Locuitorii din Copsa Mica, ingrijorati de somaj, nu de poluare

Locuitorii din Copsa Mica, ingrijorati de somaj, nu de poluare

Desfigurata de ani lungi de poluare, Copsa Mica ar trebui sa se bucure de anuntul ca uzina metalurgica Sometra se va inchide in curand. Insa pentru locuitorii sai, spectrul somajului este mai amenintator decat gazele toxice, scrie AFP.

„Este adevarat ca uzina ne punea in pericol sanatatea, dar cel putin oamenii aveau de munca”, spune Diana Roman, de 22 de ani.
Anuntul ca 820 dintre cei 1.050 de angajati ai combinatului vor fi disponibilizati a bulversat total viata acestor oameni.
Viata din Copsa Mica, dependenta de uzina

Sometra, detinuta din 1998 de compania greceasca Mytilineos, facea mai mult decat sa creeze locuri de munca: „Ea asigura apa curenta, iluminatul public, platea pentru cadourile de Craciun ale copiilor si pentru reimpadurirea zonei”, spune primarul din Copsa Mica, Tudor Mihalache.

„Trebuia sa veniti acum cativa ani, era teribil”, a mai spus primarul, pentru care inchiderea uzinei reprezinta „inchiderea unui capitol”. „Nu este usor, dar oamenii vor trebui sa isi caute alte locuri de munca”, a mai spus Mihalache petnru AFP.
„Am muncit 23 de ani si in aceasta seara voi afla daca figurez pe lista celor disponibilizati”, a spus Maricel Getner, de 47 de ani.
Noii someri vor beneficia sase salarii lunare, adica de aproximativ 1.200 de euro in total, in functie de vechime.
„Dar ce vom face cand vom termina banii”, se intreaba Getner, tata a cinci copii.
Solutia: furtul de fier vechi

La 72 de ani, Ioan Pipig se considera norocos: „Eu sunt unul dintre putinii pensionari de la Sometra care ajung la aceasta varsta. Majoritatea angajatilor mor dupa patru sau cinci ani de la pensionare”, a explicat el.
„O familie din patru are un copil care sufera de un handicap”, a aratat Pavel, un alt locuitor din Copsa Mica.
La cativa kilometri distanta se afla scheletul negru al fostei uzine Carbosin, abandonata acum si victima a furtului de materiale. Emisiile sale de funingine au transformat Copsa Mica intr-o adevarata pata meagra pe harta Europei, mai scriu jurnalistii AFP.
La 16 ani de la inchiderea sa, un strat gros de funingine imbraca inca aceste vestigii ale politicii de industralizare fortata dusa de Nicolae Ceausescu.
Cristi si Ioan, amandoi de 30 de ani, cauta fier vechi, singura lor sursa de venit. „Daca castigam 30 de lei pe zi suntem multumiti”, spune Ioan.
„Daca Sometra isi inchide portile, in cativa ani va deveni o gramada de beton ca asta, deoarece oamenii vor fi fortati sa faca precum noi pentru a supravietui”, prezice el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *