CE a trimis avertisment Romaniei pentru nerespectarea standardelor UE de calitate a aerului

Romania trebuia sa trimita o notificare pana la sfarsitul lunii martie 2009, prin care sa demonstreze ca a inregistrat progrese in vederea respectarii standardelor europene, insa nu s-a achitat de aceasta obligatie. aer poluat

Comisia Europeana (CE) a emis vineri avertismente catre opt state membre, printre care si Romania, privind esecul repetat de a imbunatati calitatea aerului, potrivit unui comunicat transmis de executivul european.

Astfel, au fost trimise scrisori Austriei, Belgiei, Danemarcei, Frantei, Greciei, Romaniei, Slovaciei si Ungariei, avertismentele referindu-se la emisiile excedentare de particule minuscule in suspensie cunoscute sub numele de PM 10.

Ministerul Mediului nu a primit pana in prezent scrisoarea de avertisment de la Comisia Europeana privind nerespectarea standardelor UE de calitate a aerului si va formula un raspuns abia dupa primirea acestui document.

Numeroase state membre au solicitat o extindere a termenului pentru atingerea standardului PM 10 pana in iunie 2011, iar tarilor care au demonstrat ca fac eforturi in vederea respectarii acestui standard li s-au acordat unele prelungiri.

Statele membre trebuie sa demonstreze ca au inregistrat progrese in vederea respectarii standardelor pana la termenul limita prelungit si ca pun in aplicare un plan privind calitatea aerului cu actiuni de reducere a emisiilor relevante pentru fiecare zona de calitate a aerului.

CE a precizat ca aceste scrisori de avertisment au fost trimise tarilor unde a constatat intarzieri. Franta a primit in plus o scrisoare separata referitoare la incapacitatea sa de a controla emisiile de dioxid de sulf, dupa primul avertisment primit de la CE in luna iunie.

“Poluarea cu particule in suspensie prezinta grave consecinte pentru sanatatea umana si sunt necesare standarde stricte. Aceste standarde trebuie aplicate pentru a-i proteja pe cetatenii de pe tot cuprinsul UE si prin urmare le solicit acestor opt state membre sa remedieze abaterile si sa imbunatateasca protectia cetatenilor cat mai curand posibil. Sanatatea umana este o prioritate de varf. Nu se poate tolera nicio intarziere”, a declarat comisarul pentru mediu, Stavros Dimas.

Comisia poate intenta actiuni in justitie impotriva statelor membre care nu-si respecta obligatiile.

Sursa: Realitatea TV

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Rămâi conectat!

104,166FaniÎmi place
108CititoriConectați-vă
1,330CititoriConectați-vă

Articole Recente