Zona nejustificata, varsta precara, distanta prea mica fata de trecatori – si ai scapat de raritati. Nu-i bai, „vin altele!”…
Avem oras de cinci stele? Avem! Avem „cadastru verde” al municipiului? Avem si de-ala. Nu ramane decat sa ne minunam de ideile pe care le au cei de la „Directia de mediu” a primariei in legatura cu verziturile care trebuie sa ne infrumuseteze si oxigeneze orasul. Am pornit la a face documentarea pentru acest material dupa ce, din goana unui tramvai, am vazut ca pe strada Kogalniceanu, adica aceea care duce de la Piata Badea Cartan spre Gara de Est a „rasarit” o stinghera linie de jordite ceva mai aparte: vreo 15 bucati de arbori de lalele.
Si face lalele?
Da, stiu, cei mai multi vor spune ca asa ceva „nu se exista”, dar „se exista”, si orice botanist, chiar incepator, va poate spune asta, numai ca este vorba despre un arbore indeajuns de rar incat sa nu fi auzit multa lume de el. Avem de o vreme si noi, in Timisoara, cateva exemplare, cele mai cunoscute fiind palcurile plasate strategic in Parcul Rozelor si in Parcul Botanic. Spun „strategic” pentru ca daca tot sunt ei niste arbori rari, poate este mai bine sa nu stea chiar in nasul omului, ca stiti cum e, e democratie, si omul are idei… Mai ales ca mai trebuie sa lamurim un aspect: care este povestea cu lalelele. Pentru ca daca va inchipuiti un fel de stejar pe care cresc lalele numai bune de dus pentru vanzare, in piata, atunci va inselati. Adevarul e ca acesti arbori dau niste flori care seamana destul de bine cu lalelele, cu conditia sa fie privite atunci cand sunt doar imbobocite. Si asta in masura in care puteti accepta imaginea unor lalele cu flori verde deschis cu portocaliu. Sau doar verde deschis, pentru ca, privite de jos, arborele de lalele mai are un punct bun la strategia de camuflare: portocaliul nu se prea vede, el fiind mai mult „pe dinauntru”, adica atunci cand privesti floarea de sus, spre interior.
Asa ca minunatia de arbore de lalele exista (denumirea latina – Liriodendron tulipifera), este frumos, este rar si ati putea spune: excelent, uite ca astia de la Directia de mediu ne-au facut un cadou frumos. Dar s-ar putea ca acest cadou sa nu fie pentru noi si, oricum, pana la a il admira, ar trebui ca el sa poata sa isi si gaseasca utilitatea. Sa vedem, asadar, unde sunt problemele cu „stralucita” idee a Directiei de mediu.
Ce s-a facut gresit
Dupa o logica de cetatean interesat de botanica, imi permit sa afirm ca un arbore rar, care, in tari civilizate, sta cu placuta explicativa sub el, nu se planteaza pe o fasie ingusta de spatiu verde, de pe o strada marginala, fasie care desparte un trotuar din fata unei fabrici parasite de un carosabil care duce la o gara de cartier, fief al celor care castiga din meseria „alba-neagra”, in parcarea unor firme de transport. Nu cred ca niste arbori de lalele ar trebui sa stea in astfel de zone. Apoi nu pui o specie care face flori interesante (si deci expuse vandalizarii) atat de aproape de trotuar. Si inca ceva: nu pui bete de arbori de lalele, ci, daca tot vrei sa fii original si sa oferi lumii interlope timisorene o specie rara sub nas, achizitionezi niste exemplare de o anumita varsta, inaltime si grosime a trunchiului, care nu invita „fauna” din arondisment sa-si faca scobitoare din onor raritatea dendrologica.
