Considerati a fi seva vietii pe Pamant, copacii se intrec, uneori, in frumusete si longevitate, creandu-se, de-a lungul timpului, in jurul lor, legende, mistere si intrebari. Multe au ajuns pana in zilele noastre, dandu-le faima si, de ce nu, trezind interes, aducand in jurul lor, oameni din toata lumea, curiosi sa vada minunile naturii. Asupra catorva dintre cei mai frumosi arbori ai lumii, ne vom opri si noi, incercand sa va „destainuim” o parte din trecutul si prezentul lor.
Arborele de Tule – cel mai batran din lume
Situat in curtea bisericii din centrul orasului Santa Maria del Tule, in Oaxaca (Mexic), arborele este un chiparos Montezuma si este considerat cel mai batran din lume. Chiar daca varsta lui reala nu este cunoscuta, (se estimeaza ca ar purta in trunchi peste 1200 de ani) Arborele de Tule are o circumferinta de 58 m si un diametru de 11,3 m. Este atat de mare, incat s-a crezut ca ar fi format din mai multi arbori, insa testele ADN au dovedit ca acesta este doar un singur copac. Poreclit, uneori si „Pomul Vietii”, legenda care circula se refera la faptul ca ar fi fost plantat in urma cu peste 1400 de ani (!!!) de catre un preot de Ehecatl, pe nume Pechocha, iar locatia sa pe un loc sacru tine treaza convingerea ca ” vantul lui Dumnezeu” l-a sadit si la ocrotit.
Copacul de Bumbac – simbol al orasului Freetown
Situat chiar langa cladirea Curtii Supreme de Justitie din Freetown (Sierra Leone), Copacul de Bumbac (Cotton Tree), potrivit legendei, a devenit important de abia prin 1792 cand un grup de sclavi afro-americani si-a castigat libertatea luptand pentru Marea Britanie in timpul Razboiului de Independenta. Debarcati pe tarm, potrivit traditiei, au mers pana la cel mai falnic copac unde au tinut o slujba, multumindu-i Domnului pentru eliberarea lor. Varsta lui este necunoscuta. Dupa toate scrierile si insemnarile, se pare ca ar exista de prin 1787. Astazi, este privit ca un simbol al capitalei Freetown si oamenii inca se mai roaga sub coroana lui, avand convingerea ca pacea si prosperitatea isi gasesc locul in puterea copacului.
Copacul Vietii – un miracol al desertului
Se inalta solitar in inima desertului si este simbolul statului Bahrain. Departe de orice sursa de apa si orice alt fel de vegetatie, Copacul Vietii este unul dintre cele mai minunate fenomene ale naturii din lume. Aflat la 2 kilometri distanta de Muntele de Fum, el creste pe un deal nisipos iar misterul dezvoltarii lui in conditii atat de vitrege a devenit deja legendar. Cu patru secole in „spate”, Copacul Vietii i-a uimit chiar si pe oamenii de stiinta. Desi au fost emise teorii ce-au incercat sa explice fenomenul, acesta inca ramane o enigma. Una din aceste teorii sustine ca radacinile lui ar ajunge la o sursa de apa necunoscuta insa, din pacate, nu s-a putut dovedi nimic in acest sens. In schimb, legenda spune ca arborele ar marca locul Gradinii Edenului.
Cedrii lui Dumnezeu din Liban
Se numara printre ultimii supravietuitori ai acestei specii (Cedrus libani) cum i-au denumit stiintific botanistii si formeaza o mica padure (400 de arbori) in inima muntilor din nordul Libanului. Codrii biblici odinioara, rasina lor era folosita pentru mumificare, iar regele Solomon a folosit trunchiurile Cedrilor lui Dumnezeu pentru a ridica primul templu din Ierusalim. Arabii pastreaza inca o veneratie traditionala la adresa lor, atribuindu-le o putere vegetala secreta ce le permite sa fie nemuritori. Cu inaltimi de peste 40 m, iar diametrul exemplarelor batrane depasind 2,5 m, acesti arbori simbolici (figureaza la loc de cinste pe drapelul libanez), constituie un exemplu demn de remarcat, de mentinere a unor vestigii istorice, cedrii fiind cei mai protejati arbori din Orientul Mijlociu.
