Autoritatile sanitare constantene vor evalua calitatea apei de imbaiere pe litoral in 48 de puncte

Directia de Sanatate Publica Constanta (DSP) va evalua calitatea apei de imbaiere de pe litoral recoltand probe din 48 de puncte de pe cele 33 de plaje autorizate pana in prezent, a anuntat vineri Camelia Ciobotaru, directorul DSP.
calitatea apei pe litoral
Camelia Ciobotaru a spus ca Directia Apelor Dobrogea Litoral (DADL) are obligatia de a trimite catre DSP lista cu operatorii de plaja.

Contractele privind analiza apei se vor incheia intre DSP si operatori, care vor suporta si costurile. „DADL are obligatia sa afiseze, in fiecare zi, pe panouri amplasate pe plaja, calitatea apei de imbaiere”, a precizat Camelia Ciobotaru.

Seful DSP a mai spus ca actiunea de analiza a apei ar putea fi inceputa in data de 15 aprilie.

Mihaela Dinisov, directorul adjunct al institutiei, a subliniat ca a primit de la Ministerul Sanatatii raportul Uniunii Europene privind calitatea apei de imbaiere pe parcursul anului trecut.

„Pentru 2008, Romania a avut 98% din probele de apa de imbaiere recoltate corespunzatoare comparativ cu valorile obligatorii pe care trebuie sa le indpelineasca apa de imbaiere”, a spus Mihaela Dinisov, care a precizat ca, in acest an, activitatea de monitorizare trebuie inceputa cel tarziu in 15 mai.

Autoritatile sanitare constantene au mai anuntat, vineri, in cadrul unei conferinte de presa, ca numarul medicilor care vor lucra in perioada sezonului estival pe litoral este insuficient in comparatie cu numarul turistilor.

„Directia de Sanatate Publica din Constanta este implicata in asistenta medicala pe litoral prin Serviciul Judetean de Ambulanta, care are dotarea necesara din punct de vedere a ambulantelor si ca numar si ca aparatura. Ne confruntam insa cu problema personalului. Ne vom descurca, ne vom adapta”, a declarat Camelia Ciobotaru, directorul DSP Constanta, care a spus ca nu vom fi probleme cel putin pana in luna iunie, cand va creste numarul de turisti.

Directorul DSP a mai spus ca se va apela, cel mai probabil, la personal medical din alte judete, asa cum s-a intamplat si in anii trecuti. Ciobotaru a mai precizat ca doreste infiintarea de substatii de ambulanta si in statiunile Neptun si Costinesti.

O alta problema cu care se vor confrunta turistii va fi aceea a asistentei medicale pe plaja. Potrivit normelor in vigoare, de acest lucru sunt responsabili operatorii de plaja. „Punctele de prim-ajutor de pe plaja sunt in atributia operatorilor de plaja, care trebuie sa angajeze personal medical calificat cu drept de libera practica”, a adaugat Ciobotaru. Aceasta a precizat ca DSP va ava rolul de a verifica atat centrele de prim-ajutor, cat si personalul angajat.

Sursa: Realitatea TV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *