Garda Nationala de Mediu declanseaza grevele

Sindicatul National al Garzii de Mediu, afiliat la AFSFP „Sed Lex”, a anuntat, ieri, ca a declansat conflictul colectiv de munca la nivelul Comisariatului General al Garziii Nationale de Mediu la nivel central si teritorial.

Revendicarile acestora sunt urmatoarele: 1) respectarea cadrului legal privind statutul functionarilor publici, 2) suplimentarea numarului de functii publice, astfel incat dupa reorganizare sa poata functiona noile comisariate judetene, care in acest moment au activitatea blocata, 3) respectarea legii privind informarea si consultarea organizatiilor sindicale, 4) crearea de noi criterii pentru distribuirea veniturilor salariale suplimentare, 5) conditii de munca si protectie pe parcursul actiunilor de control ale comisarilor Garzii de Mediu.

Pentru sustinerea revendicarilor, Sindicatul National al Garzii de Mediu va incepe actiuni de protest dupa un program deja stabilit. In cadrul Garzii Nationale de Mediu sunt angajati un numar de 748 de salariati, din care 600 sunt membri de sindicat. Actiunile de protest se vor desfasura la nivel national, iar incepand din data de 05.12.2007 vor participa aproximativ 570 de membri de sindicat care au semnat deja tabelul pentru declansarea grevei generale. Garda Nationala de Mediu, dupa reorganizare, are in subordine 42 de comisariate judetene si pe cel al Municipiului Bucuresti, conduse de comisari sefi.

Sursa: Cronica Romana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *