Organizația pionier în managementul deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) din România aniversează două decenii de activitate. E un bun moment să întrebăm: unde ajung, de fapt, frigiderele, telefoanele și lămpile vechi ale românilor? Și de ce economia circulară rămâne, în 2026, una dintre zonele în care țara noastră este în continuare în coada Uniunii Europene.
În aprilie 2026, ECOTIC, una dintre principalele organizații care gestionează răspunderea extinsă a producătorilor pentru deșeurile electrice și electronice din România, își anunța cele două decenii de activitate. Organizația s-a înființat în 2006, la scurt timp după transpunerea în legislația română a directivei europene privind DEEE, iar misiunea ei a fost, de atunci, să construiască infrastructura și obiceiurile necesare pentru ca un produs care ajunge la final de viață să nu ajungă la groapa de gunoi.
20 de ani mai târziu, aniversarea e, pe bună dreptate, un motiv să privim ce s-a construit. Și, cu aceeași onestitate, cât mai e de construit.
Ce înseamnă, de fapt, DEEE
DEEE este acronimul pentru Deșeuri de Echipamente Electrice și Electronice. În categoria asta intră aproape tot ce ai în casă care se alimentează de la priză, baterie sau panou solar: frigidere, mașini de spălat, televizoare, laptopuri, telefoane, becuri LED, uscătoare de păr, aparate de ras electrice, jucării cu baterii, termometre digitale. Când oricare dintre ele se strică sau nu mai e folosit, devine deșeu electronic.
Problema e dublă. Pe de o parte, aceste obiecte conțin metale și minerale valoroase — de la aur și cupru până la pământuri rare — care pot fi recuperate și reintroduse în economie. Pe de alta, ele conțin substanțe periculoase: mercur, plumb, cadmiu, crom, bromo-difenileteri, freoni. Arse sau îngropate necontrolat, aceste substanțe ajung în apele freatice, în sol și, în final, în lanțul alimentar.
| „Un frigider vechi nu e un gunoi. Este, simultan, un depozit de materii prime prețioase și o bombă cu întoxicare lentă.” |
Cum funcționează sistemul, pe scurt
Legislația românească, armonizată cu legislația europeană, impune principiul răspunderii extinse a producătorului (REP): companiile care pun pe piață un televizor, un frigider sau o priză inteligentă sunt responsabile pentru colectarea și tratarea acelor produse atunci când ajung la final de viață. Pentru că producătorii individuali nu pot ține un sistem național de colectare, ei deleagă această obligație unor organizații colective, autorizate de stat, numite OIREP-uri. ECOTIC este una dintre ele. În 2026, în România funcționează mai multe asemenea organizații pentru DEEE.
Sistemul se sprijină pe mai multe canale de colectare. Magazinele care vând electronice sunt obligate, prin lege, să preia vechiul produs atunci când clientul cumpără unul nou de tip echivalent — principiul „unu la unu”. Magazinele cu o suprafață peste un anumit prag trebuie să accepte și DEEE mici, fără obligația unei achiziții. Primăriile organizează campanii și centre fixe de colectare. Și există campanii mobile, inclusiv în școli, unde ECOTIC a fost, în anii 2010, un jucator de referință.
Ce poate face, concret, un cititor ecomagazin
Prima regulă: niciun DEEE la coltul străzii și niciun televizor aruncat într-o râpă din afara orașului. Alternativele sunt, în 2026, mai numeroase decât acum zece ani.
Când cumperi un aparat nou: cere magazinului să preia vechiul produs. Legea te susține.
Când ai un obiect mic stricat: îl poți duce gratuit la majoritatea magazinelor mari de electro-IT — ai container în magazin.
Când ai obiecte mari: sună la primărie și întreabă de următoarea campanie de colectare mobilă; multe orașe au și centre fixe.
Când aparatul mai funcționează, dar nu mai ți-e de folos: caută o platformă de reutilizare sau o asociație locală care primește echipamente — e preferabil tehnic și ecologic reciclajul.
În orice situație, caută logo-ul tomberonului cu X (simbolul DEEE): îl găsești pe orice aparat pus pe piața europeană și îți amintește că acel obiect nu merge la gunoiul menajer.
Ce ar fi de făcut la nivel de politici
Reformele de fond care pot crește rata de colectare a României nu țin doar de ONG-uri sau de OIREP-uri. Ele țin și de stat. Trei domenii rămân cu potential mare de îmbunătățire: aplicarea efectivă a controalelor asupra exporturilor ilegale, extinderea rețelei de centre publice de colectare în mediul rural și introducerea unei logistici inverse obligatorii pentru magazinele online mari, un segment care a crescut exploziv în ultimul deceniu.
În paralel, directiva europeană privind dreptul la reparație, adoptată în 2024, ar trebui să schimbe treptat logica pieței: mai puține aparate aruncate, mai multe reparate. În România, transpunerea efectivă a acestor prevederi, precum și existența unor stimulente fiscale pentru servicii de reparații, rămâne de văzut în practică.
Întrebările care merită puse acum
Aniversarea ECOTIC este un prilej să punem întrebări pe care jurnalismul de mediu trebuie să le urmărească în următoarele luni: Care e rata reală de colectare DEEE în România în 2025? Care e costul pe care statul îl plătește pentru decontaminări ale unor situri poluate istoric cu DEEE? Cum arată, concret, drumul unui televizor predat într-un magazin Bucureștean, de la raft la topire? Și cine câștigă, la fiecare pas?
