Uriasa galaxie din care face parte Sistemul Solar e inclusa intr-un nor de stele ce se roteste invers decat ea
Astronomii banuiau inca de acum cativa ani ca o parte dintre stelele ce formeaza Calea Lactee se misca dupa alte reguli decat cele ce formeaza marea masa a galaxiei.
Multi au crezut ca neregularitatile se datoreaza ciocnirii lente dintre Calea Lactee si o alta galaxie, mai mica, cunoscuta sub numele de Fecioara Pitica, ce se afla la 30.000 de ani lumina de noi, in directia constelatiei Fecioarei. Acum, de la Observatorul din Torino, aflam ca, de fapt, Calea Lactee e formata din doua straturi de galaxii, care se rotesc unul peste altul, in sensuri diferite.
Locuim intr-un colt de Univers despre care, se pare, nu stim mare lucru. Teoriile despre Cosmos si formarea lui se schimba, mai ales in ultima vreme, aproape de la zi la zi.
De pilda, acum cateva zile, astronomul italian Daniela Carollo a anuntat ca nici macar Calea Lactee nu este asa cum credeam noi, o simpla spirala logaritmica de stele, cu mai multe brate. Descoperirea pune sub semnul intrebarii toate teoriile actuale despre formarea Universului.
S-au luat in calcul 20.000 de stele
Trebuie spus ca schimbarile din domeniul astronomiei nu sunt niste mofturi ale unor savanti care vor sa se remarce. Revolutia permanenta a acestui domeniu este generata de tehnica de calcul, din ce in ce mai performanta, care permite crearea de modele complicate, capabile sa reproduca matematic miscarea stelelor.
Cu cat computerul este mai performant, cu atat el poate „urmari” miscarea mai multor corpuri ceresti. Folosind programe specializate, oamenii au posibilitatea sa „accelereze” miscarea stelelor si sa-si verifice astfel teoriile.
Asa au procedat si astronomii de la Observatorul din Torino, care au supravegheat 20.000 de stele cunoscute si, dupa ce au introdus masuratorile in computer, au constatat ca galaxia noastra e formata din cel putin doua straturi distincte, care se rotesc unul peste altul, in sensuri diferite.
Stele care au compozitii diferite
Daniela Carollo, seful grupului de cercetatori torinezi, a recunoscut pentru „New Scientist” ca rezultatele i-au luat prin surprindere. „Nu ne asteptam la un astfel de rezultat. Calculele au dovedit ca cel putin haloul Caii Lactee poate fi impartit in doua zone distincte, formate din stele cu continut chimic foarte diferit, care se rotesc in sensuri opuse”, a spus Carollo. Programul „Sloan Digital Sky Survey” a permis inclusiv masurarea grosimilor celor doua straturi de stele.
Astfel, grupul de stele principal este aplatizat, se intinde pana la 4,6×10 (la puterea) 17 kilometri fata de centru si se roteste cu o viteza de aproximativ 20 de kilometri pe secunda, in sensul de miscare al Soarelui fata de centrul galaxiei.
Cel de-al doilea grup este sferic, ajunge pana la 6×10 (la puterea) 17 kilometri fata de centru si se roteste cu 70 de kilometri pe secunda, in sens invers fata de primul. „Au fost astronomi care au notat, cu mult inaintea noastra, ca unele stele sau mici galaxii se invart in sens -gresit-, dar ei nu au avut posibilitatea tehnica sa-si verifice observatiile”, precizeaza Daniela Carollo.
O istorie complicata
Examinand cu atentie spectrul luminos emis de fiecare dintre cele 20.000 de stele urmarite, echipa din Torino a observat ca cele care se afla spre interior sunt alcatuite din atomi de trei ori „mai grei” decat celelalte, ceea ce arata ca cele doua straturi au varste diferite si, prin urmare, nu au format inca de la inceput acest sistem cu dubla rotatie.
Cele doua parti ale Caii Lactee au aparut in epoci diferite si prin mecanisme diferite, dar au ajuns impreuna si acum, se pare, fuzioneaza. Ceea ce nu inteleg astronomii este forma celui de-al doilea strat, care imbraca protector intreaga galaxie.
Savantii incearca sa creeze noi modele care sa reproduca mecanismele formarii acestui cuplu celest, pentru ca prin rezolvarea acestui mister se vor reaseza multe dintre teoriile vehiculate astazi despre formarea Universului.
O galaxie misterioasa ne atrage cu putere
O galaxie de dimensiuni destul de mari se ascunde de privirile noastre, dincolo de stratul gros de praf cosmic care ne impiedica sa privim spre centrul Caii Lactee. Particulele de sub o zecime de milimetru in diametru, care sunt raspandite peste tot in spatiu si pe care le numim generic praf cosmic, creeaza o bariera in calea luminii ce vine dinspre centrul galaxiei.
Daca praful n-ar exista, galaxia din imediata noastra vecinatate s-ar vedea ca o imensa pata de lumina, mai mare decat luna plina, iar pe Pamant nicio noapte n-ar mai fi intunecoasa. Pe baza masuratorilor facute in spectrul microundelor, cercetatorii au ajuns la concluzia ca Sistemul Solar este deviat de la miscarea fireasca spre centrul Caii Lactee de aceasta galaxie nevazuta.
Prezenta ei trebuie sa justifice inclinarea de 20 de grade pe care o are deplasarea noastra fata de centrul spiralei din care facem parte. Americanii Avi Loeb si Ramesh Narayan de la Centrul de Astrofizica „Harvard-Smithsonian”, al Universitatii din Cambridge, Massachusetts, spun ca, desi nu se vede, galaxia misterioasa trebuie sa fie acolo, pentru ca ea reprezinta un punct foarte important de atractie in cadrul mecanismului ceresc.
Program de supraveghere spatiala
Datele furnizate de programul numit „2 Micron Redshift Survey” le-au permis americanilor sa determine fortele ce mentin Calea Lactee pe traiectoria ei. S-a luat in calcul efectul gravitational al tuturor galaxiilor cunoscute de noi si rezultatul obtinut i-a bulversat. Calea Lactee ar trebui sa se deplaseze cu cel putin 120 de kilometri pe secunda mai incet! Diferenta de viteza provine, spun astronomii, de la forta de atractie a unei galaxii necunoscute, situata dincolo de norul de praf cosmic ce ne impiedica sa o vedem.
„Daca am putea astepta vreo 100 de milioane de ani, Sistemul Solar ar ajunge de cealalta parte a centrului Caii Lactee si atunci am vedea limpede cum arata galaxia misterioasa”, explica Avi Loeb intr-un articol din „New Scientist”.
Deocamdata, conform calculelor, aceasta ar trebui sa fie chiar mai mare decat Calea Lactee si se afla, teoretic, situata la aproximativ trei milioane de ani lumina, dincolo de centrul galaxiei noastre. Desi n-are inca un nume, daca exista, ea ar fi cea de-a doua galaxie apropiata de Calea Lactee, dupa Andromeda, care se afla la 2,5 milioane de ani lumina de Pamant.
Astronomii nu accepta noua galaxie
Americanul Brent Tully, astronom la Observatorul din Hawaii, nu crede insa ca o galaxie atat de mare ar putea fi asa aproape de Sistemul Solar, iar noi sa nu o vedem deloc.
El spune ca lumea stiintifica stie de multa vreme ca, in aceeasi directie, dar la o distanta mult mai mare, de aproximativ 700 de ani lumina, se afla un cluster masiv de galaxii numit „Concentratia Shapley”. Acesta e de 10.000 de ori mai greu decat Calea Lactee si, in mod sigur, manifesta o forta de atractie ce ar putea justifica suplimentul de viteza descoperit de Loeb si Narayan.
Dar, acest gen de dispute nu pot fi inca transate decisiv, din cauza precaritatii mijloacelor noastre de observare. „Cu cat radioastronomia se dezvolta, iar tehnica de calcul devine mai performanta, cu atat rezultatele cercetarilor vor fi mai exacte si, mai mut ca sigur, in anii ce vin, aproape intreaga astronomie se va schimba”, anticipeaza Tully, convins ca viitorul ii va da dreptate.
Sistemul Solar e pe un brat incomplet
Soarele nostru si sistemul planetar din jurul sau se afla pe unul dintre bratele spiralate incomplete, numit „Bratul Orion”, la o distanta de aproximativ 25 de milioane de ani lumina de centrul galactic. Bratul Orion, plasat intre doua brate principale, Perseus si Sagetator, se roteste in jurul centrului galaxiei cu viteza medie de 220 de kilometri pe secunda.
Impreuna cu acest brat, Sistemul Solar parcurge o traiectorie aproape eliptica in jurul centrului galaxiei, parcurgand intreaga elipsa intr-un interval de timp estimat a fi intre 225 si 250 de milioane de ani. Aceasta perioada se numeste an galactic.
Conform teoriilor acceptate in prezent, Soarele a apucat sa faca, in toata existenta lui, doar 20-25 de ture complete. Cum un an lumina dureaza cam 1.400 de ani pamantesti, rezulta ca, de cand a aparut omul pe Terra, Soarele a parcurs numai a 0,0008-a parte dintr-o orbita. Prin urmare, teoriile conform carora civilizatii terestre anterioare omului ar fi putut vedea un altfel de cer pot fi valabile numai daca distanta in timp dintre noi si ele ar fi de ordinul a zeci de milioane de ani.
Pentru o mai buna vizualizare a dimensiunii Sistemului Solar fata de cea a Caii Lactee, un astronom italian a redus diametrul galaxiei de la 100.000 de ani lumina la numai 130 de kilometri si, la aceasta scara, Soarele si toate planetele din jurul lui ar ocupa numai o zona de doi milimetri!
Cum vedem noi Calea Lactee
Galaxia noastra, numita de noi Calea Lactee, iar de asiatici Cararea Argintie, se vede pe cer sub forma unei dare luminoase ce imparte cerul in doua emisfere egale. Zona cea mai luminoasa nu arata fix mijlocul galaxiei, asa cum ar fi normal (pentru ca in centru sunt cele mai multe stele), ci Constelatia Sagetatorului, zona centrala a Caii Lactee fiind putin spre dreapta fata de aceasta. Simplul fapt ca imaginea galaxiei imparte cerul pamantenilor in doua emisfere aproximativ egale arata ca Sistemul Solar se afla in planul bratelor spiralei galactice.
Corpul central al galaxiei are forma unei lentile bombate la mijloc, diametrul ei fiind de 100.000 de ani lumina, in timp ce grosimea din mijloc este de „numai” 1.000 de ani lumina. De aceea vorbim de un „plan” galactic. Cercetatorii estimeaza ca in Calea Lactee se afla cel putin 200 de miliarde de stele si cel mult 400 de miliarde.
Toate sunt asezate pe cele patru mari „brate” care au forma unor spirale logaritmice sau pe celelalte doua brate incomplete, care nu ajung pana in centru. Conform teoriei enuntate mai sus, intreaga galaxie este inconjurata de un halou de forma sferica, alcatuit din stele si minigalaxii aflate la distante cuprinse intre 100.000 si 200.000 de ani lumina de centru, care se invart in sens invers decat restul Caii Lactee.
Sursa: Adevarul