Iar realitatea din teren arata ca motivele expuse mai sus au o logica: dintre cei 15 arbori de lalele maziliti pe Kogalniceanu, patru sau chiar mai multi sunt deja rupti. Spun patru, pentru ca macar patru pot fi recunoscuti dupa frunzele pe care plantele s-au incapatanat sa le dea de la baza. Dat fiind ca in acel sir exista alternanta si cu alte specii, cei care au fost omorati de tot, temeinic, si n-au mai dat nimic, nici o frunza, nu au putut fi recunoscuti…
O plasare inspirata
Un alt loc unde au aparut arbori de lalele, in oras, este in rondoul de dupa Podul Michelangelo, spre Complexul Studentesc, unde patru exemplare aflate si la o distanta suficient de mare de trotuar, si la o varsta care nu mai permite asa usor ruperea, strajuiesc, mai nou, drumul pedestru al studentilor si cel in masini „tari” al celor care cauta stranduri „de fite”. Nimic rau, aici, mai ales ca in acea zona mai exista, la cateva zeci de metri, un alt exemplar de Liriodendron tulipifera, care a ajuns la o varsta la care nu mai poti sa te dai la florile lui (sau poate cei de la Horticultura i-au „aranjat” cracile de jos, fara sa fie constienti ce coafeaza).
In legatura cu aceste doua aparitii de arbori de lalele din orasul nostru am sunat la Primarie sa aflu cum au ajuns minunatiile acestea acolo unde au ajuns. Mi s-a spus ca cei care au plantat arborii sunt firma Bindalim, cu care lucreaza cei de la Directia de Mediu, in zona Kogalniceanu, si Regia de Horticultura, pentru zona de langa Complex.
Specialistul ar incerca sa-i salveze
De la firma Bindalim vorbesc cu doamna Ana Maria Colcear, specialista in horticultura. Imi spune ca arborii de lalele au fost plantati pe Kogalniceanu inainte de venirea sa in firma, in noiembrie anul trecut, si ca firma achizitioneaza si planteaza ceea ce se cere de la Directia de Mediu. Din cate isi aduce aminte, lotul despre care vorbim a fost luat din strainatate. M-a asigurat ca arborii sunt bine ingrijiti si sunt udati cu regularitate. Tinand cont ca vorbesc cu un specialist, am intrebat-o pe doamna Colcear ce crede ca ar trebui facut cu exemplarele rupte, care au dat, totusi, lastari de la baza. Mi-a spus ca va avea grija ca acesti pomisori sa fie in continuare protejati de tutori (elementele de lemn care inconjoara si protejeaza arborii tineri), vor fi urmariti cum se dezvolta la anul si se va incerca recuperarea lor. Un raspuns absolut decent, cred, si care arata pretuirea pentru o specie rara.
Lectia de botanica se opreste brusc
Continui cu telefoanele si vorbesc cu Andrei Dragila, care conduce „Horticultura” S.A. Fiind de destula vreme in bransa, il intreb daca cei de la Directia de Mediu mai si intreaba atunci cand fac scheme pentru viitor in legatura cu ce trebuie plantat prin oras. Spune ca se fac propuneri si din partea institutiei pe care o conduce si ca ele se discuta la primarie. Aduc vorba de arborii de lalele si intreb de provenienta lor, a celor doua grupuri recente pe care le-am depistat. Imi spune ca unii sunt adusi din strainatate iar altii sunt din productie proprie. Asta ar insemna ca aceia de langa Complex sunt „produsi” la Timisoara, pe cand eu stiam ca asa ceva s-ar inmulti doar prin marcotaj sau seminte (rar), si ca in Romania se produce doar la Statiunea de cercetari silvice din Simeria. Ii spun acest lucru domnului Dragila, care anunta ca el i-a produs folosind tesut meristematic, dar e prea complicat ca sa explice treaba asta. Cum nu am chiulit de la orele de biologie din liceu si am avut un profesor excelent (multumesc, domnule Doru Cotuna!), recit rapid ca celulele meristematice folosite la inmultire sunt apicale, intercalare si laterale si il intreb pe interlocutor ce mediu de cultura a folosit pentru experiment. In acest moment domnul Dragila se enerveaza din cauza felului in care „il iau” si nu apuc sa aflu noutati.
