Firma japoneza SIM-Drive, infiintata in urma cu patru zile de un specialist in masini electrice, si-a propus sa foloseasca o tehnologie noua care sa-i permita realizarea pana in 2013 a unui autoturism electric cu o autonomie de 300 km si care sa coste mai putin de 12.000 euro, relateaza luni AFP.
Compania va pune la dispozitia constructorilor de automobile, echipamente si a fabricantilor de motoare tehnologiile si cunostintele de care dispune, solicitand, in schimb, experienta acestora industriala si o contributie financiara pentru producerea de masini electrice.
„Este vorba de un model de dezvoltare deschis si bazat pe cooperare. Sunt sigur ca, gratie tehnologie pe care am pus-o la punct, va fi posibil sa realizam o masina care, produsa in serie, va costa mai putin de 12.000 euro”, a explicat seful firmei SIM-Drive, Hiroshi Shimizu.
El a adaugat, insa, ca in acest pret nu a fost inclusa bateria, care va fi achitata separat in mai multe etape, asa cum se practica in prezent cand se face plinul cu carburant al unui automobil.
Sursa: NewsIn