Bilanțul reciclării SGR: succesul spectaculos care a uitat ceva esențial

SGR a devenit un succes — peste 90% rată de colectare, ca în statele la care ne uităm ca exemple de bună practică. Dar care au rămas minusurile sistemului și cum riscăm să uităm că reutilizarea este de fapt cea mai sustenabilă soluție pentru un mediu mai curat și o viață mai sănătoasă?

De la modalitățile inovatoare pe care unii români le-au folosit pentru a păcăli sistemul și a încasa bani ilegal, la lipsa de transparență a fluxurilor financiare și piedici involuntare, dar persistente, în calea cetățenilor care vor să returneze ambalajele. 

Stai la coadă la automatele SGR din supermarket? Nu ești singur. La doi ani de la lansare, milioane de români au făcut din returnarea sticlelor și dozelor un obicei. Automatele din supermarketuri sunt aglomerate, iar oamenii au înțeles cum funcționează.

Mecanismul este simplu: plătești 50 de bani garanție la cumpărarea unei sticle unei băuturi, iar banii îți sunt returnați când duci ambalajul la punctele de reciclare aduci ambalajul gol înapoi. Recuperezi banii instant – fie cash, fie pe card, fie ca voucher. Ambalajele acceptate sunt din plastic (PET), sticlă sau metal, între 0,1 și 3 litri, cu logo SGR tipărit pe etichetă și cod de bare specific. Intră în sistem apa, sucurile, băuturile răcoritoare, berea, mixurile alcoolice, cidrul, vinul și spirtoasele. Laptele și produsele lactate rămân în afara SGR și sunt tratate în continuare prin schema generală de deșeuri de ambalaje.

Ce spun cifrele

Aproape 7 miliarde de ambalaje returnate între noiembrie 2023 și septembrie 2025, peste 500.000 de tone de materiale reciclabile predate către reciclatori. Volumul lunar a explodat de la aproximativ 31.000 de ambalaje returnate în decembrie 2023 la 605 milioane în august 2025 – de aproape 20.000 de ori mai mult. În august și septembrie 2025, rata de returnare declarată a depășit 90%, un nivel comparabil cu țările „veterane” în sisteme de garanție‑returnare.

Țintele au avut un start modest – 55% în 2024 față de ținta de 65%, dar recuperarea din 2025 a fost spectaculoasă – 81% medie în primele opt luni, cu recorduri peste 90% în august și septembrie. Curba de învățare a fost abruptă, dar reală.

Distribuția pe materiale arată că PET-ul domină cu 54%, urmat de aluminiu cu 25% și sticlă cu 21%. La nivel teritorial, București conduce detașat, urmat de Timiș, Cluj, Ilfov și Constanța. Zonele problematice rămân mediul rural din Moldova și sud.

La nivel economic, sute de milioane de lei sunt returnați lunar consumatorilor. Investiții de zeci de milioane de euro în infrastructură. O piață în creștere pentru materiale reciclate de calitate. Șapte centre regionale cu o capacitate de 7 miliarde de ambalaje pe an.

Impactul social e la fel de semnificativ: peste sute de joburi verzi create direct, dar și indirect în logistică, transport și reciclare. 60% dintre români returnează ambalaje regulat, o schimbare culturală reală în comportamentul de consum.

Conform studiului Every Can Counts 2025, realizat pe un eșantion de 16.000 de respondenți din 16 țări, România are una dintre cele mai rapide adopții SGR din lume: 9 din 10 persoane folosesc sistemul, iar 77% îl susțin activ.

Pe hârtie, cifrele sunt spectaculoase. Dar experiența de pe teren spune o poveste mai nuanțată. Pentru că între „90% rată de colectare” și experiența celui care stă 20 de minute la coadă la un automat defect există o distanță pe care nicio statistică nu o surprinde.

Dincolo de statistici – problemele operaționale de zi cu zi

Primul an a fost un coșmar operațional. Cozi mari, automate defecte frecvent, saci neridicați la timp. Au fost instalate 6.600 de automate până acum, dar din 67.000 de comercianți înregistrați, multe rămân inactive sau insuficient utilizate. Problemele practice persistă parțial și astăzi.

Automatele resping frecvent ambalaje perfect valide, afișând erori generice („Marcă neacceptată”, „Coș plin”) fără să ofere alternative. Pentru consumatorii care aduc volume mari, lipsa unor instrucțiuni clare devine o sursă majoră de frustrare.

Ambalajele cu lichid rezidual sunt respinse automat. Mesajul „Nu e gol” apare chiar dacă ai scuturat sticla de trei ori. Sacii plini nu sunt schimbați la timp, generând cozi de 20-30 de minute. Iar viteza de introducere a ambalajelor poate duce la respingeri automate.

Legislația e clară: dacă automatele sunt defecte peste șapte zile, comercianții trebuie să preia manual ambalajele. Refuzul se sancționează cu amenzi între 8.000 și 16.000 lei. Dar aplicarea pe teren rămâne inconsecventă.

Sistemul funcționează mult mai bine decât în primele luni. Dar o experiență fără probleme și confortabilă pentru toți consumatorii rămâne un obiectiv neatins. 

Mediul rural rămâne în urmă dramatic la nivel de acoperire, deși în octombrie 2025 au început să fie testate soluții pilot inspirate din Ungaria.

Frauda – „escrocheria cu paharul” și alte metode creative

Perioada de tranziție a scos la iveală și oportunismul românesc. Au apărut cazuri de etichetare falsă, oameni care lipeau autocolante SGR pe ambalaje vechi și le returnau ca și cum ar fi noi. Alții prezentau același voucher la magazine diferite, profitând de faptul că sistemele nu comunicau în timp real.

Dar cel mai creativ mecanism? „Escrocheria cu paharul.”

Indivizi care cumpărau pahare de unică folosință, le marcau astfel încât să pară ambalaje eligibile, și le introduceau în serie în automate. Sute de garanții încasate zilnic. Unii au transformat asta într-un job cu normă întreagă.

Problema principală a fost termenul prelungit pentru vânzarea produselor fără marcaj SGR: de la șase luni planificate inițial la 13 luni efective. O perioadă lungă în care ambalaje vechi și noi circulau simultan, creând confuzie și oportunități de fraudă.

Eliminarea treptată a ambalajelor vechi și îmbunătățirea sistemelor de verificare, scanare mai precisă, conexiune în timp real, algoritmi de detectare a pattern-urilor suspecte, au redus semnificativ aceste practici spre mijlocul lui 2025. Dar nu le-au eliminat complet.

De ce contează abordarea propusă de organizațiile de mediu în 2020

Deși o parte din propunerile Zero Waste România, susținute de Reloop Platform, Greenpeace, Agent Green și alte organizații au fost incluse în sistemul actual, tocmai aspectele care țin de penalizări, fluxuri financiare și reutilizare nu s-au dezvolat suficient.

Documentul de poziție inițiat încă din 2020 de organizațiile neguvernamentale propunea 12 elemente‑cheie pentru un SGR funcțional: operator unic centralizat și non‑profit, acoperire pentru ambalajele din plastic, metal și sticlă ale tuturor băuturilor (inclusiv vin și spirtoase), marcaj și cod de bare dedicat, raportare pe fiecare unitate de ambalaj, ținte de returnare urcând spre 90%, penalități ferme pentru nerespectarea lor, dar și un traseu clar pentru ambalajele reutilizabile – cu obiective de creștere a cotei de reuse până la cel puțin 55% în 2030.

Ce a funcționat: RetuRO există ca entitate unică, raportează lunar transparent pe returosgr.ro, și 98% din materialele colectate sunt efectiv reciclate, nu doar „trimise spre reciclare”. „Transparența lunară ne ține responsabili,” declara Gemma Webb, CEO RetuRO. 

Calitatea materialelor este bună: necontaminate, ideale pentru economia circulară. Nu mai vorbim despre PET-uri amestecate cu resturi de mâncare sau aluminiu murdar, cum se întâmpla când recipientele erau aruncate la gunoi. 

Însă, la doi ani de la lansare, tabloul este mixt: sistemul este centralizat, autofinanțat și atinge deja rate de returnare de peste 80–90% pentru ambalajele incluse. În schimb, reutilizarea a rămas complet în afara jocului, iar transparența financiară și echilibrul de putere în interiorul operatorului sunt încă departe de standardele pe care organizațiile de mediu le consideră sănătoase.

Sistemul e gestionat de un mix public-privat, penalizat financiar dacă ratează țintele

RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A. administrează totul ca operator unic non-profit. Structura acționariatului: 80% privat – Asociația Berarii României pentru Mediu (30%), Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%) și Asociația Retailerilor pentru Mediu (20%) – și 20% stat român prin Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Profitul, cel puțin la nivel declarativ și legislativ, trebuie reinvestit în sistem. Modelul respectă ideea inițială a unui operator centralizat, gestionat de producători și comercianți, dar forma juridică de societate pe acțiuni și ponderea redusă a statului lasă deschisă discuția despre riscul ca deciziile să fie influențate disproporționat de marii jucători.

Cadrul legal – HG 1074/2021 – stabilește ținte de colectare care cresc anual: 65% pentru toate materialele în 2024, apoi 75% sticlă și 80% plastic/metal în 2025, ajungând la 85% sticlă și 90% plastic/metal din 2026. Pentru diferența dintre ținte și rezultatele efective, producătorii datorează Administrației Fondului pentru Mediu o contribuție de 0,5 lei pentru fiecare ambalaj din metal și 1 leu pentru fiecare ambalaj din plastic sau sticlă care nu a fost returnat – dublul garanției per unitate.

În 2024, primul an de funcționare, sistemul a ratat ținta: rata de returnare s‑a oprit în jur de 55% pentru plastic și metal și 53% pentru sticlă, cu 10–12 puncte procentuale sub nivelul stabilit în HG. Contribuțiile pentru această diferență sunt prevăzute explicit în legislație, însă modul concret în care vor fi aplicate pentru anul de debut – tratat de autorități mai degrabă ca an de tranziție – rămâne neclar la nivel public. Indiferent de decizia finală, existența acestor contribuții este importantă: ele reprezintă presiunea financiară prin care statul îi obligă pe producători să nu trateze obiectivele SGR ca simple „recomandări”.

Autofinanțarea – funcționează, dar nu fără probleme

Sistemul se autofinanțează din trei surse: vânzarea materialelor reciclate, garanțiile nerevendicate și tarifele plătite de producători și comercianți. RetuRO este încă într-o fază de investiții masive, finanțate în mare parte prin îndatorare. Pentru un S.A., pierderile contabile mari din primii ani nu sunt un scandal – sunt normale într-un proiect de infrastructură națională.

Dar ridică întrebări legitime:

• Este sistemul sustenabil financiar pe termen lung?
• Cum sunt calibrate tarifele plătite de producători și comercianți?
• Cât de transparent este acest tablou pentru public?

Iată cifrele.

Primul an de funcționare (2023):

• Cifră de afaceri: 3,32 milioane lei
• Pierdere netă: 62,07 milioane lei
• Datorii totale: 180,6 milioane lei
• Active imobilizate: 69,5 milioane lei
• Capitaluri proprii: negative, minus 58,8 milioane lei
• Angajați: 20 (medie)

Anul anterior lansării (2022):

• Cifră de afaceri: zero
• Pierdere netă: aproape 3 milioane lei
• Datorii: peste 0,5 milioane lei
• Capitaluri proprii: pozitive, 3,26 milioane lei

În plus, în ciuda declarațiilor publice ale reprezentanților sistemului, transparența rămâne limitată. RetuRO publică raportări lunare despre volumele colectate. Bine. Dar bugetul rămâne opac. Nu există date publice detaliate despre structura exactă a veniturilor și cheltuielilor. Pentru un sistem care se vrea model de transparență, asta e o contradicție problematică.

Eșecul major – lipsa reutilizării

Aceasta este cea mai importantă recomandare care a fost complet ignorată în primii doi ani de funcționare.

ONG-urile cereau, încă din 2020, ca SGR să nu fie doar un instrument de colectare pentru ambalaje de unică folosință, ci să includă un obiectiv clar de creștere a cotei de ambalaje reutilizabile vândute de comercianții cu amănuntul – până la cel puțin 55% în 2030 – și un sistem dedicat pentru gestionarea acestora, interoperabil cu sistemul pentru ambalaje nereutilizabile. În schimb, SGR România a fost conceput și implementat ca un sistem 100% axat pe reciclare: ambalajele eligibile sunt exclusiv nereutilizabile, nu există nicio țintă pentru reuse, niciun program național și niciun stimulent integrat în regulile jocului pentru ca producătorii și comercianții să treacă într‑un ritm predictibil la ambalaje refolosibile.

Legislația europeană de mediu stabilește clar ierarhia gestionării deșeurilor: prevenirea, reutilizarea, reciclarea, recuperarea energetică și, în final, eliminarea. Reutilizarea vine înaintea reciclării, nu după.

Un ambalaj reutilizat de 20-50 de ori economisește dramatic mai multă energie și resurse decât același ambalaj reciclat o singură dată. Germania, Olanda și țările nordice demonstrează de decenii că sistemele de garanție-returnare funcționează optim atunci când combină reutiliarea cu reciclarea de la început. 

Abia în aprilie 2025, ministrul Mediului Mircea Fechet a anunțat că „sistemul a ajuns la un grad de maturitate suficient” pentru a include ambalaje reutilizabile. Cu alte cuvinte: primii doi ani au fost dedicați exclusiv consolidării infrastructurii pentru reciclarea ambalajelor de unică folosință, iar reutilizarea a fost considerată prea complicată pentru faza de start.

În 27 octombrie 2025, Mircea Fechet a depus la Senat, in calitate  de deputat,  o propunere legislativă care ar urma să includă ambalajele reutilizabile în SGR începând cu 1 ianuarie 2027 și să extindă sistemul și la noi categorii de produse (oțet, borș, apă distilată, băuturi pe bază de cafea).  Din perspectiva reutilizării, SGR 2.0 este, în sfârșit, pasul înainte pe care ONG‑urile îl cer de ani buni. Proiectul aduce ambalajele reutilizabile în același circuit de garanție, le acordă ținte clare de returnare și reciclare și introduce pentru prima dată o pondere de 30–40% reuse în vânzările de băuturi între 2027 și 2029 – un element care lipsea complet din arhitectura actuală. Chiar dacă aceste niveluri rămân sub pragul de 55% propus inițial de organizațiile de mediu pentru 2030, direcția este una corectă, iar miza devine ca aceste obiective să fie aplicate consecvent și, pe măsură ce sistemul se consolidează, să poată fi ridicate treptat.

Deși nu putem ști cu siguranță dacă proiectul de lege va fi aprobat în formatul propus, ceea ce este sigur este că  milioane de ambalaje ar fi putut fi reutilizate în loc să fie reciclate. Economii substanțiale de energie, apă și emisii de carbon care nu s-au materializat.

Este un cost de oportunitate semnificativ pentru mediu. Și o dovadă că ambițiile inițiale ale organizațiilor de mediu au fost considerate prea îndrăznețe sau prea complicate pentru realitatea din teren.

Ce am învățat până acum

• Experiența ultimilor doi ani confirmă câteva lecții esențiale.
• Timpul de maturizare de 10-12 luni este real. Primele luni au fost haotice, dar curba de învățare a fost impresionantă. Sistemele complexe nu se stabilizează peste noapte.
• Educația publică e esențială. Creșterea ratelor de colectare corelează direct cu campaniile de informare.
• Infrastructura trebuie pregătită din timp. Automatele lipsă au generat frustrare inițială, iar multe magazine au fost luate prin surprindere. Lecția e simplă: infrastructura trebuie să preceadă lansarea, nu să o urmeze.
• Mediul rural necesită soluții complet diferite de cele urbane. Automatele RVM nu funcționează în sate cu 500 de locuitori. Pilot-urile din octombrie 2025 sunt un început, dar mult întârziat.
• Reutilizarea nu poate fi amânată. Poate cea mai dureroasă lecție. România a pierdut ani valoroși în timp ce Germania combină de zeci de ani reutilizarea cu reciclarea.

Ce urmează

Ce urmează? În primul rând, să mențină ceea ce funcționează – ratele de peste 90%, extinderea efectivă în mediul rural și rezolvarea problemelor operaționale care încă irită consumatorii – de la automate defecte la puncte de colectare insuficiente în multe comunități.

Pe termen mediu, proiectul legislativ cunoscut informal ca „SGR 2.0”, aflat în prezent în dezbatere în Parlament, își propune să deschidă o nouă etapă de dezvoltare a sistemului. Dacă va fi adoptat și pus în aplicare, începând cel mai devreme cu 1 ianuarie 2027 SGR ar urma să includă ambalajele reutilizabile în același circuit de garanție, să se extindă la noi categorii de produse (borș, oțet, apă distilată, băuturi pe bază de cafea, borcane din sticlă) și să introducă pentru prima dată ținte dedicate pentru reutilizare. În acest scenariu, SGR 2.0 poate transforma sistemul actual – construit aproape exclusiv în jurul reciclării – într‑un instrument mult mai complet de economie circulară. Viziunea pe termen lung rămâne aceeași: o Românie care poate deveni model regional, într‑un context în care și Republica Moldova își pregătește propriul SGR pentru 2026–2027, inspirat direct de experiența românească.

Dar pentru ca asta să se întâmple, trebuie să fim onești cu limitările actuale. Nu poți deveni model regional dacă mediul rural e încă neglijat, transparența financiară rămâne vagă, iar reutilizarea a fost deja amânată prea mult.

Conform celor mai noi date Eurostat disponibile în 2025, România reciclează doar circa 12–12,3% din deșeurile municipale (date 2022–2023), de aproape patru ori sub media UE de ~48% și mult sub ținta europeană de 55% până în 2025 pentru pregătirea pentru reutilizare și reciclare. În acest context, performanța SGR – cu rate de returnare de peste 90% pe segmentul ambalajelor de băuturi – arată atât ce se poate realiza cu un sistem bine proiectat, cât și cât de mult spațiu există încă pentru a extinde această logică la restul fluxurilor de deșeuri.

Autor: Andreea Bega

Surse:

• Date oficiale RetuRO Sistem Garanție Returnare (raportări publice 2023–2025)
• Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – Comunicate și bilanțuri oficiale (2024–2025)
• Retail-FMCG – Barometrul RetuRO (mai, iunie, august, septembrie 2025)
• PlayTech – RetuRO SGR în cifre exacte
• HotNews – Studiul Every Can Counts 2025
• B1TV / GDS – Extinderea SGR pentru ambalaje reutilizabile (noiembrie 2025)
• HG nr. 1074/2021 privind sistemul de garanție-returnare
• Documentul de poziție Zero Waste România & Reloop Platform (2020)
• Analize de presă și comunicate publice (2023–2025)