Majoritatea constructorilor auto care si-au promovat noile modele in Spania au mizat pe varianta ecologica din gama proprie. Motoare electrice, cu hidrogen, hibride sau conventionale cu emisii poluante reduse, modelele eco au atras vizitatorii mai mult de o saptamana.
Producatorii auto care au expus intre 8 si 17 mai la Salonul de la Barcelona au confirmat, o data in plus, tendinta adoptarii modelelor ecologice in acest domeniu, tendinta data de nevoia reducerii emisiilor poluante si a diminuarii consumului de combustibil.
Prototipul electric de la Renault si hidridele de gama medie au reprezentat cele mai indraznete propuneri. Modelele auto prezentate la Barcelona respecta norma de poluare Euro 6, care va intra in vigoare in 2014.
Desi majoritatea se afla in stadiul de prototip, vehiculele electrice, hibride, pe baza de hidrogen sau conventionale, dar cu emisii reduse de dioxid de carbon, au fost punctul principal de atractie al evenimentului. Totodata, vizitatorii s-au putut convinge de importanta unui motor ecologic, datorita sistemelor de simulare grafice sau video, puse la dispozitie de companii precum Honda, Ford sau Renault.
„Nu exista surse publice de incarcare”
Americanii de la Ford au prezentat la Barcelona noul model Connect Concept, versiunea electrica. Motorul masinii a fost produs in colaborare cu Smith Electric Vehicles. Avand la baza o baterie litiu-ion, masina are o autonomie de pana la 160 de kilometri si poate atinge maximum 113 kilometri pe ora. Potrivit oficialilor Ford, primul vehicul de serie alimentat numai cu baterii din istoria Ford, Connect, se asteapta sa fie comercializat pana la sfarsitul acestui an.
Ford a dezvaluit primul model suta la suta electric
Incarcatorul de la bordul autoturismului poate fi conectat direct la o sursa normala de curent electric, iar pentru o reincarcare totala este nevoie de sase pana la opt ore.
„Interiorul este spatios si as folosi-o cu succes prin poligoanele industriale unde-mi desfasor activitatea. Inconvenientul de care te lovesti insa cand optezi pentru astfel de masini este ca nu exista surse publice de incarcare”, ne-a declarat unul dintre vizitatorii salonului, Jordi Sirella, din Barcelona.
O alta „bijuterie” electrica au dezvaluit-o francezii de la Renault, care au atras atentia cu prototipul Z. E. Concept – Zero Emission Concept. Designul modelului este inspirat de Renault Kangoo si reuseste sa redea filosofia unui vehicul electric, in primul rand prin limitarea consumului de energie.
Francezii de la Renault au prezentat modelul Kangoo Zero Emission Concept
Usor de manevrat, Z. E. Concept este propulsat de un motor electric care dezvolta pana la 60 de cai-putere. Masina nu dispune de cutie de viteze si are un randament energetic de pana la 90 de procente.
Baterii care rezista sase ani
Potrivit reprezentantilor Renault, compania isi propune, cu acest prototip, sa sporeasca interesul soferilor europeni pentru masinile electrice. Oficialii companiei franceze spun ca vehiculele complet electrice vor intra in productie si vor fi comercializate peste aproximativ doi ani.
Designul futurist al modelului Kangoo Z. E., care seamana cu cel al unei furgonete, a atras atentia sutelor de mii de vizitatori. „Cred ca in cativa ani le vom folosi prin orase. Municipalitatea din Barcelona si-a propus sa adopte modelul promovat de Tokyo si New York, in ceea ce priveste autovehiculele electrice”, ne-a spus Carles Vilatores.
Sistem de reciclare a bateriilor
Ecomotive este modelul „verde” de la Seat
Bateriile folosite de Kangoo Z.E. sunt pe litiu-ion, produse de Automotive Electric Supply Corporation, in colaborare cu Nissan si cu Nec. Potrivit Renault, dupa sase ani de folosinta, randamentul acestor baterii va scadea cu pana la 20% din capacitatea initiala, ceea ce va impune inlocuirea lor. Conform declaratiilor reprezentantilor companiei franceze, Renault urmeaza sa dezvolte si un sistem de reciclare pentru aceste baterii.
Un detaliu inovator in cazul acestui model este legat de locul unde sunt amplasate bateriile, situate sub bordul vehiculului, ceea ce face ca spatiul de depozitare a bagajelor, precum si cel destinat pasagerilor, sa ramana la fel de mari.
Modelul Insight de la Honda este prezent deja in peste 40 de tari
Racordul la echipamentul de incarcare se face prin fata masinii, in apropierea farului drept. Poate fi incarcat atat de la o priza normala, cat si folosind un echipament special. Reincarcarea la o sursa normala dureaza intre sase si opt ore. Daca se foloseste un echipament special, care incarca bateria in proportie de 80%, durata este de 30 de minute.
Japonezii tintesc piata europeana
Tot la Salonul auto de la Barcelona a putut fi vazut pentru prima data in Spania Subaru R1e. Acest prototip electric se afla in probe de doi ani pe strazile din Japonia, urmand ca in curand pe piata nipona sa se comercializeze bateriile litiu-ion pentru R1e.
Un detaliu important legat de acest vehicul il constituie volanul amplasat pe partea dreapta. Racordul la echipamentul de incarcare se face prin fata masinii.
O alta noutate, tot de la Subaru, este si Forester Bi-Fuel, impulsat de GLP (gazul petrol lichefiat). Acest combustibil permite o reducere cu 20% a emisiilor si cu pana la 40% a consumului de combustibil.
La salonul din Barcelona a fost expus pentru prima data in Spania FCX Clarity de la Honda.
Tot Honda a prezentat si hibridul Insight aflat pe piata auto in peste 40 de tari. Noul hibrid Honda, cu propulsie combinata, porneste de la un pret de 19.800 de euro. „Subventiile pentru achizitionarea unui model ecologic si caderea preturilor ma incurajeaza sa ma orientez spre un hibrid, la care doar visam pana acum”, spune un alt vizitator al salonului, Manel Clos.
Toyota a expus noul Prius, cel mai vandut automobil hibrid din lume. Prius combina un motor pe benzina cu unul electric, remarcandu-se prin consumul de doar 3,9 litri.
Bateria e incarcata de motorul pe benzina si nu se poate incarca la o sursa de curent electric. Prius poate functiona folosind doar motorul electric pe distante foarte mici si cu o viteza mai mica de 50 de kilometri pe ora.
Prima masina electrica omologata
Autoturismul Th!nk City este prima masina suta la suta electrica omologata la nivelul Uniunii Europene. Lansata la inceputul anului trecut, masina creata de compania norvegiana Th!nk poate fi vanduta in toate statele UE, dupa ce a fost omologata in urma cu o saptamana.
Modelul minion produs de norvegieni, 100% electric, are o autonomie de aproape 180 de kilometri si poate rula cu maximum 108 kilometri pe ora. Productia masinii nu implica procese poluante, iar vehiculul este construit in proportie de 95% din materiale reciclabile. Caroseria din plastic ABS, plansa de bord, tapiteria, adezivii, toate acestea pot fi reciclate.
Sursa: Adevarul