Comisarul general Silvian Ionescu declara: „Decizia a fost luata: In Delta vor fi mai putine institutii de control”

Comisarul general al Garzii Nationale de Mediu, Silvian Ionescu, confirma informatiile potrivit carora in Delta Dunarii va functiona in curand una, cel mult doua, institutii de inspectie si control, una dintre acestea fiind Garda de Mediu a Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii, institutie condusa de prim-comisarul Costel Ifrim.

„A fost o discutie la care au participat atat ministrul Borbely, cat si guvernatorul Deltei si directorul institutului din Tulcea, domnul Stiuca, si eu, discutie ce a avut loc inainte de vizita ministrului la Tulcea. Cu totii ne-am exprimat acordul ca pescarul este supra-obidit de cate corpuri de inspectie si control sunt pe capul lui. Sunt mai mult de 11, printre care corpul de control al primarului, corpul de control al ARBDD, Politia Deltei, Politia de Frontiera, Garda de Mediu sau IPJ-ul.
Am stabilit ca ar trebui sa reducem numarul acestor institutii de control la una-doua si acest lucru a fost comunicat si autoritatilor locale. Intentia noastra este sa luam din presiunea corpurilor de control de pe umerii pescarilor. Noi putem sa avem foarte multi agenti de control dar sa facem control impotriva bra-conierilor care vin in Delta, impotriva braconierilor pe care ii stim deja, si nu impotriva amaratului de pescar care duce un trai de subzistenta din pestele din Delta”, a precizat comisarul – general, Silvian Ionescu.
„Urmeaza o hotarare de Guvern”
Seful Garzii Nationale de Mediu a mai spus ca urmatorul pas va fi emiterea unei hotarari de Guvern care sa prevada exact ce institutii vor avea drept de inspectie si control in Delta Dunarii.
„Urmeaza sa discutam cu reprezentantii Consiliului Judetean Tulcea, cu cei de la Ministerul de Interne. Sunt mai multi pasi pe care trebuie sa-i facem. In momentul de fata ministrul Borbely a lansat ideea si asteptam parerea celorlalti din administratie, dar pana la urma cred ca vom lua taurul de coarne si la nivelul ministerului se va intocmi un proiect de hotarare de Guvern in sensul celor discutate. Suntem deschisi la orice alta colaborare, dar ideea este sa nu mai tinem atata presiune de inspectie si control pe umerii pescarilor”, a afirmat seful GNM.
„Exista infrastructura”
In ceea ce priveste infrastructura necesara sau personalul de control, acesta spune ca Garda de Mediu a Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii are suficienti angajati care sa efectueze inspectiile si ca in perioada urmatoare vor fi achizitionate mai multe salupe.
„Avem suficient personal la nivelul Garzii de Mediu a RBDD, barci urmeaza sa cumparam cateva, se vor deschide achizitiile la barci, avem cantonul de la Crisan, ARBDD ne poate pune la dispozitie cantonul de la Chilia, deci asta se rezolva. Ii avertizez pe pescarii din Delta Dunarii ca pozitia mea nu este una slaba, ci din contra. Va exista un control serios in Delta Dunarii dar asta nu inseamna ca trebuie sa ne calcam pe picioare”, a declarat comisarul Silvian Ionescu.
„Fiecare institutie de control va fi evaluata”
In acelasi timp, ministrul Laszlo Borbely declarase in vizita sa la Tulcea ca fiecare institutie implicata in actiunile de control si inspectie din Delta Dunarii va fi evaluata, astfel incat sa poata fi luata o decizie corecta. Acesta declara atunci ca „vom analiza cat de eficient sunt implicate aceste autoritati. Eu vreau sa incercam o eficientizare a acestor activitati iar aceasta eficientizare inseamna o reducere a numarului institutiilor care efectueaza controlul in Delta Dunarii, dar trebuie sa luam masuri din punct de vedere juridic, din punct de vedere al functionarii acelor institutii, care nu sunt doar in judetul Tulcea ci si in alte judete. Este o chestiune care trebuie analizata”, a declarat ministrul Mediului, Laszlo Borbely, prezent in aceasta saptamana la Tulcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *