OLT. O topitorie de aluminiu din Slatina s-a ales cu suspendarea activitatii in urma unor controale desfasurate de curand de Garda de Mediu. Alte doua societati, SC SMR SA Bals si SC Andu SRL Slatioara, se afla pe lista neagra a comisarilor de mediu, acestia propunand suspendarea autorizatiilor de mediu pentru activitatile pe care le desfasoara.
Cele mai grave nereguli au fost descoperite la SC General Nefer Product A&D SRL, firma care nu s-a racordat la instalatia de captare, tratare si dispersie a poluantilor in atmosfera. Aceleiasi societati i s-a aplicat si o amenda de 5.000 de lei pentru ca nu a respectat, in desfasurarea activitatii de valorificare prin topire-turnare deseuri de aluminiu, prevederile referitoare la protectia atmosferei din autorizatia de mediu.
Alte doua societati din judet se afla in pericol de a ramane fara autorizatie.
Este vorba de SC SMR SA Bals, care, in cursul lunii mai, a fabricat otel fara sa respecte mai multe masuri de protectie a mediului dispuse de comisarii Garzii. Si pentru SC Andu SRL din Slatioara, societate avand ca
obiect de activitate turnarea-topirea deseurilor de aluminiu, se ia in calcul varianta suspendarii autorizatiei de mediu pentru ca nu s-a realizat monitorizarea emisiilor tehnologice la mai multi indicatori.
Sursa: Gazeta de Sud