Fumatul si obezitatea sunt cauzele principale ale afectiunilor permamente ale auzului, avertizeaza cercetatorii. Ambele afecteaza circulatia sangelui catre ureche, arata studiul unor cercetatori de la Universitatea din Antwerp.
Studiul a fost realizat pe 4.000 de persoane cu varste cuprinse intre 53 si 67 de ani si a concluzionat ca auzul persoanelor care fumau era afectat, acestia avand probleme in a detecta sunete pe frecvente inalte. ,,Masura in care este afectat auzul este direct proportionala cu numarul de tigari fumate pe zi si cu greutatea corporala. Auzul se deterioreaza si mai mult daca se fumeaza regulat timp de un an. Odata ce s-a deteriorat, auzul nu se mai reface”, spune dr. Erik Fransen, de la Universitatea Antwerp din Belgia. Teoria se bazeaza pe ideea ca fumatul si obezitatea intrerup circulatia sangelui in mai multe parti ale corpului, ceea ce duce la incapacitatea organelor de a reduce cantitatea de substante toxice din corp.
Intr-un alt studiu, fumatul a fost asociat cu probleme de memorie la persoanele de varsta mijlocie, care grabesc aparitia senilizarii. Studiul a fost realizat de Universitatea din Paris si de Colegiul din Londra pe 5.000 de persoane care au fost supuse unui test de memorie si de gandire, si apoi au fost puse sa il repete dupa 5 ani. Persoanele care sunt expuse la niveluri mari de poluare fonica la locul de munca raman insa cele mai afectate de probleme ale auzului, au concluzionat cercetatorii.
,,Rezultatele acestui studiu ar trebui sa ajunga in primul rand la persoanele tinere. Sunt atat de multi adolescenti care cred ca daca se lasa de fumat pe la jumatatea vietii nu vor fi afectati de bolile asociate cu fumatul”, spune Amanda Sanford, membru al grupului Action on Smoking and Health (ASH).
Sursa: Ziare