E vara si temperaturile ridicate sunt aici. Pentru foarte multi dintre noi, cei care locuim in blocuri si simtim in nari mirosul de asfalt incins ori de cate ori venim sau plecam in si din oras, o oaza de aer curat si proaspat insemna „aur”. Nici nu e greu sa visezi la altceva cand tara noastra e atat de inzestrata si daruita cu rauri, dealuri, munti, pesteri si alte locuri racoroase si ferite de arsita verii.
Deci alternativa avem la ziduri de beton si asfalt incins, dar ce facem atunci cand in locul padurilor de pe dealuri si munti gasim peturi si alte resturi rezultate de la diverse mese „campenesti”, cand in locul raurilor repezi si limpezi gasim niste ape murdare ce se straduiesc sa-si croiasca drum printre copaci cazuti in albiile lor, printre resturi textile si materiale plastice nefolositoare sau alte deseuri de diverse origini si cu o gama variata de mirosuri, care la orice te imbie dar la relaxare ba.
O sa spuneti ca facem un efort conjugat si facem curatenie, dar pana cand si la ce ne foloseste daca dupa o anumita perioada situatia se prezinta la fel ca inainte de efort. In astfel de situatii se gasesc o mare parte din raurile importante ale tarii, cum ar fi: Crisul, Timisul, Jiul, impreuna cu afluentii lor etc. Astfel raurile noastre sunt destinatie finala pentru deseuri de tot soiul, in timp ce Administratia Nationala Apele Romane ramane neputincioasa.
Nici la capitolul pesteri nu stam mai bine. O mare parte dintre acestea nu sunt intretinute si puse in valoare asa cum ar trebui. De exemplu: intre Pestera Muierilor si Pestera Ursilor este o diferenta fantastica al modului de administrare si punere in valoare. La Pestera Muierilor gasim un minim de conditii de vizitare: un iluminat slab si insuficient, traseul de vizitat a fost redus in ultimii ani, ghidul este destul de zgarcit in informatii, in timp ce la Pestera Ursilor lucrurile stau un pic mai bine: un iluminat mai bun, un traseu mai bine conceput; in ceea ce priveste ghidul, ar mai fii putin de lucru, dar acesta sa fie ultimul necaz.
Singurele locuri nedeseurizate si nici acelea in totalitate, sunt cele greu accesibile. Astfel incat ajungem sa ne dorim sa nu se construiasca drumuri pe traseele montane pentru a mai avea si noi iarba verde fara hartie sau peturi. Un astfel de traseu in care oamenii locurilor nu-si doresc drumuri usor practicabile incepe la Ranca si ajunge la Obarsia Lotrului, un loc de o frumusete deosebita.
Aceasta este Romania si mai ales acesta este nivelul de respect fata de mediu al romanilor.