Politia italiana s-a confruntat din nou, in cursul noptii trecute cu manifestantii care blocheaza accesul la o groapa de gunoi, ceea ce reduce considerabil sperantele unei solutionari pasnice a crizei deseurilor din regiunea Napoli.
Gunoiul s-a acumulat in orasul Napoli dupa ce colectarea deseurilor a fost oprita in urma cu doua saptamani, cand toate gropile de gunoi din regiune au fost declarate pline. Redeschiderea unei vechi gropi de gunoi la Napoli a fost propusa ca solutie provizorie, dar localnicii din Pianura s-au opus acestei decizii folosind garduri metalice si blocand accesul la groapa de gunoi.
Mii de protestatari pareau ca vor castiga lupta cu autoritatile ieri seara, cand politia s-a retras, iar purtatorul de cuvant al premierului Romano Prodi a declarat ca guvernul va anunta o solutie „radicala” in urmatoarele 24 de ore. Insa politia a revenit in cursul noptii ceea ce a dus la noi confruntari intre fortele de ordine si manifestantii care se aflau inca pe strazi. Acestia, majoritatea tineri, au aruncat cu pietre in politie. Martori oculari au declarat pentru Reuters ca au vazut cativa manifestanti luati cu ambulanta.
Prodi urmeaza sa convoace astazi o reuniune de urgenta a Cabinetului. Comisia isnarcinata cu gestionarea crizei deseurilor a spus ca planul de redeschidere a gropii de gunoi ramane valabil. Ministrul mediului, Alfonso Pecoraro Scanio, lider al Partidului Verzilor si sustinator al protestatarilor, a confirmat ca Guvernul intentioneaza sa foloseasca groapa de gunoi.
Aceste evenimentele sunt un rezultat al esecului autoritatilor de la Napoli de a rezolva o problema presanta de mediu. Ineficienta politica, coruptia si interferenta crimei organizate sunt cauze ale acestui conflict care dureaza de 14 ani si in timpul caruia pamantul, apa si aerul dintr-o vasta zona de la poalele muntelui Vezuviu au fost contaminate prin depozitarea ilegala a gunoielor.
Un incinerator de mari dimensiuni care ar fi trebuit sa fie deschis la sfarsitul anului 2007 nu este inca dat in functiune, comenteaza NewsIn.
Sursa: 9AM