Zgura toxică de la incinerare ajunge în asfalt și beton. Un raport european avertizează că noua lege a economiei circulare ar putea încuraja practica

Reziduul rămas după arderea deșeurilor conține metale grele, PFAS și microplastice, dar sfârșește turnat în materiale de construcții. Pentru România, care abia reciclează 12% din deșeuri, miza e cu atât mai mare.

Când un incinerator arde deșeuri municipale, chiar și unul cu valorificare energetică (așa-numitul Waste-to-Energy), nu totul dispare în fum. Rămâne un reziduu solid, zgura, care adună în ea metale grele, substanțe chimice ce nu se descompun niciodată (PFAS) și microplastice. În loc să fie izolat în siguranță, materialul acesta ajunge, în toată Europa, turnat în asfalt, beton, blocuri de ciment și alte materiale de construcții. Cu timpul, contaminanții se scurg în sol și în apa freatică, de unde ajung în apa de băut sau de irigat.

Un raport publicat de Zero Waste Europe, „A toxic legacy – Bottom ash in Europe’s circular economy”, atrage atenția că viitoarea lege europeană a economiei circulare (Circular Economy Act) riscă să amplifice exact această practică, în loc să o țină în frâu, dacă nu vine la pachet cu limite și garanții clare.

Amploarea nu e una de nișă. Incinerarea cu valorificare energetică a deșeurilor municipale produce în Europa peste 12 milioane de tone de zgură pe an. Aproximativ jumătate ajunge la groapă, iar restul e folosit în construcția de drumuri și în alte lucrări de inginerie civilă. Motivul pentru care e folosită ține mai degrabă de bani decât de mediu: depozitarea la groapă a devenit scumpă, așa că reintroducerea zgurii în construcții e calea ieftină.

„Aceasta este o contradicție majoră aflată în centrul agendei UE privind economia circulară”, spune Janek Vähk, responsabil de politici pentru zero poluare la Zero Waste Europe. Pe scurt, se construiește mai multă capacitate de ardere, se generează reziduuri periculoase, iar apoi acele reziduuri se încearcă a fi reintroduse în economie sub formă de materiale de construcții.

Concluziile raportului sunt incomode. Zgura e instabilă chimic și continuă să elibereze contaminanți ani la rândul. Metodele actuale de testare subestimează riscul real pentru mediu. PFAS-urile și microplasticele rămân, în mare parte, nereglementate în acest tip de aplicații. Iar tehnicile de procesare folosite azi nu reușesc să scoată în mod fiabil substanțele periculoase din material. Autorii trag o linie simplă: dacă un material conține substanțe periculoase, nu are ce căuta în drumuri, clădiri sau spații publice, ci trebuie izolat corespunzător. Deocamdată, depozitarea controlată rămâne, paradoxal, varianta mai sigură.

De ce contează pentru România

România resimte deja presiunea de a vira spre valorificare energetică, ceea ce face raportul direct relevant pentru deciziile de acum. Țara are cea mai mică rată de reciclare a deșeurilor municipale din UE, în jur de 12%, față de ținta de 55% pe care ar fi trebuit să o atingă în 2025. În paralel, circa trei sferturi din deșeuri ajung încă la groapă, deși rata de depozitare ar trebui să coboare sub 10% până în 2035. Pentru neîndeplinirea acestor obligații, România e deja în procedură de infringement și a fost obligată de Curtea de Justiție a UE să plătească penalități.

În acest context, incinerarea e prezentată tot mai des ca o scurtătură pentru a reduce rapid depozitarea. Aici intervine avertismentul: dacă România își construiește acum capacitate de ardere, va începe să producă chiar zgura toxică din raport, exact materialul care, sub eticheta de „circular”, riscă să fie direcționat spre drumuri și construcții prin viitoarea lege. Cu alte cuvinte, ar importa o moștenire toxică înainte să-și fi rezolvat problemele de bază: prevenția, colectarea separată și reciclarea.

Ce cer organizațiile de mediu

Preocuparea a ajuns deja, oficial, la autorități. Prin amendamentele la Planul Național de Gestionare a Deșeurilor, depuse în decembrie 2025 la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Zero Waste România și Zero Waste Europe, alături de alte cinci organizații de mediu (IRCEM „Ernest Lupan”, Terra Mileniul III, Asociația pentru Consum Sustenabil, Asociația România în Tranziție și Asociația Mai bine), au cerut excluderea valorificării energetice și luarea ei în calcul abia după atingerea țintei UE de 65% reciclare până în 2035. Au cerut și un moratoriu pe noile capacități de valorificare energetică și coincinerare, până când un audit independent confirmă că aceste condiții sunt îndeplinite.

Organizațiile propun, în plus, înlocuirea producției de combustibil din deșeuri (RDF/SRF), alcătuit în bună parte din materiale reciclabile, cu recuperarea materială prin sortarea avansată a deșeurilor mixte, și redirecționarea banilor publici spre compostare și spre reciclarea textilelor și a foliei. Argumentul de fond: valorificarea energetică nu contează la ținta de reciclare, e exclusă de la finanțarea europeană prin principiul DNSH și poate bloca România în contracte pe termen lung, tocmai pentru a produce reziduurile periculoase pe care le semnalează raportul.

La nivel european, autorii cer Comisiei să alinieze politicile de economie circulară la obiectivul unui mediu fără substanțe toxice: aplicarea principiului precauției, reguli armonizate pentru clasificarea și monitorizarea pe termen lung a zgurii, tratarea explicită a PFAS, a microplasticelor, a metalelor grele și a poluanților organici persistenți, prioritizarea izolării sigure în locul folosirii în construcții și includerea integrală a incinerării deșeurilor municipale în schema UE de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS). Raportul vine după o declarație comună semnată de peste 40 de organizații, care îi cer comisarei pentru mediu, Jessika Roswall, o abordare bazată pe precauție.