Regia Nationala a Padurilor (RNP) Romsilva va comercializa aproape 124.000 de pomi de Craciun, cu 7.000 mai putin fata de 2006, insa cu toate acestea pretul pomilor nu va creste fata de perioada mentionata, se precizeaza intr-un comunicat al Romsilva.
In cazul brazilor comercializati de Romsilva, preturile variaza de la 13 lei la 25 de lei, pentru brazi cu inaltimea de pana la trei metri. Daca se doreste un brad mai mare de trei metri, pretul se va stabili de directia silvica respectiva, pornind de la tariful de 12 lei pe metru. Potrivit Romsilva, aceste preturi nu includ TVA. „In cazul in care vanzarea de catre unitatile silvice se va face in piete sau in alte locuri autorizate, la aceste preturi se vor adauga cheltuieli de transport sau de depozitare”, informeaza Romsilva. De asemenea, in comunicatul emis de RNP se mentioneaza ca, „desi actiunea de control privind comercializarea pomilor de Craciun a fost demarata de putin timp, au fost confiscati peste 2.000 de pomi de Craciun comercializati ilegal”. In perioada Sarbatorilor de iarna, necesarul de pomi de Craciun este de 450.000, dintre care circa 124.000 de sunt asigurati de Romsilva. Diferenta este asigurata fie din marfa comercializata de particulari, fie din importuri.
Sursa: Universul Padurii