Documentarul Orfanii Miraculosi ai Naturii va avea premiera pe data de 24 ianuarie, de la ora 18:10 in exclusivitate la BBC Earth. Productia prezentata de Ellie Harrison si Max Hug Williams urmareste intr-o maniera emotionanta eforturile centrelor de salvare a animalelor din intreaga lume. Orfanii Miraculosi ai Naturii prezinta oamenii extraordinari care si-au dedicat vietile protejarii animalelor orfane din salbaticie.
Viata in salbaticie este intodeauna dificila si fiecare pui se bazeaza pe protectia oferita de parintii sai in periculoasele momente de inceput ale vietii sale. Insa cum supravietuiesc puii care si-au pierdut mamele? In ultimii ani s-au facut salturi uriase in intelegerea modului de salvare si reabilitare a orfanilor din salbaticie. Cateodata, singura modalitate de invatare a tehnicilor de salvare si reabilitare vine din incercari si greseli, dar triumful care vine odata cu acestea creeaza o avalansa de emotii pentru ingrijitori.
In primul episod, filmat in Australia, Ellie il intalneste pe Danny, puiul de koala care necesita ingrijiri 24 de ore din 24 si pe Neil, un cangur pitic orfan, a carui viata se poate sfarsi daca Stella, ingrijitoarea lui, nu ii gaseste un companion. In Costa Rica, Max il are alaturi pe Newbie, un lenes cu trei degete care se lupta cu pneumonie. Sam, managerul centrului, face tot ce ii sta in putinta pentru ca Newbie sa invinga lupta cu virusul.
Episodul doi prezinta intalnirea din Australia dintre Ellie si Stacey, un urs marsupial plin de personalitate. In Costa Rica, Al, un furnicar extrem de relaxat invata sa se descurce cu furnicile agresive ale junglei.
In episodul trei ne intoarcem in Costa Rica unde Pelotaas, lenesul orfan de 9 luni incearca sa invete cateva aptitudini vitale; sa inoate si sa traiasca pe cont propriu. In Australia, cangurul de 8 luni, Harry este ajutat de ingrijitoarea lui, Stella, sa socializeze cu alti canguri pentru a se putea intoarce in salbaticie. In apropiere de orasul Melbourne, Bev se ocupa de salvarea unor orfani mai putin obisnuiti, Hannah si Bugsy, doi lilieci de fructe cu varsta de o luna.
Orfanii Miraculosi ai Naturii ilustreaza diferitele etape necesare ingrijirii acestor mici eroi – de la salvarea acestora in primele momente ale vietii, pana la a-i invata cum sa isi poarte singuri de grija si in final, la eliberarea lor inapoi in salbaticie. Va propunem sa vizionati succesele si emotiile acestor adevarati eroi.