Copacul Inchisoarea Boab
Copacul Inchisoarea Boab (Boab Prison Tree) este un imens copac gol pe dinauntru, aflat in afara orasului Derby din Australia. Legenda spune ca in 1890, copacul a fost folosit ca inchisoare pentru cativa prizonieri indigeni ce erau transportati la Derby pentru a fi executati. In ultimii ani, copacul a fost inconjurat de un gard din fier pentru a preveni vandalismul.
Stejarul Oak, Anglia
Stejarul Major este un importanta copac, aflat in mijlocul padurii Sherwood din Nottinghamshire, Anglia. Conform unei legende locale, stejarul a servit ca adapost pentru Robin Hood si banda sa de nelegiuti. Se crede ca stejarul are peste 1000 de ani, iar in 1790, Major Hayman Rooke l-a inclus in populara sa carte despre stejarii din Sherwood. De aici vine si numele de Stejarul Major.
Copacul Lone Cypress, California
Copacul Lone Cypress este cea mai faimoasa atractie de pe 17 Mile Drive, un drum superb ce serpuieste pe malurile Oceanului Pacific si a plajei Pebble. Chiparosul este o specie specifica Coastei Centrale a Californiei.
Copacii Dragonului Socotra
Insula Socotra este renumita pentru plantele atipice, care impresioneaza prin formele ciudate. Vedetele insuleti sunt copacii Dragonului, renumiti pentru formele distinctive, asemenatori cu o umbrela. Numele copacilor vine de la rasina rosie, cunoscuta sub numele de sangele dragonului.
General Sherman, California
General Sherman este un imens sequoia localizat in Padurea Gigantica din Parcul National Sequoia din California. Padurea este renumita pentru copacii sai impunatori, aici aflandu-se 5 din 10 cei mai mari arbori din lume. General Sherman are 11.1 m la baza si se crede ca are 2.300 – 2.700 ani.
Copacii Baobab, Madagascar
Bulevardul Baobab este una dintre cele mai fascinante atractii turistice din Madagascar. Forma lor atipica atrage mii de vizitatori din toate colturile lumii. Cu o vechime de peste 800 de ani, copacii Baobab depasesc adeseori inaltimea de 30 m, iar coroana lor are un diametru de peste 11 m. Fascinante sunt trunchiurile arborilor, care pot retine peste 100.000 litri de apa, facilitand trecerea peste perioada de seceta.
Copacii Capoc (Ceiba pentandra)
Capoc – un copac tropical, raspandit in Mexic, America Centrala si la Nord al Americii de Sud. Maya considerau acest copac sacru, care sprijina lumea, iar radacinile se intind adanc in infern. Spinii ascutiti cad pe masura maturizarii copacului.
Stejarul Ingerului
Stejarul Ingerului este unul dintre cei mai batrani copaci, ce creste la est de Mississippi, despre care se crede ca are mai mult de 1500 de ani. Stejarul Ingerului este una din cele mai populare atractii turistice din Charlestone, Carolina de Sud.Stejarul Ingerului are o inaltime de 20 de m, masoara 2,7 m in diametru si umbra coroanei sale acopera o suprfata de 1600 metri patrati. Cea mai lunga ramura a sa poate ajunge pana la 27 de metri.
Eucaliptul curcubeu
Eucaliptul curcubeu (Eucalyptus deglupta) poate fi gasit doar in emisfera nordica. Inaltimea lui atinge pana la 70 de metri, dar aceasta nu este singura sa trasatura distinctiva. Coaja lui este vopsita in toate culorile curcubeului, parca care ar fi o opera de arta. Si este adevarat: verde, galben, portocaliu, violet se privesc pe copac, cel putin, neobisnuit. Turistii din intreaga lume vin sa se uite la aceasta minune a naturii.
Copacii templu din Ta Phrom
Deopotriva misterios si fascinant, inconjurat de un aer mistic, copacul templu este considerat inca una dintre minunile naturii. Prin aspectul sau bizar, diferit fata de tot ceea ce este cunoscut, acesta pare o planta venita de pe alta planeta. Si totusi, el creste in realitate, desi pe o arie destul de restransa, putand fi intalnit in India, Sri Lanka si Pakistan.
