Isuzu Motors Ltd si Hino Motors Ltd, divizia producatoare de camioane a Toyota Motor Corp, vor realiza in colaborare cabine pentru camioane de mare tonaj si vor conlucra la reducerea emisiilor poluante ale motoarelor diesel.
Cele doua companii japoneze, care colaboreaza deja la productia de piese pentru camioane, au spus ca acordul va permite reducerea costurilor de dezvoltare prin punerea in comun a acestei tehnologii, in conditiile in care standardele ecologice la nivel mondial se vor inaspri, relateaza presa internationala.
Companiile au anuntat, saptamana trecuta, ca vor colabora pentru a dezvolta si produce motoare diesel de capacitate redusa, care sa fie utilizate pentru masinile Toyota livrate pietei europene.
Detaliile aliantei nu au fost inca stabilite, insa Isuzu va juca rolul primordial in cadrul acordului, iar productia motoarelor de 1,6 litri ar trebui sa inceapa in 2012.
Toyota, lider mondial in productia de autovehicule, a cumparat la sfarsitul anului trecut 5,9% din actiunile Isuzu, pentru a beneficia de experienta pe care producatorul de camioane o are in fabricarea de motoare diesel.
Cotidianul economic Nikkei relata, in iunie, ca Isuzu va investi aproape 30 miliarde yeni (aproape 191,2 milioane euro) pentru constructia unei noi uzine, pe cea mai nordica insula japoneza, Hokkaido. In aceasta uzina vor fi produse aproximativ 200.000 de motoare diesel pe an, livrate exclusiv companiei Toyota
Sursa: Daily Business