O serie de incidente au fost provocate, ieri, pe Marea Neagra, in apropiere de Crimeea (Ucraina), din cauza unei puternice furtuni. Prima „victima” a fost un petrolier rusesc, care s-a rupt in doua, deversand 1.300 de tone de titei in mare. Poluarea cu titei in stramtoarea Kerci, intre Marea Azov si Marea Neagra, reprezinta un „dezastru ecologic foarte grav”, potrivit directorului adjunct al agentiei ruse Rosprirodnadzor, Oleg Mitvol.
„Aceasta problema ar putea dura cativa ani pentru a fi rezolvata. Titeiul este o substanta grea, iar acum se scufunda pe fundul marii. Acesta este un dezastru ecologic foarte grav. Rafalele de vant bat in directia litoralului Ucrainei, astfel ca este o problema comuna”, a precizat oficialul. Petrolierul Volga-Neft-139 era in drum dinspre portul Azov, din regiunea Rostov aflata in sudul Rusiei, spre Kerci, in regiunea Crimeea din estul Ucrainei.
La scurt timp dupa incidentul in care a fost implicat petrolierul, alte doua nave au fost avariate. Un cargobot incarcat cu 2.000 de tone de sulf s-a scufundat din cauza aceleiasi furtuni, in apropierea portului Kavkaz. Cei noua membri ai echipajului au fost salvati dupa ce au plutit cu o barca de salvare timp de cateva ore. „Sulful este o substanta chimica foarte inerta, speram ca in apa nu va forma vreo substanta periculoasa pentru oameni”, a declarat Oleg Mitvol.
Cateva ore mai tarziu, un alt cargobot incarcat cu sulf s-a scufundat in largul portului Kavkaz. Trei dintre membrii echipajului au fost salvati de o nava ucraineana, insa soarta celorlalti opt nu este cunoscuta. De asemenea, carena unui alt petrolier, Volga-Neft-123, a fost avariata de valurile mari, iar un cargobot sub pavilion georgian, cu 17 persoane la bord, ce transporta 5.600 de tone de fier vechi, s-a scufundat in apropiere de Hersones (Crimeea). Doua persoane au fost gasite pe litoral si au fost spitalizate la Sevastopol. Totodata, un cargobot turc este in situatie dificila in largul portului Novorossiisk, potrivit administratorul portului, Vladimir Ierigin.
Sursa: 24DeOre Cotidianul de Vest