Pentru afaceristii dintotdeauna ai Romaniei, crescatoriile de animale cu blana pretioasa au devenit o investitie profitabila si aproape sigura.
Chinchila este un animal sensibil, fragil si sperios, pe care voluptatea luxului l-a stramutat, din Anzii Cordilieri, direct in abatoarele si crescatoriile Europei, pentru ca blana lor gri, nespus de fina la atingere, sa bucure dusmanii Greenpeace. Pe langa una dintre aceste ferme, infiintate in urma cu doi ani pe daramaturile unui fost CAP comunist, curge raul Buzau. Proprietarul, domnul Cristian Enachescu, nu este nici sensibil, nici fragil – in ciuda celor 58 de ani ai sai -, nici sperios. Dimpotriva, am putea considera, daca ii urmarim traseul banilor din portofel, ca este un afacerist feroce: de la 26 de ani simte zilnic placuta certitudine de a fi sef si de a sti ca e in stare sa scoata bani din piatra seaca.
Pana a strans cele cinci miliarde de lei pentru ferma de chinchila, a doua ca dimensiune din tara, a trebuit sa treaca prin comunism, drept inginer, apoi prin SUA, vreo zece zile, ca sa ajunga inapoi sanatos, animat de o pofta teribila de afaceri.
Crescatoria de animale sperioase
Emisiunea „Ferma” de pe TVR 2 a fost pentru buzoian ca un far luminos, gasit pe timp de furtuna la tarmul unei insule inca nepopulate. Dupa ce a vazut cum cineva din Timisoara a reusit sa isi faca o ferma cu sute de familii de chinchila, a luat o hartie si a inceput sa faca socoteli. De aici pana la propria afacere cu animale sperioase nu a mai fost decat gestul de a duce mana la buzunar. „Am inceput cu 80 de familii, cumparate din Timisoara, unde se afla firma dealer din Romania pentru filiera ungureasca. Mi s-a parut interesant. Este o afacere buna si comoda. Mai nou, inchiriez pentru altii care vor sa inceapa afacerea, de la care imi iau cota-parte din puii vanduti. E destul de cinstit ce fac”, povesteste buzoianul, care a facut, la viata lui, o mica avere din blugi, electronice, haine, cuie si paine.
In scurt timp, animalele lui au inceput sa se inmulteasca si sa fie cerute pe filiera din Ungaria, tara care detine un soi de monopol inexplicabil pentru el. Daca nu i-ar fi luat foc, intr-o noapte, taman camera cu familiile reproducatoare, pagubindu-l usturator, cu peste doua miliarde, astazi ar fi putut spune exact cati bani au facut pentru el rozatoarele.
Cele doua porunci: investeste si profita
„Afacerea este de ban la ban, cel putin, iar amortizarea investitiei initiale apare cam in doi ani. Nasol este ca pentru smecherezurile astea nu se prea pot face asigurari in Romania. Oricum, ar fi foarte scumpe!”, puncteaza domnul Cristian Enachescu, a carui ratiune functioneaza cu doua comenzi: investitie si profit. Crescatoria de chinchila din Robesti, judetul Buzau, este amenajata foarte aproape de o statie de gaz. Astfel, domnul Cristian Enachescu are paza asigurata si poate sa doarma destul de linistit. S-a gandit la toate, ca sa mearga afacerea ca pe roate: a reamenajat fostul grajd, i-a schimbat ferestrele, a instalat sisteme de ventilatie si a pregatit custi din sarma „de Italia” pentru rozatoare. „Cand am adus familiile, amenajasem deja totul. Aerul din incaperi era la o umiditate de sub 60%, nu existau curenti de aer, temperatura era intre 16 si 18 grade Celsius, pusesem burlane cu tubulatura prin pod, cu un ventilator in capat care absoarbe aerul murdar. Toata distractia a costat cam un miliard doua sute. Cu totul, m-a costat in jur de cinci miliarde”, rezuma afaceristul, in viziunea caruia sumele mari de bani capata o dimensiune minuscula si hilara. In realitate, tot zbuciumul si toate acrobatiile sale financiare sunt gandite in asa fel incat sa poata avea timp berechet pentru… bridge.