Considerat arbore sfant atat in religia hintoista cat si in cea budista, copacul este cunoscut si sub numele de banyan sau smochinul pagodelor (ficus bangalensis). Numele i se trage de la faptul ca preotii, uzand de modul sau atipic de inmultire si de crestere, il insamantau in acoperisul de lemn al templelor.
Pinul Matusalem
In Muntii Albi din California exista un pin (Pinus Longaeva) a carui varsta se masoara milenii. Acest copac antic poarta numele unui personaj biblic despre care se spune ca a trait 969 de ani. Matusem se afla la 2.900-3.0030 m deasupra nivelului marii in padurea nationala din Inyo. Locatia sa exacta nu este dezvaluita publicului pentru a descuraja actele de vandalism. Matusalem avea 4.789 ani atunci cand a fost cercetat prima oara de catre Edmund Schulman si Tom Harlan. Germinatia sa a avut loc, cu aproximatie, in anul 2832 I.H. In 1964, a fost taiat din greseala, un specimen mult mai batran. Numele sau era Prometeu si avea 5.000 de ani. Exista mai multi arbori milenari in lume, dar majoritatea sunt colonii clonate prin intermediul mladitelor, ele nu sunt specimene individuale.
Matusalem este cel mai batran arbore si organism non-clonat din lume. In 2011 va implini varsta de 4.841 de ani. Durata de viata al acestui copac depaseste durata intregii istorii inregistrate a omenirii. Acest arbore avea deja un secol de viata atunci cand a fost construita prima piramida. In zona in care se afla, exista mai multi pini milenari. Varsta sa pare sa se datoreze solului alb si stancos ce caracterizeaza lantul muntos.
Maslinul din Vouve, Insula Creta
Cel mai batran maslin din lume se afla pe Insula Creta, in satul Ano Vouve, din regiunea Chania. Varsta sa a fost aproximata intre 2000 si 5000 de ani. Este inalt de 12,5 metri, are o circumferinta a trunchiului de 12,5 metri si mai face inca masline. Apartine unei varietati numite tsounati.
Un alt maslin batran din Europa se afla la Bar, in Muntenegru, si are 2000 de ani, la fel ca si cel mai batran copac de acest fel din Portugalia.
Si locuitorii din insula greceasca Zakyntos se pot lauda cu un maslin in varsta de doua milenii.
Sose este un platan de 2000 de ani, ce se afla in provincia Nagorno-Karabakh.
Patriarhul din padure
„Patriarca da Floresta” („Patriarhul din padure”) are 3000 de ani si apartine unei specii de arbori sud-americani, fiind mandria brazilienilor in a caror tara se gaseste.
„Tatal padurii”
„Te Matua Ngahere” („Tatal padurii”) este un kauri (specie de conifere) gigantic din Noua Zeelanda. Varsta sa este estimata undeva intre 2000 si 3000 de ani. A fost afectat in 2007 in timpul unei furtuni puternice de iarna.
Cel mai batran stejar din lume („The Pechanga Great Oak Tree”) se afla in statul american California si are o varsta estimata la 2000 de ani.
Si bulgarii se lauda cu un stejar care se afla la Stara Zagora si are 1674 de ani.
Legendarul castan al celor 100 de cai
„Castanul celor 100 de cai” are o varsta estimata la peste 2000 de ani (chiar 4000 de ani daca e sa ne luam dupa botanistul torinez Bruno Peyronel). Se afla in Sicilia, pe versantul estic al Vulcanului Etna, la doar 8 km de craterul acestuia. Face parte din familia castanului dulce si are o circumferinta de aproape 60 de metri.
Numele copacului vine de la o legenda legata de Regina Ecaterina de Aragon. Aceasta, impreuna cu cei 100 de cavaleri care o insoteau, ar fi fost prinsa de o furtuna in timpul unei calatorii pe Etna, iar toti au avut destul loc sa se adaposteasca sub batranul castan.
Cel mai batran pom fructifer din America
Endicott pear tree – Cel mai batran pom fructifer este un par din Massachusetts, SUA – 378 de ani.