Desi lefurile nu le sunt foarte mari, sefii si angajatii la Garda de Mediu Arges nu au foarte multe motive sa se planga. Nu de alta, dar acestia isi umfla salariile de trei-patru ori cu ajutorul stimulentelor financiare. E adevarat, acestea sunt ceva mai mici decat, sa zicem, la Finante, insa, gratie procentajului primit din amenzile incasate, personalul care lucreaza in aceasta institutie, operativ sau TESA, ajunge sa castige si 1.000 de euro pe luna, de parca ar lucra in companii multinationale. Cum e posibil asa ceva? Pai, Garda de Mediu Arges, si vorbim aici atat de Comisariatul Regional, cat si de Comisariatul Judetean, ocupa un loc fruntas ca volum de amenzi, si cum fondul de stimulente ajunge la 25 la suta din amenzile incasate, veniturile lunare puteau ajunge chiar si la o cota de maximum trei salarii de baza. Asa se explica perseverenta in a gasi nereguli la controalele efectuate in judet, dar si batalia crancena pentru un simplu post de comisar la Garda de Mediu, ca sa nu mai vorbim de fotoliul de director, acolo unde salariul se ingroasa cel mai mult.