Viata de chinchila
Ferma domnului Cristian Enachescu ar putea parea binecuvantata de sus. Rozatoarele se arata destul de recunoscatoare pentru grija si tratamentul care li se ofera: se inmultesc conform graficului, au o blana frumoasa si arareori se hotarasc sa moara. De la sapte dimineata pana la trei dupa- amiaza, in cele cinci camere ale crescatoriei, cu o capacitate de 54 de familii fiecare, doua angajate au grija ca la carte de rozatoare si se straduiesc sa nu le provoace infarct, printr-o vorba mai rastita sau o usa trantita. „Chinchila are nevoie de lumina opt ore pe zi, cand mananca, bea apa si doarme. Noaptea are loc activitatea de reproducere. Ca la orice animal, functioneaza reflexul conditionat: daca isi primeste hrana si curatenia, e mult mai putin afectat de zgomotele puternice, care ii pot provoca moartea. La carte scrie ca o chinchila traieste 12 ani, dar realitatea arata altceva, ca mie mi-au tot murit”, explica firea rozatoarelor sale domnul Enachescu, prea putin dispus, in schimb, sa dea peste 4milioane pentru o necropsie. „Fetele mele o duc afara, o taie si se uita la inima, la ficat, la plamani, si asa ne dam seama de ce a murit”. O alta realitate constatata de domnul Enachescu este ca, in contradictie cu „manualul de utilizator”, o femela naste, intr-adevar, de trei ori pe an, dar ca nu supravietuiesc mai niciodata toti puii. Cei care reusesc sa se tina cu dintii lor mici de viata sunt pastrati pana la varsta de opt luni, iar cand ajung la greutatea ideala, de 500 de grame, sunt buni de vanzare.
„Eu n-am sange de afacerist!”
„Receptionerul ungur vine, ia chinchila, o plimba pe mana, si daca nu are fix 500 de grame, ma depuncteaza. Apoi incarca animalele intr-o masina cu aer conditionat, iar eu primesc banii peste 30 de zile”, spune afaceristul.
Cand nu reuseste sa mai ajunga la ferma, domnul Cristian Enachescu da un telefon, sa vada daca totul este in regula. Daca ar fi sa stea si sa se gandeasca din inima la acest animalut din cale-afara de sperios, l-ar compara cu „o farfurie”. Dumnealui intrebarile „Va este mila de chinchila?” si „Sotia dumneavoastra are o haina din blana de chinchila?” nu ii pot provoca decat urmatoarele raspunsuri: „Nu, pentru ca nu pun afectivitate in afaceri!” si „Nu, pentru ca, din cate am constat pana acum, nu merita!”. In schimb, stie ca o scurta dintr-o astfel de blana costa in jur de 50.000 de euro si ca rusii si chinezii sunt cei mai disperati cumparatori.
Pentru domnul Cristian Enachescu, un om nascut sa arate ca munca de rutina este o tampenie, viitorul are un singur nume: creditele structurale. Care va fi urmatoarea afacere? „Nu stiu. Eu n-am sange de afacerist! Sunt un comunist cretin, ca atatia altii de varsta mea, care trebuie sa moara ca sa se primeneasca generatiile. Am fost un visator!!!”
STANDARD. O Chinchila perfecta cantareste 500
de grame si masoara 30 de centimetri
CARIERA
In gloria anilor „90
„Eu n-am avut niciun ban inainte, pentru ca n-am fost in stafful PCR, am fost inginer pana in ziua in care am vizitat America, in anii „90, sa inteleg sistemul. Am revenit in tara si am plecat imediat cu bisnita, am facut ceva bani din blugaraie de la turci si electronice de la rusi. Eram un maimut oi pe acolo, un neica nimeni, un fel de Bula! Am prins un pic de cheag. Mi-am luat cu banii stransi din bisnita un magazin in piata, unde vindeam boarfe pe care le luam de la unu”, care imi lasa 3% adaos. Intr-o zi, cautam cuie si nu avea nimeni. M-am dus la fabrica de sarma din Buzau si am luat 4 lazi de cuie. A doua zi am vandut cuiele cu 120% adaos comercial. Am facut repede un credit si am dezvoltat afacerea. De brutarie m-am apucat in „94: ca sa mai am scutire de impozit, trebuia sa agat ceva cu productie. Am ajuns la 142 de angajati, patru magazine alimentare, 17 masini de distributie, cu soferi la 3 schimburi. M-au furat de m-au rupt, ca descoperisem bridge-ul pe internet si am inceput sa neglijez afacerea.”
FERICIREA DOMNULUI ENACHESCU
Pasionat al jocului de bridge pe internet
Cincisprezece ore, in fiecare zi, petrecute in fata calculatorului, la partide de bridge on-line, iata ce ar fi pentru domnul Cristian Enachescu fericirea. Ferma lui de chinchila din satul Robesti este conectata in permanenta la internet, iar in timp ce rozatoarele isi mananca granulele importate din Ungaria si isi beau apa filtrata mecanic, Enachescu isi savureaza partidele de bridge on-line. „Nick name-urile mele sunt -Turbatu- si -Cove2005-, cu care am ajuns la rangul 5, pe care, daca il ai, esti invitat de experti sa joci cu ei”. Afaceristul joaca bridge de 32 de ani si spune ca „s-a apucat” de acest joc ca sa scape de cele de noroc. „Parintii mei s-au cunoscut la masa de poker. La mine in casa, de cand eram eu constient, de la 3 ani, au fost poker si rummy, la doua mese”, incearca afaceristul sa-si explice, mai mult siesi, acest microb.
Sursa: Evenimentul Zilei