Decizie: la moarte!
Sun si la Vasile Ciupa, seful Directiei de Mediu din Primarie, cel care este „strategul” aparitiei acestor arbori de lalele prin oras. Imi spune ca unii dintre ei provin din strainatate, altii dintr-o „pepiniera privata” a cuiva din oras. Intram in detalii botanice despre ce se poate planta, unde si cand, si aflu ca „foarte multi se pricep la de toate”. Totusi, informatiile din botanica nu sunt monopol de stat… Nu inteleg de ce importantii sefi de directii si regii din oras se enerveaza cand vine vorba despre arborii de lalele, si nimeni nu vrea sa spuna ceva precis despre provenienta lor. Revin la lucruri ceva mai lumesti si il intreb pe domnul Ciupa ce vrea sa faca in cazul „batelor” de arbori de lalele de pe Kogalniceanu care au fost deja rupti dar care au lastarit. Imi spune ca vor fi scosi si inlocuiti. Ii replic ca specialistul de la Bindalim vrea sa le mai dea o sansa, la care si domnul Ciupa se enerveaza si spune ca nu are rost sa se tina ceva inestetic acolo. Desigur, pe „estetica” strada Kogalniceanu, acest experiment al puietilor de Liriodendron ar fi cel mai deranjant lucru… Sensibilul Vasile Ciupa, care, in volumul „Arbori in peisajul timisorean”, scos pe banii primariei timisorene, descria astfel unii arbori – „Natura inchina… in -cupe si lire-„, „Pe cerul primaverii – roz de magnolii”, nu sta nici o secunda sa se gandeasca atunci cand trebuie sa trimita la moarte „de tot” rarele si specialele exemplare de magnoliacee (si arborele de lalele este din aceeasi familie de plante), sadite cu multi ani (ai fragedelor jordite) inainte sa fi fost cazul si in locuri unde nu aveau ce cauta, printr-o „extravaganta” a serviciului pe care il conduce. Iar acesta nu este singurul caz de „rezolvare operativa” (taiat si inlocuit) a-la-Directia-de-Mediu atunci cand e vorba de facut ceva constructiv pentru arbori din oras.
Intrebari
Ca domnul Dragila de la „Horticultura” face inmultiri prin celule meristematice, suna interesant si laudabil. Ca si-a plantat „productia” intr-un loc mai ferit si la o varsta a exemplarelor mai potrivita pentru a iesi in lume, este bine. Dar misterul arborilor de lalele continua. Daca pentru zona Complexului s-au respectat cateva reguli de bun simt, pentru a nu se pierde exemplarele, de ce acest lucru nu se putea sugera si pentru strada Kogalniceanu? Se impunea cumpararea unor „bate” din strainatate, nu se stie de unde si cu cati bani, care sa figureze pe o hartie si apoi sa fie sacrificati in liniste, departe de un ochi de cunoscator? In plus, am consultat un expert (profesor universitar) in legatura cu inmultirea meristematica. Mi-a confirmat ca acest lucru e costisitor, anevoios si necesita un mediu de cultura special. Mi-a spus si ca crede ca s-ar fi aflat daca cineva ar fi facut asa ceva, la Timisoara, in urma cu ani buni – tinand cont de varsta exemplarelor plantate de domnul Dragila.
Acuma ne poate explica cineva si noua de ce isi bate joc Directia de Mediu de la Primaria Timisoara de arborii astia de lalele, rari si deosebiti cum sunt ei, care au fost maziliti pe Kogalniceanu si pot fi inlocuiti ca filtrul la o scula de facut cafea? Si daca tot veni vorba, ce e cu atata mister in legatura cu ei? Si cum e cu inmultirile meristematice pe care inca nu le-a aplaudat nimeni din mediul academic si care, brusc, nu mai pot fi explicate, atunci cand cei care intreaba arata ca au macar vagi cunostinte din domeniu?
Autor: Ramona Balutescu
Sursa: Timpolis