Dock Dock, masina cu un singur loc, si-a facut debutul in Brazilia. Destinat transportului uman urban, micul autovehicul electric se doreste a fi o solutie pentru rezolvarea a doua probleme spinoase: traficul rutier aglomerat si poluarea. Realizat din materiale reciclabile si cu un interior din carton, autoturismul a fost denumit “masina de hartie”. Are putin peste un metru lungime, o autonomie de 50 de kilometri si poate atinge o viteza de pana la 25 de kilometri pe ora cu motorul sau electric.
Dock Dock este considerata cea mai mica masina din lume pentru o singura persoana. Vehiculul nu se va vinde, insa, in showroom-uri, ci va fi plasat in diferite locuri din oras. Dock Dock este conceputa sa joace rolul unui mijloc de transport in comun. Persoanele care vor sa o utilizeze vor plati pentru timpul folosit, iar apoi o vor lasa la o alta statie. Producatorii Dock Dock au declarat ca masina este strict urbana si nu ocupa mult spatiu. In plus, aceasta poate fi produsa oriunde in lume si poate fi folosita in orice oras de pe glob. Insa cu o conditie: sa existe o companie de electricitate care sa ofere energia necesara la statiile de incarcare. Produsa din materiale reciclabile si cu un interior realizat dintr-un carton mai dur, Dock Dock a fost supranumita “masina de hartie”.