Britanicii isi sterg amprentele de carbon din Romania

Britanicii îşi şterg amprentele de carbon din România

Britanicii isi sterg amprentele de carbon din Romania
Britanicii isi sterg amprentele de carbon din Romania

Ambasada Marii Britanii a plantat cate un copac pentru fiecare dintre cei 600 de invitati veniti la petrecerea zilei reginei, organizata la Ateneu

Cei 600 de invitati care au participat de curand la receptia organizata la Ateneu in cinstea reginei Marii Britanii au contribuit la poluarea planetei folosind avionul, consumand electricitate cat timp au stat aici si arzand benzina cat s-au plimbat cu automobilul in Bucuresti.

Nimeni nu le-a reprosat acest lucru, in schimb, ambasada britanica s-a sesizat din oficiu si s-a straduit ca petrecerea sa fie cat mai „verde” posibil. Becurile incandescente din foaierul Ateneului au fost inlocuite cu becuri ecologice. S-a renuntat la ideea de a aduce o orchestra din Marea Britanie (se stie cat de mult polueaza avioanele) optandu-se pentru una locala. La fel a fost si in cazul mancarii, favorizate fiind, desigur, produsele ecologice. Gunoiul produs de cei 600 de invitati a fost colectat in containere separate, servetelele au fost facute din hartie reciclata, sapunul de la baie a fost si el ecologic, iar invitatii de onoare au fost adusi cu o masina hibrid, vopsita sugestiv in verde. Alti invitati au venit in haine de gala pe bicicleta, calcand apoi pe un covor de iarba intins la intrare.

Copaci plantati pentru a sterge urmele poluarii

Conform calculelor realizate in Marea Britanie, anul trecut sarbatorirea zilei reginei a generat 1.365 de kilograme de CO2.

Astfel ca, urmand directivele venite din Marea Britanie, ambasada de la Bucuresti nu s-a marginit doar sa organizeze o petrecere de ziua reginei cat mai nepoluanta, ci a trecut si la plantat copaci.

Cum la petrecere au participat 600 de oameni, angajatii ambasadei, cot la cot cu mai multi oameni de afaceri britanici din Romania, au mers la Comana si au plantat 600 de copaci. Acest lucru nu s-a intamplat doar in Romania. Copaci au fost plantati si in Kuala Lumpur, Singapore sau Borneo. La Comana, insa, ambasadorul Marii Britanii, Martin Harris, a aflat si o poveste speciala. „Era noaptea de sambata, 6 mai 1944, cand un bombardier britanic cu echipajul format din cinci persoane, cu misiunea de a bombarda Bucurestiul, a fost doborat de o baterie germana.

Avionul s-a prabusit in mlastina de langa Comana, toti membrii fiind ucisi. Satenii din Comana au vazut avionul picand si, dupa caderea noptii, au mers in mlastina, au recuperat trupurile, le-au spalat si le-au ingropat crestineste in cimitirul unde se odihneau si militarii romani cazuti in Primul Razboi Mondial”, a povestit ambasadorul, care a afirmat ca gestul facut de romani este unul foarte rar intalnit in istorie.
„Satenii din Comana au facut un gest remarcabil, unul foarte rar intalnit in istoria razboaielor. Ei au stiut ca acesti aviatori erau in razboi cu tara lor, dar au aratat fata de ei acelasi respect pe care l-ar fi aratat si fata de fiii lor. Este o poveste emotionanta si graitoare, nu voi uita niciodata acest exemplu de solidaritate umana”, a declarat Martin Harris.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *