindate si poate rezista unor cataclisme sau accidente majore, dar si unor atacuri nucleare.

Inauntru pot fi depozitate si duplicate ale esantioanelor provenite de la toate cele 1.400 de banci de seminte din intreaga lume. Multe din aceste „banci ale apocalipsei” au salvat numeroase specii de plante, insa multe dintre ele, in special din Irak si Afganistan, au fost distruse de razboi sau de catastrofe naturale.

Pana in ziua inaugurarii, la Svalbald au fost depuse 250.000 de esantioane din intreaga lume, care vor ramane pe toata durata depozitarii in proprietatea tarilor de origine.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *