V-ati intrebat vreodata ce contine lotiunea bronzanta pe care o folositi la mare? Sau care este secretul cremei la care ravniti si care sperati sa va intinereasca? Atat Comisia Europeana cat si deputatii europeni au dubii ca toate substantele pe care le contin produsele cosmetice au un efect benefic asupra noastra sau ca macar se tin de promisiunile pe care ni le fac in spoturile publicitare. Si asta pentru ca insasi firmele care le comercializeaza nu stiu prea multe despre asa numitele nanoelemente care se regasesc in compozitia acestora.
Deputatii europeni au votat un raport care sustine introducerea unui nou regulament propus de Comisia Europeana cu privire la siguranta produselor cosmetice. Propunerea se bazeaza pe patru aspecte: evaluarea sigurantei produselor cosmetice, utilizarea nanomaterialelor la fabricarea produselor cosmetice, utilizarea substantelor CMR (produse cancerigene, mutagene si toxice pentru reproducere) in produsele cosmetice si corecta informare cu privire la compozitia produsului.
Fiind un regulament, noua piesa legislativa are caracter obligatoriu pentru statele membre. Firmele care introduc pe piata produse cosmetice vor trebui sa prezinte o evaluare a tuturor elementelor relevante referitoare la siguranta acestora.
Regulamentul face referire la nanomaterialele utilizate ca filtre UV, coloranti si conservanti, care trebuie avizate de Comisie, dupa consultarea Comitetului stiintific pentru produse destinate consumatorilor (CSPC).
Dar ce sunt nanomaterialele? Ei bine, la aceasta intrebare nici macar firmele care le utilizeaza nu pot da un raspuns exact. Cercetarile sunt in curs, motiv pentru care Parlamentul European a cerut producatorilor de cosmetice sa prezinte o definitie clara a acestora iar Comisia sa revizuie periodic legislatia in ce le priveste.
Pana cand producatorii o vor face, Parlamentul European a definit nanomaterialele ca „materiale insolubile sau biopersistente, produse in mod intentionat cu una sau mai multe dimensiuni externe, sau cu o structura interna, la o scara de la 1 la 100 nm”.
Noul regulament include prevederi speciale si cu privire la utilizarea produselor CMR (produse cancerigene, mutagene si toxice pentru reproducere). Desi CMR sunt deja interzise, regulamentul introduce cateva exceptii, daca in prealabil Comitetul stiintific pentru produse destinate consumatorilor (CSPC) a dat un aviz favorabil folosirii acestora in produsele cosmetice.
Producatorii de cosmetice vor fi trasi la raspundere si daca etichetele produselor care sunt plasate pe piata induc in eroare cumparatorii. Comisia Europeana ar urma sa verifice toate declaratiile referitoare la produsele utilizate in prezent si sa ia masuri in cazul in care constata discrepante.
Sursa: Hotnews