De-a lungul istoriei, impletitul din nuiele a fost o ocupatie importanta pentru locuitorii spatiului rural. Daca la inceput, pe cand posibilitatile tehnologice erau limitate, aceasta activitate a aparut ca o necesitate a omului de a avea un acoperis deasupra capului sau de a construi hambare pentru a adaposti si proteja animalele, astazi impletitul a devenit o arta in sine. Totusi, aceasta meserie a „framantarilor de degete” pe langa urcusuri a avut si coborasuri, luand in considerare faptul ca intre anii 1940 si pana in 1990, una dintre cele mai vechi indeletniciri incepand cu epoca neolitica, a fost in mare declin. Cu toate aceastea, in zilele noastre, in Moldova, au supravietuit cateva ateliere de prelucrare si modelare a fibrelor vegetale, cum ar fi cele de la Telenesti, Calarasi ori Soroca. Asadar, in incercarea de a descoperi esenta si frumusetea transformarii materiei pe care ne-o daruieste natura in impletituri alese, am vizitat Intreprinderea de Stat pentru Silvicultura Telenesti, in cadrul careia activeaza si un astfel de atelier de mestesugarit.
O data ce intri in cameruta unde se petrece tot acest proces al impletirii nuielelor, vezi dintr-un capat in altul a mijlocului ei un ”gard” de ramuri de rachita prelucrate. Fiecare fir-varguta are vreo 2-3 m inaltime si primul gand care te ”bate” la vederea lor este ”Cate nazdravanii sa fi facut anul asta?”, ca si cum ai avea in fata nu un atelier de mestesugarit, dar pe Ion Creanga cu fabrica «sfantului” Nicolae din cui. Totusi, revenim repede la realitate fiind asaltate de priviri curioase. In stanga incaperii se vad cateva femei muncind la impletitul unor scaune si balansoare in jurul unor schelete metalice, iar pe dreapta mai multe doamne fac diferite tipuri de cosuri. In dependenta de model, un produs de artizanat poate fi terminat intre o jumatate de zi si doua ori chiar trei zile. In era contemporana, obiectele impletite din fibre vegetale imbina practicul cu esteticul, fiind atat rezistente cat si atractive. Totodata ele depasesc granitele satului, devenind populare, de asemenea, si in mediul urban. Ba mai mult decat atat, ele cuceresc si tari precum Italia, aceasta fiind una dintre principalele destinatii finale ale marfii.
Detaliile respective le aflam de la cei aproximativ 10 angajati (din 21), care sunt in toiul lucrului, dar isi fac putin timp sa raspunda si la cateva intrebari ale reporterilor revistei ”Natura”. Ludmila Gonta si Maria Chiperi ne povestesc cu bunavointa despre cum aceasta meserie a devenit parte din viata lor in urma cu peste 25 de ani. Atat de voie, cat si de nevoie dumnealor au invatat sa indrageasca impletitul, privindu-l ca pe o activitate solicitanta, dar creativa. In contrast, alte doamne glumesc despre ucenicii lor, mentionand ca ei «Asa cum vin, asa si se duc», astfel dandu-mi de inteles ca tanara generatie pica testul de rezistenta in ceea ce priveste traditia impletitului de nuiele.
In contextul dat, femeile ne marturisesc ca, fiind pasionate de mici de o asemenea indeletnicire, s-au automotivat. Singure ori cu ajutorul mesterilor populari locali s-au apropiat de vechea indeletnicire a codrenilor si au invatat ce inseamna sa te „joci” cu nuielele, astfel incat intr-un final sa obtii o mica piesa de arta prin care sa traiasca un crampei din sufletul tau.
Dupa discutia calda, le multumim pentru informatia acordata si pornim spre Chisinau. Pe drum, dupa o zi umblata prin imprejurimile Telenestiului, o zi in care soarele nu ne-a crutat, laudam vaile, campiile si lanurile de pe traseu, reamintindu- ne ca ”Vesnicia s-a nascut la sat” (Lucian Blaga). In acelasi timp, realizam ca si traditia impletitului din nuiele e parte din acea bucatica de vesnicie, care depinde de noi sa o continuam si sa o cream in fiecare zi si cu fiecare generatie.
Tudorita Albu, Gospodaria silvica din Telenesti
