Organizatia de mediu Agent Green sustine ca patru lanturi de magazine nu afiseaza date despre producatorii becurilor economice pe care le vand, timbrul verde si pubela barata.
Auchan, Kaufland, Mr. Bricolage si Kika vand becuri economice, insa timbrul verde si marcajul pubela barata lipsesc de pe produse.
„Agent Green a sesizat deja Garda Nationala de Mediu in legatura cu becurile economice ilegale si poarta discutii cu magazinele pentru a elimina aceste produse de pe rafturi. Identitatea producatorului si pubela barata sunt informatii esentiale si obligatorii de oferit consumatorilor pe bec, pe ambalaj si pe instructiunile de folosire. Afisarea la raft si pe documentele de vanzare a timbrului verde reprezinta garantia ca becurile economice si tuburile fluorescente care contin mercur se recicleaza si nu se arunca la gunoi”, se arata in comunicatul emis de Agent Green..
Magazinele si producatorii cu probleme risca amenzi de cate 7.500 lei pentru fiecare problema a produselor neconforme cu legea, sustine organizatia. Becurile economice si tuburile fluorescente sunt surse de lumina eficiente energetic, rezista pana la zece ani, contribuie semnificativ la reducerea emisiilor de dioxid de carbon si la salvarea climei. Totusi, acestea contin mercur si pot polua mediul atunci cand se sparg.
Sursa: Realitatea TV