Geneva, Elveția – 187 de țări au făcut un pas major către soluționarea crizei deșeurilor din plastic, prin adăugarea plasticului în Convenția de la Basel. Acest tratat internațional reglementează circulația deșeurilor periculoase dintr-o țară în alta. Noile modificările ale convenției obligă exportatorii să obțină în prealabil consimțământul țărilor de destinație, mai înainte de a expedia deșeurile contaminate din plastic, deșeurile amestecate sau cele nereciclabile. Astfel, aceste țări au acum la dispoziție un instrument important care le ajută să oprească pătrunderea deșeurilor nedorite din plastic pe teritoriul lor.
După ce China a interzis, în 2018, importurile mai multor deșeuri din plastic, țările în curs de dezvoltare, în special în Asia de Sud-Est, au devenit ținta unui flux imens de deșeuri de plastic, contaminate și amestecate cu alte deșeuri, care sunt dificil sau chiar imposibil de reciclat. Modificările propuse de Norvegia la Convenția de la Basel oferă țărilor dreptul de a refuza deșeurile de plastic nedorite sau care sunt greu de gestionat.
Decizia reflectă o recunoaștere din ce în ce mai pronunțată, la nivel mondial, a impactului toxic pe care comerțul cu materiale plastice și deșeuri din plastic îl are asupra mediului. Majoritatea țărilor și-au exprimat sprijinul față de această propunere, în timp ce peste un milion de persoane din întreaga lume au semnat două petiții publice din partea Avaaz și a celor din SumofUs.
Cu toate acestea, au existat unele voci care s-au opus introducerii materialelor plastice în anexa II a Convenției de la Basel. Printre aceștia s-au numărat SUA (care este cel mai mare exportator de deșeuri din plastic din lume); Consiliul American de Chimie, un grup important de lobby pentru industria petrochimică; și Institutul de Reciclarea resturilor industriale (the Institute of Scrap Recycling Industries), o asociație de business formată în mare parte din brokeri de deșeuri.
Întrucât Statele Unite nu sunt parte la Convenția de la Basel, SUA a primit interdicția de a comercializa deșeuri de plastic cu țările în curs de dezvoltare care sunt părți la Convenția de la Basel, dar care nu fac parte din Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD).
David Azoulay, Director pentru Mediu pentru Mediu, Centrul pentru Dreptul Internațional de Mediu (CIEL): „Decizia de astăzi demonstrează că țările din întreaga lume au înțeles, în sfârșit, urgența și magnitudinea problemei poluării cu plastic și sunt dispuse să ia măsuri. Poluarea, în general, și deșeurile din plastic, în special, rămân o amenințare majoră la adresa comunităților umane și mediului înconjurător. Cu toate acestea, decizia Convenției de la Basel ne determină să privim cu încredere spre viitor și să credem că, în viitorul apropiat, seria deciziilor îndrăznețe vizând combaterea poluării cu plastic este posibilă. Și aceste măsuri trebuie să înceapă cu reducerea producției.”
Contact: David Azoulay, +41 78 75 78 756, [email protected]
Von Hernandez, Coordonator mondial al rețelei “Break free from plastic”: „Acesta este un prim pas crucial pentru a preveni ca țările în curs de dezvoltare să devină groapa de gunoi pentru deșeurile din plastic din țările bogate. Acestea au acum dreptul de a refuza aceste transporturi problematice, obligând astfel și țările sursă să asigure doar exportul plasticului curat și reciclabil. Totuși, reciclarea nu va fi suficientă. În cele din urmă, producția de materiale plastice va trebui să fie redusă în mod semnificativ pentru a rezolva în mod eficient criza poluării naturii cu plastic.”
Contact: Von Hernandez, +63 9175263050, vonhernandez (Skype)
Sirine Rached, Global Policy Advocate, Global Alliance for Incinerator Alternatives (GAIA): „Este normal ca țările să aibă dreptul de a refuza deșeurile din plastic din surse externe. China a fost prima care a ridicat această problemă, argumentând că țările au dreptul de a refuza practic toate importurile de deșeuri din plastic (…). Deoarece dumpingul materialelor plastice va continua cel mai probabil pentru încă un an, până la intrarea în vigoare a noilor măsuri, GAIA solicită tuturor țărilor să se protejeze împotriva dumpingului cu deșeuri din plastic, prin interzicerea importurilor de materiale murdare. Țările pot aborda cu succes problema poluării cu plastice dacă se concentrează pe reducerea materialelor plastice și pe tranziția către sistemele Zero Waste, fără tehnologii murdare, cum ar fi incinerarea sau combustibil-din-plastic.”
Date de contact: Sirine Rached, +33 6 76 90 02 80, [email protected]
Jim Puckett, Director Executiv al rețelei Basel Action Network (BAN): „Astăzi am făcut un prim pas major pentru stoparea fluxului de deșeuri din plastic dinspre țările dezvoltate către țările în curs de dezvoltare din Africa și Asia. Cu toate că aceste acțiuni sunt realizate în numele «reciclării», acestea provoacă poluare masivă atât pe uscat, cât și în ape, fiind dăunătoare pentru comunitățile umane locale. O economie circulară adevărată nu poate să permită „circularea” poluării pe glob. Economia circulară are nevoie de adresarea aspectelor negative asociate deșeurilor, nefiind suficient transportul (responsabilității asupra) acestora către țările în curs de dezvoltare.”
Date de contact: Jim Puckett, [email protected]
Tim Grabiel, Avocat Senior, Environmental Investigation Agency (EIA): „Amendamentele de la Basel sunt un pilon esențial al unei arhitecturi globale emergente care adresează problema poluării cu materiale plastice. Alte organisme internaționale trebuie să-și facă acum treaba, inclusiv prin măsuri ambițioase în cadrul Organizației Maritime Internaționale și, în cele din urmă, printr-un nou tratat ONU, cu prevederi obligatorii. UE a fost un susținător ferm și activ al amendamentelor de la Basel, propunând ținte ambițioase, astfel încât doar cele mai curate deșeurile din plastic să fie exonerate de obligația notificării prealabile. UE nu doar conduce prin afișarea unui comportament responsabil, ci își exportă la nivel global propria strategie privind materialele plastice.”
Date de contact: Tim Grabiel, +33 6 32 76 77 04, [email protected]
Articolul original aparține http://www.no-burn.org/brscop/, fiind tradus în limba română și adaptat publicului local.