Greenpeace: Instalatorii se tem să monteze în programul Casa Verde Fotovoltaice. AFM nu a decontat nicio lucrare

Programul Casa Verde Fotovoltaice s-a împotmolit din nou, chiar și pentru cei care au fost declarați admiși în program. Conform informațiilor primite de la instalatori, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) nu a făcut încă nicio decontare. Acesta este principalul motiv pentru care montajul sistemelor fotovoltaice este oprit de către cei mai mulți dintre instalatori.

Nici cei care au fost respinși în program – aproape 50% din aplicanți – nu primesc a doua șansă pentru a deveni prosumatori, așa cum promisese AFM. 

Peste 13.000 de cetățeni ar trebui să primească finanțare din partea AFM pentru a-și monta un sistem fotovoltaic și a deveni prosumatori, adică cetățeni care își produc singuri și curat energia. Conform ghidului de finanțare, montajul se face doar de instalatori validați de AFM, aceste firme acoperind cheltuielile (90% din proiect, în limita sumei de 20.000 lei, pentru un sistem de minim 3 kW) până la decontarea lor de către AFM. 

Montajele au început în luna august, iar primele cereri de decontare pentru aceste lucrări au fost depuse de instalatori la AFM la mijlocul lunii septembrie. Conform declarațiilor instalatorilor contactați de Greenpeace, AFM nu a decontat nicio lucrare. Acest lucru creează probleme financiare instalatorilor, care se tem să continue instalările. Termenul dat de AFM pentru implementarea proiectelor este de 8 luni de la data semnării contractului de finanțare nerambursabilă, o parte din această perioadă neputând fi utilizată pentru montaje din cauza posibilelor condiții neprielnice aduse de sezonul rece. 

Semnalăm acest nou blocaj al programului AFM pentru că vrem ca declarațiile autorităților legate de sprijinirea energiei regenerabile să nu rămână doar vorbe. Zeci de mii de români și-au arătat deja interesul pentru a-și produce energia mai curat, cu impact scăzut asupra climei și mediului. 

Iată însă că o instituție care ar trebui să finanțeze proiectele de mediu din România nu-și face treaba, sabotând de doi ani stimularea financiară a prosumatorilor.” a declarat Marian Mândru, coordonator de campanii la Greenpeace România și administrator al comunității online Protecția Prosumatorului

Săptămâna trecută, Greenpeace a solicitat printr-o adresă oficială informații referitoare la implementarea programului Casa Verde Fotovoltaice. AFM nu a remis deocamdată un răspuns.

Declarațiile unor instalatori contactați de Greenpeace

Ionuț Chiriac, Sun Power Center, instalator înscris în programul AFM, Iași

„Sunt instalatorul care a depus primul dosar de decontare la AFM, pe 15 septembrie. Neoficial, reprezentanți ai instituției mi-au spus că în maxim trei săptămâni vom primii banii. A trecut o lună și jumătate deja.

Până acum, am făcut 7 instalări din 60 de dosare aprobate. Din cele 137 de aplicații pe care le-am depus, foarte multe au fost respinse. Acum nu mai montez pentru a nu intra în blocaj financiar. Nu am încasat decât contribuția proprie de la clienți, adică 10% din investiție, pentru clienții cărora le-am montat fotovoltaice. Montajele se fac pe banii firmei, nu avem resurse să continuăm.”

Dan Tudose, e-acumulatori, instalator înscris în programul AFM, București

„Avem 55 de contracte validate, am avut mai multe aplicații depuse, însă 80% dintre ele au fost respinse de AFM, din cauza nerespectării de către instituție a comunicatului de presă din noiembrie 2019. 

O să montăm jumătate dintre sisteme anul acesta și jumătate anul viitor, până în luna mai 2021, când expiră perioada de grație de 8 luni impusă de ghidul de finanțare. 

Montăm în etape pentru că așteptăm onorarea decontărilor de către AFM. Sperăm să nu întâmpinăm blocaje financiare din cauza termenelor neclare de plata din contract. Nu am perceput niciun fel avans de la clienți până acum, în schimb la sistemele fotovoltaice pe care urmează sa le instalam, plătim deja TVA și impozitele aferente. Dacă AFM nu stabilește urgent date clare de decontare (30-60 de zile), vom fi în mare, mare dificultate.”

Nicolae Popescu, EEtim, instalator înscris în programul AFM, Timișoara

„Nu există o metodologie clară pentru decontare, cu termene clar stabilite. Pentru cele câteva sisteme pe care le-am montat, am făcut facturi și am plătit deja TVA. În septembrie am depus primul dosar, nu știu care e stadiul lui nici acum. Mi se spune că dosarul e în evaluare, dar nu știm până când. Aș mai avea cateva zeci de instalații de montat, până când nu văd un dosar aprobat și primesc primii bani din decont, nu pot să mai continui montajul. Ar trebui să finalizez montajele în martie 2021, însă îmi e teamă să mai instalez acum.”

AFM a „uitat” și să relanseze programul Casa Verde Fotovoltaice, îmbunătățit, în octombrie

Nici a doua sesiune de înscriere nu a fost lansată în luna octombrie, așa cum declaraseră în luna august reprezentanții AFM. În 2020, aproape jumătate dintre cei 26.000 de cetățeni care au aplicat pentru programul Casa Verde Fotovoltaice au fost respinși, cei mai mulți pe motivul „documentelor expirate”, tocmai din vina amânărilor generate de AFM și a comunicării defectuoase a instituției. 

Drept consolare, AFM i-a invitat în repetate rânduri pe aplicanții respinși în prima rundă – inclusiv prin intermediul mass-media – să se reînscrie la o nouă ediție a programului în toamna acestui an. Promisiunile nu s-au concretizat.

Context: Casa Verde Fotovoltaice este un program de finanțare prin care, în teorie, Administrația Fondului pentru Mediu își propune creşterea capacităţilor de producere a energiei electrice din surse regenerabile. Indicatorul de performanţă al programului îl reprezintă cantitatea totală de gaze cu efect de seră (kg CO2) redusă, prin instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice calculată pe toată perioada de monitorizare a proiectului. 

Pentru a combate schimbările climatice, Uniunea Europeană intenționează să crească ținta pentru reducerea gazelor cu efect de seră pentru 2030 de la 40% la o valoare mult mai ambițioasă ce se negociază în prezent (55%-60%). România riscă să rateze aceste ținte asumate, chiar dacă primește sprijin financiar european pentru a produce mai multă energie verde.

Articole similare

Care este viziunea partidelor asupra problemelor de mediu. Analiză Greenpeace înainte de alegeri

Greenpeace România a analizat programul principalelor partide politice pe mediu, climă, energie și emisii din transport, în prag de alegeri parlamentare. Acestor...

Coca-Cola Company, PepsiCo și Nestlé, al treilea an consecutiv pe podiumul celor mai mari companii care poluează cu plastic

Coaliția internațională Break Free From Plastic (BFFP) a lansat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă virtuale, raportul anual privind auditul de...

De ce sistemul de garanție-returnare este o formă de responsabilitate extinsă a producătorilor?

Pe ai cui umeri cade responsabilitatea în cadrul sistemelor de garanție-returnare? În decursul anilor de când se implementează aceste sisteme, au existat...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Rămâi conectat!

104,672FaniÎmi place
88CititoriConectați-vă
1,330CititoriConectați-vă

Articole Recente

Care este viziunea partidelor asupra problemelor de mediu. Analiză Greenpeace înainte de alegeri

Greenpeace România a analizat programul principalelor partide politice pe mediu, climă, energie și emisii din transport, în prag de alegeri parlamentare. Acestor...

Coca-Cola Company, PepsiCo și Nestlé, al treilea an consecutiv pe podiumul celor mai mari companii care poluează cu plastic

Coaliția internațională Break Free From Plastic (BFFP) a lansat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă virtuale, raportul anual privind auditul de...

De ce sistemul de garanție-returnare este o formă de responsabilitate extinsă a producătorilor?

Pe ai cui umeri cade responsabilitatea în cadrul sistemelor de garanție-returnare? În decursul anilor de când se implementează aceste sisteme, au existat...

„Reprezentanții industriei și comercianții ar trebui să perceapă sistemul de garanție-returnare mai degrabă ca o mare oportunitate”

CursDeGuvernare.ro a organizat în cursul săptămânii trecute o conferință pe marginea proiectului de hotărâre privind sistemul de garanție-returnare pentru ambalajele de băuturi,...

ABC-ul sistemului garanție-returnare. Tot ce trebuie să știe consumatorii

Sistemul de garanție-returnare este noul subiect care scindează opinia publică din România în ultima perioadă. Discuțiile din spațiul public relevă însă multă...