Delta si Dunarea sunt regiuni turistice in care mai este inca mult loc pentru investitii. Sustinere din partea statului, cel putin la nivel teoretic exista. Care sunt „atuu-urile” si dezavantajele unei investitii in aceste zone?
Un proiect de lege care sa reglementeze modalitatea de a face turism in jurul Dunarii si in Delta Dunarii se afla in lucru la Ministerul Turismului.
„La nivelul MDRT se lucreaza la un proiect de lege care sa reglementeze modalitatea de a face turism in jurul Dunarii si in Delta Dunarii, pentru ca vreau sa reglementam aceasta situatie. Nu vrem sa ajungem la dezvoltari necontrolate cu precadere in Delta Dunarii si cred ca este responsabilitatea noastra sa facem in asa fel incat ceea ce inseamna Dunarea sa beneficieze de un program special si de o lege speciala”, a spus Eduard Hellvig, ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului.
In plus, ministrul a precizat ca pentru dezvoltarea Dunarii este in lucru o strategie pentru a crea ceea ce inseamna dezvoltarea regionala.
„Dunarea e o problema, care, poate, ar trebui tratata dintr-o perspectiva foarte simpla, a bunului simt”, a precizat ministrul Turismului.
Dunarea si Delta fac cu ochiul investitorilor
Cele doua zone sunt atractive pentru investitori, este de parere Alin Burcea, presedintele agentiei de turism Paralela 45.
„Da, cred ca Delta Dunarii este interesanta si pentru romani si pentru straini, daca ar fi o situatie economica favorabila as investi, insa in acest moment, nu”, a declarat pentru Business24, Alin Burcea.
Dunarea si Delta sunt vaduri foarte bune pentru turisti, atat pentru cei de pe croaziere, preponderent turisti germani sau austrieci, cat si pentru cei din circuite. Prin urmare, succesul unei afaceri in aceste zone ar putea fi asigurat, din acest punct de vedere, crede Badulescu.
„Avem o parte a Romaniei neexploatata, avem cel mai mare segment al Dunarii cu care nu facem nimic. Zona Cazanelor este una dintre cele mai spectaculoase zone ale Europei.
Dunarea are totusi un avantaj, este inclusa in circuitele de croaziera. Eu zic ca vadul de turisti ar fi asigurat. Am avea trei tipuri de turisti: turistii de croaziera, care sunt in general austrieci, germani sau americani. Eu chiar as propune crearea unor mini-stratiuni pe Dunare, pentru a ne adresa si turistilor romani. In plus, am putea atrage si strainii care vin in Romania prin circuite si care ar putea trece si pe la Dunare”, a precizat Badulescu.
Ajutorul statului, vital pentru turism in cele doua regiuni
Pentru a intra in circuitul turistic, cele doua zone au nevoie de sprijin din partea statului, sunt de parere reprezentanti din domeniului turismului.
Ca sa convinga investitorii sa se orienteze si catre alte regiuni nu la fel de „populare”, statul trebuie sa le ofere facilitati, este de parere Corina Martin, presedinte ANAT.
„Delta Dunarii necesita o strategie preferentiala care sa se transpuna intr-o strategie focusata numai pentru aceasta zona. Acelasi lucru este necesar si pentru tot sudul Marii Negre. Pentru ca sunt doua zone care nu se pot dezvolta singure fara sprijin din partea statului. Pentru investitorul strain sau roman, ar putea fi interesant sa investeasca acolo, dar nu exista legislatie care sa ii atraga. Atunci, investitorii vor cauta in continuare zone care sunt mai dezvolatate si in care investitia lor ar fi mai repede profitabila, de exemplu Mamaia”, a declarat pentru Business24 Corina Martin, presedinte ANAT.
„Retusurile” celor doua zone, necesare pentru a atrage investitori
Cele doua zone au nevoie de o serie de „retusuri” pentru a putea chema investitori, crede Traian Badulescu, fost purtator de cuvant ANAT.
„Investitorii ar fi interesati daca ar fi chemati, daca li s-ar oferi facilitati fiscale, daca s-ar promova potentialul Dunarii. Este nevoie de facilitati fiscale si ar trebui sa vina investitori mari; este nevoie de modernizarea porturilor, de crearea unor noi porturi”, a precizat Traian Badulescu, pentru Business24.
Asadar, atat Dunarea, cat si Delta au potential, sunt atractive pentru investitori. Atunci ce le lipseste pentru a ajunge „repere turistice” ale Romaniei?
Problemele marunte de care se lovesc investitorii locali, pornind de la interzicerea ambarcatiunilor intr-un anumit interval orar, sunt elementele cu care ar trebui sa inceapa planul de reorganizare al ministerului, este de parere Corina Martin.
„Sunt foarte multe probleme pe care le intampina oamenii de afaceri in Delta Dunarii, pornind de la lucrurile marunte: pana la ce ora se transporta marfa, conditiile in care aceasta se transporta, interzicerea ambarcarcatiunilor incepand de la o anumita ora. Sunt turisti care aterizeaza dupa ora 17 pe aeroporturi aflate la mare distanta de Delta Dunarii. Deci, nu este posibil sa interzici transportul dupa o anumita ora”, a mentionat Martin.
In plus, potrivit acesteia, al doilea pas pe care trebuie sa il aiba in vedere Guvernul este o legislatie care sa atraga investitori.
„In al doilea rand, modificarea de legislatie ca sa atragem si alti investitori in condiile in care si statul vine si spune: eu fac infrastructura, eu fac legislatia, aduc o impozitare mai mica”, a adaugat Martin.